Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Neznaika s-a mutat în Kiseliov?

Eugen Șerbănescu 20.06.2019 - 10:54
Eugen Șerbănescu

Într-o postare cu titlul „Fantoma lui Forrestal a apărut în Constanța?“, ambasada Rusiei ne surprinde din nou, pe linia călcatului în străchini din ultimele luni.

Share

De data aceasta luându-l la mișto pe ministrul Apărării, Gabriel Leș, comparându-i preocuparea față de prezența tot mai agresivă a Federației Ruse în spațiul Mării Negre cu așa-zisele obsesii ale unui fost ministru american al Apărării din anii ᾽40, sinucigaș din cauza unei depresii, despre care se pretinde că, în clipa morții, ar fi strigat „Vin rușii!“. Chiar așa să fi fost, ca o reprezentanță diplomatică să evoce, pe site-ul oficial, un asemenea episod în legătură cu un oficial al țării în care este acreditată iese din zona retoricii diplomatice și intră în zona retoricii – pardon de expresie – cam nesimțite. Mai cu stil ar fi scris chiar și fosta „Pravda“.                            

Altminteri, din poziția pe care o au, distinșii diplomați-balerini din bd. Kiseliov (franțuzit Kiseleff) ar fi trebuit să adopte o replică de ținută, cu care – dacă voiau neapărat – să contrazică argumentat punctul de vedere al ministrului român, exprimat, de altfel, într-un cadru cât se poate de respectabil, la conferința internaţională „Black Sea and Balkans Security Forum“, ținută deunăzi la Mamaia. Nefăcând-o, distinșii trădează aceeași lipsă de inspirație – dar și de considerație – față de spațiul românesc, ca în cazul tentativelor repetate, lunile trecute, de a ne băga, din nou, pe gât Armata Roșie, pe post de „eliberatori“. (Spasiva. Preferăm doar corul Armatei Roșii – și atât.) Uitucenia lor vădită – și contra-mitologia pe care o produc – reînvie un personaj celebru din literatura sovietică, Neznaika, tot așa, un fel de habarnist mitoman. Oare Neznaika să se fi mutat (și) în bd. Kiseliov? 

Căci despre ce fel de „eliberatori“ putem vorbi, când tancurile Armatei Roșii au schimbat samavolnic forma de guvernământ a țării, au scufundat România în baia de spălare a creierelor (din care nici acum nu a ieșit), au instaurat regimul bolșevic-stalinist-neostalinist-securistic (de sorginte CEKA-NKVD-KGB) și au schimbat ireversibil țesutul social și coeziunea identitară ale unei națiuni până atunci orientată spre cu totul alte valori decât otrăvurile comuniste care i-au fost turnate apoi pe gât? O națiune care astăzi – după ce a fost târnuită și umilită în toate felurile de „consilierii“ sovietici și de cozile de topor autohtone (de care nici acuma n-am scăpat) – nu mai are niciun azimut moral și nicio mândrie națională! Despre ce fel de „eliberatori“ vorbim, domnilor? Dacă vorbiți de eliberare, sunteți deja în bancul acela de la Radio-Erevan: Este adevărat, dar nu i s-a dat, ci i s-a luat. De-abia în 1958, Armata Roșie a eliberat România (un fel de-a spune), plecând acasă la ea, unde ar fi trebuit să se retragă încă din 1945, de la terminarea războiului. Dar de comunism, și de scheletele lui, România nu se va elibera o sută de ani!           

Cum Centrala MAE de la Moscova nu pare să aibă vreo reacție de corectare a căilor greșite pe care le-a apucat ambasada de la București, nu ne rămâne decât a conchide că punctele de vedere ale ambasadei și modul ei de exprimare sunt chiar cele ale Moscovei oficiale. Nu ne miră. Cam de trei secole, Moscova oficială are cu totul alte puncte de vedere decât națiunea română. Și anume – punctul de vedere al unei puteri imperiale care încearcă să ia de ici-de colo și – când nu poate să le înghită cu totul – să folosească țările din vecinătate ca pe un „cordon sanitar“ sau, dacă preferați, ca pe o centură gri, aflată, mai pe față, mai mascat, sub influența (controlul) metropolei. 

Știe Neznaika din Kiseleff că sintagma „Vin rușii!“ – departe de a fi un mit – este o realitate istorică ce nu se poate nega și nu se poate ascunde de nicio propagandă și de nicio dezinformație?

