Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Nestle a făcut bani cu brandul românesc Joe şi acum pleacă

Marius Ghilezan Actualizat: 15.01.2019 - 13:21
Marius Ghilezan

Grupul elveţian Nestle a lăsat de izbelişte fabrica de la Timişoara.

Share

 

Aproape 400 de lucrători vor intra din martie în şomaj tehnic. Managerul pe România al companiei acuză lipsa forţei de muncă, fără a specifica în ce condiţii românii nu vor să mai muncească.

Salariul mediu în judeţul Timiş se apropie de 3.000 de lei net. Adică 724 de franci elveţieni. Când au deschis fabrica de la Timişoara leafa unui muncitor nu depăşea 100 de dolari. Diferenţa de costuri pe forţa de muncă e prea mare.

Dar de ce a decis Nestle să investească în Timişoara? Acest lucru nu se discută pe televiziunile sistemului, doar că un mare investitor străin pleacă. Pleacă de la ce şi pentru ce?

Politica de investiţii a Nest­le România a avut urcuşuri şi coborâşuri. După ce a dat în nas cu fabrica de îngheţată de lângă Bucureşti, România era doar o piaţă de desfacere pentru produsele ei. Cota de piaţă a unor dulciuri nu era semnificativă, în schimb pe cafea ness e lider absolut. În primii ani de după revoluţie, românii erau obsedaţi de mirajul ciocolatelor din Occident. Ce mai conta că preţul unui produs era de patru ori mai mare decât în Germania.

Business just business, ar spune analiştii.

Ce a devenit atractiv pentru investitorii din Țara Cantoanelor a fost brand-ul 100% românesc Joe, cu o notorietate de peste 90% în rândul consumatorilor de napolitane şi cu 65% cotă de piaţă, având o reţea de distribuţie în peste opt ţări adiacente României.

Povestea Joe nu se învaţă astăzi la şcoală. Poate că nici profesorii nu o ştiu.

Florentin Banu era un sportiv de performanţă când a plecat din Timişoara. A iubit enorm badminton-ul. Imediat după revoluţie şi-a oprit studiile universitare. A fugit la Viena, loc în care şi-a regăsit antrenorul.

Timp de trei ani de zile a fost şofer de taxi. L-a cunoscut astfel şi pe Johann Wiener, un director de producţie al fabricii de dulciuri Candita. Banu şi-a găsit omul.  Hans, cum îi spuneau prietenii vienezi, visa să muncească în propriul business, să nu mai lucreze pentru patron. Fără să mai stea mult pe gânduri, austriacul şi-a dat demisia din bine plătita funcţie de manager şi s-a asociat cu Florentin Banu şi cu fratele acestuia pentru realizarea unei fabrici la Timişoara.

Munca la primul brand românesc de napolitane a început în anul 1994 într-un garaj. Hans a venit cu know-­how-ul şi cunoştinţele sale de marketing. Legenda urbană spune că la scurt timp brandul a avut o ascensiune spectaculoasă. Fraţii Banu au decis să se despartă de Hans în condiţii dure, negocierile fiind duse cu pistolul pe masă.

Napolitanele Joe, cu tot cu simpatica lor mascotă, au rămas la frații Banu. În anul 2000 au vândut fabrica și produsul 100% românesc gigantului din industria de profil, Nestle.

În acel moment, compania avea o cifră de afaceri de 12 milioane euro și o cotă de piață de 65%. Fraţii Banu nu au declarat la ce sumă de bani s-a ridicat tranzacţia. După zece ani apăreau în Top Forbes cu 10-11 milioane de euro.

Ce s-a întâmplat în continuare?

Cu banii primiţi de la ­Nestle, Florentin Banu a deschis o reţea de magazine, pe care le-a vândut unui grup de investiţii. Apoi, acţiunile minoritare de la o fabrică de materiale plastice, tot unui investitor elveţian.

În 2014, când Joe împlinea 20 de ani, reprezentanții Nestle au dat o petrecere mare. Păreau foarte optimiști. Raportau investiții de 10 milioane de euro, vânzări de 55 milioane euro pentru napolitane, 440 de angajați, iar un sfert din producția de la Timișoara era exportată în 12 țări din Europa și Orientul Mijlociu, conform datelor publicate de Reporter Global.

Acum, în 2019, Nestle, în aplauzele diviziilor de propagandă, anunţă că închide fabrica din Timişoara. De unde un brand local i-a adus milioane de euro, odată cu creşterile salariale din România, muncitorii au devenit câh. Nu mai au faţă de Nestle. În realitate, concernul elveţian caută forţă de muncă ieftină. Nu e prima oară când un jucător de pe piaţa dulciurilor pleacă din România. Celebra ciocolată Poiana, moştenită de la o fostă fabrică din Braşov, a fost mutată în Bulgaria. Sab Miller a închis fabrica de bere din Cluj, la fel ca Nokia, la Jucu, într-o perioadă de masive tăieri salariale ale Guvernului Boc, despre care nu mai pomeneşte nimeni acum.

Dacă în 2012 cifra de afaceri a grupului Nestle se ridica 170 de milioane de euro, conform datelor fiscale, realizând zero profit cu 1.021 de angajaţi, după cinci ani, în 2017, cifra de afaceri cumulând valori aproximativ egale, cu o uşoară creştere de 6%, ar fi adus grupului un profit de 18 milioane de euro, cu doar 865 de lucrători, potrivit informaţiilor publice.

Ceva nu puşcă. Dar cert este că forţa de muncă e prea scumpă pentru ei. Joe rămâne lider de piaţă, chiar dacă va fi produs de mâini pakistaneze sau ucrainene. 

Comentarii

loading...