Pe scurt, după ce țarul Petru I recunoaște, la 1711, prin tratatul semnat cu Dimitrie Cantemir, frontierele Moldovei, „inclusiv Nistrul, Cameniţa, Bender, Bugeac“ (D.A. Sturdza, Golescu Vartic: „Convention et Traité de la Roumanie“, Bucarest 1874), încep necazurile vecinătății cu Rusia. Trupele ruseşti invadează – prima oară – Moldova la 1739. Pacea ruso-turcă se încheie la Iași. A doua oară – la 1768. Rușii invadează Țările Române. Pacea se încheie la Kuciuk-Kainargi. A treia oară – la 1787. Rușii trec Nistrul din nou, apoi – prin pacea din 1792 – preiau Transnistria de la turci. A patra oară – la 1806. Rușii vin din nou. Imperiul Otoman se destramă. În lupta dintre austrieci și ruși, Țările Române scapă cu viață. Un oficial francez raportează guvernului său: „Armata rusă distrusese în aşa măsură Valahia, încât ea nu mai oferea decât imaginea unui deşert“ (A.D. Xenopol, „Histoire des Roumains“, Paris 1896). A cincea oară – la 1811, turcii pierd un nou război, rușii preiau Basarabia și ajung la Prut. A șasea oară – la 1821, sub pretextul răscoalei Eteriei. A șaptea oară – la 1828. Rușii invadează Moldova și Dobrogea și le ocupă 6 ani. A opta oară – la 1848. Revoluția este înăbușită de trupele rusești. De data asta, se prevede staționarea a 35.000 de soldați ruși. A noua oară – la 1853. A zecea oară – 1877.  Războiul de Independență. Rușii traversează țara. La întoarcere, iau cu ei și trei județe din sudul Basarabiei. A unsprezecea oară – 1940. Prin pactul Ribbentrop-Molotov, Rusia ne răpește Basarabia și inventează o așa-zisă Republica Moldova, încorporând-o în Uniunea Sovietică – închisoarea popoarelor. (În 1941, Armata Română trece Prutul pentru a recupera teritoriul răpit.) A douăsprezecea invazie rusească – 23 august 1944. Armata Roșie impune stăpânirea comunistă pentru o jumătate de secol. (Nu sunt semne de vindecare nici acum, la treizeci de ani de la căderea instituțională a regimului.)

În total, în trei secole, Armata Rusă (țaristă sau comunistă) a intrat în  teritoriile românești de 12 ori pentru a lua ce nu-i aparținea, în timp ce Armata Română a intrat în imperiu o singură dată, pentru a lua ce-i aparținea. Poate, în acest fel, Neznaika fariseică înțelege mai bine. Harașo tovărășie!

Față de toată istoria sintetizată mai sus, este România atât de vinovată că a preferat NATO? Dar de ce Bulgaria, surioara Bulgaria, a preferat, și ea, NATO? Și ei sunt rusofobi? Lor de cine le e frică? Nu cumva chiar de surioara mai mare? (Deși nu atacat niciodată URSS, Bulgaria s-a trezit decapitată de regele ei legitim, executat sub ocupația aceleiași Armate Roșii.) Dar Polonia de ce este rusofobă? Să răspundem la această întrebare ar fi aproape o insultă la adresa polonezilor. Sunt toate aceste popoare „naziste“, „fasciste“, sunt ele influențate de propaganda lui... Goebbels, cum pretinde propaganda rusă? Nu-i un secret pentru nimeni că fiecare parte beligerantă a practicat o propagandă asiduă contra inamicului, demonizându-l. Dar a extinde propaganda nazistă asupra mentalului popoarelor din Europa de Est, la 60 de ani de la terminarea războiului, este o gogomănie.  

Nu cumva „pisica nazistă“ (înfrântă în război) este transformată de Kremlin într-o diversiune propagandistică pentru a acoperi ocuparea acestor țări după terminarea războiului și transformarea lor în colonii sovietice? Dezinformația este un cuvânt rusesc, din panoplia bolșevică, dar nu poți să dezinformezi popoare întregi care au trăit calvarul pe propria lor piele. O asemenea abordare e ridicolă. Niciun document produs de Moscova oficială nu a repus istoria în drepturile ei, nu s-a departajat de nenorocirile pe care Stalin, Brejnev et comp. le-au adus popoarelor care s-au găsit în calea înaintării Armatei Roșii spre Berlin și de pe teritoriul cărora, la terminarea războiului, n-a mai plecat.

Iar sintagma „Vin rușii!“ – este adevărat – nu corespunde realității. Rușii „nu vin“– pentru că sunt deja aici. Și nu e vorba de oamenii de afaceri și de oamenii de cultură. Nu e vorba de „Lacul lebedelor“ sau de celelalte capodopere ale nesecatei sensibilități artistice rusești. E vorba de agenții de influență (acționând în orb sau nu) și de toți ceilalți agenți, care, în mod normal, după carte, acționează la granițele imperiului, în țările limitrofe, pentru a ține spațiul sub control, a manevra evenimentele, a influența evoluția scenei politice, a ajuta oameni „prietenoși“ să acceadă la butoanele puterii, a plăti influenceri etc. Să nu uităm: căderea comunismului instituțional a fost stabilită de cele două mari puteri ale Războiului Rece, dar, efectiv, oamenii care au înhățat puterea după căderea regimului au fost oamenii Moscovei, Statele Unite derobându-se (n-a fost pentru prima dată) de aceste chestiuni de „detaliu“. De altfel, nici n-aveau de ales. Țările lagărului comunist erau impregnate, prin forța geografiei politice, de agenți ruși – nu de americani. 

Una peste alta, inventatorii liniei strategice de propagandă față de România ar trebui să se uite în oglindă. Ei sunt primii „rusofobi“, primii care torpilează vindecarea mentalului românesc traumatizat din tată-n fiu de multiplele „experiențe“ rusești pe care le-a traversat. Nu e vorba de a fi rusofobi, ci mai rău! – rusolucizi. A fi rusofob e doar un sentiment – și nici măcar nu e adevărat la scară largă, cel puțin în ce privește România, având în vedere multiplele rezonanțe ale publicului și ale intelighenției române cu marii maeștri ruși din toate artele, din toate timpurile. A fi rusolucid însă – de la țară la țară – e o stare de veghe imanentă, continuă, acumulată de secole, în acest areal. Curcubeul lui Bush și invitația lui de a ne face punte spre Moscova sunt departe de a fi binevenite la destinație.

 

Comentarii

loading...