Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

NU-I AȘA, DOINA CORNEA?

Petre Mihai Bacanu Actualizat: 07.05.2018 - 09:37
Petre Mihai Bacanu

Share

Nu-i așa, domnule Brucan, că în decembrie 1989 v-ați folosit de notorietatea Doinei Cornea, dar și de a Anei Blandiana pentru a le “trece pe listă”, să dea bine pentru noua putere instalată? (“Nu-i așa…” era un tic verbal al lui Silviu Brucan, pe care-l folosea cinic la fiecare două fraze, ca să accentueze că “așa este!”.)

Nu-i așa, domnilor Brucani, că Doina Cornea era  potrivită să vă legitimizeze, dar nu ați reacționat niciodată când era maculată, ba o persiflați? Doina Cornea a avut parte încă din ianuarie 1990 de izolare socială și denigrare, orchestrate de calomniatori profesioniști. Propaganda postdecembristă a căutat, la fel cum a procedat și Securitatea, s-o transforme într-o persoană irelevantă pentru noile structuri instalate la București.  A fost ridiculizată, respinsă, dar nu zdrobită.

Încă din primii ani de după Revoluție am suspectat SRI că începe să decidă în societate. La începutul anului 1993 Doina Cornea a fost acuzată de complicitate la subminarea puterii de stat și a fost audiată la Procuratura Cluj, pe baza unor informări de la SRI. În urma unui puternic protest, puterea a dat înapoi. În iunie 1993 SRI a forțat Procuratura  Generală să repună pe rol dosarul lui Mircea Răceanu pe motiv că eliberarea acestuia în decembrie ‘89, nu-i așa?, n-a avut “temei”. Oficialitățile române s-au făcut de râs pentru că Răceanu era deja cetățean american, unde a arătat biletul de liberare nr. 9 din 23 decembrie 1989, precum și cazierul judiciar (atunci a ieșit la iveală schimbul de adrese pe acest caz dintre directorul SRI și procurorul general; am putea spune că acest schimb a fost precursorul  protocoalelor secrete dintre SRI și justiție, descoperite abia acum; în 1993 s-au apărat că a fost o “greșeală”; în 2018 nu mai pot invoca “greșelile”; SRI era în stare, în 1993, să trimită din nou la închisoare doi români care au contribuit la dărâmarea dictaturii; în ultimii ani a reușit  să subjuge justiția).

În 1975 Doina Cornea a refuzat jurământul de credință față de Nicolae Ceaușescu, cum li se cerea universitarilor. Din toată universitatea clujeană, doar ea și portarul au refuzat acest angajament. Din dorul de a nu depinde de un regim care ucidea sufletul oamenilor. Și, în acei ani, Doina Cornea nu știa bine ce se întâmplase în închisorile comuniste cu spălarea creierelor și unde studenții (mai ales) “mărturiseau” fapte inimaginabile, apoi cedau intelectual.

Doina Cornea a devenit în anii ‘80 o neînfricată luptătoare pentru drepturile omului și împotriva totalitarismului. S-a luptat cu regimul naționalist-comunist, care nu mai avea simțul realității, anihila și bruma noastră de civilizație. Regimul  utopic, cu organizare oligarhică, care încătușase cam tot,  alerga după “omul perfect”, Doina Cornea - după omul liber. Milita pentru libertatea de gândire și întrunire. Pentru Doina Cornea gândirea fără opreliști era mai importantă decât ameliorarea vieții trudite a românilor. Securitatea vâna în primul rând gândirea.  Până la urmă, s-a dovedit că Partidul și Securitatea, care-și închipuiau că vor rămâne la putere pentru totdeauna, n-au reușit să pătrundă chiar și în sufletul românilor, deși pretindeau că știu ce gândește fiecare. Doina Cornea se adresa celor 22 de milioane de români aflați în stare de supunere pentru că erau tot timpul sub supraveghere. În cel mai fericit caz, teama era amestecată cu ceva ură față de regim. Doina Cornea era sensibilă și la viața austeră a țării. A protestat și față de dărâmarea satelor. A luat apărarea scriitorilor inter-ziși. Mulți gândeau ca ea.  

Discursul său a menționat tot timpul libertatea și adevărul într-o țară alienată, unde anormalul era ridicat la rangul de politică de stat. Culmea, textele sale, clare, erau scrise “către cei care n-au încetat niciodată să gândească”, adică către popor. Dar era categorisită de imperiul fricii, nu-i așa?,  “dușmanca poporului”. Nu gândeai ca partidul, erai un “dușman”. Aveai altă opinie, nu-i așa?, însemna “deviație”. Delict de gândire.

Securitatea și partidul o doreau, nu-i așa?, chiar plecată din țară. În exil s-ar fi agitat degeaba. Aici era portavocea României libere și a statului de drept. Aici au izolat-o, nu mai putea vorbi cu nimeni. Ce nu s-a încercat pentru a-i frânge rezistența.

Brașovenii organizau dezbateri despre textele Doinei Cornea citite la “Europa liberă” și-și spuneau că și ei  trebuie să facă ceva. Și când s-au revoltat, cu trei ani înainte de Revoluție, Doina Cornea le-a sărit în ajutor, riscând  iarăși. Vorbea des despre soarta muncitorilor.

În România au fost cam 30 de disidenți care au încercat să trezească conștiința civică. Au fost supuși prigoanei. Datorită lor, așa puțini, putem spune că a existat și la noi o stare de spirit pe axa estică a rezistenței anticomuniste. Redutabili români de marcă: Doina Cornea, Ana Blandiana, Paul Goma, Radu Filipescu, Vasile Paraschiv… Iar doamnei Cornea putem să-i spunem Doamna de Fier a luptei anticomuniste. Luptele acestora, la care s-a adăugat defectarea unor vârfuri ale regimului, au zdruncinat sistemul. Trebuie să ai mare curaj să te manifești în comunism ca în libertate.

Câți români se raportează la conștiința civică a Doinei Cornea? Câți au avut determinarea ei? Unii au confundat-o, nu-i așa?, cu Ana Pauker. Alții, cu capul în nisip, au acuzat-o până nu demult că nu mai lupta. La 88 de ani? Ea a avut puterea să lupte în totalitarism, nu în libertate. S-a luptat și pentru libertatea celor care și acum își permit s-o jig-nească.

Nu avea 1,80 m înălțime și picioare lungi. A fost însă un spirit înalt. Doina Cornea va rămâne, cu siguranță, o legendă, o eroină, o conștiință. CURAJUL este cuvântul care se lipește cel mai bine de personalitatea ei. Fără ea am fi fost un popor nedemn. Comparabili cu Doina Cornea sunt morții Revoluției.

În urmă cu doi ani, Doina Cornea a suferit o mare lovitură – i-a murit fiica, Ariadna Combes. Nu există lovitură mai mare decât să pierzi un copil.

Poate că de aici înainte va avea prețuirea pe care o merită. Nu-i așa, doamnă Cornea, că îi veți ierta pe toți torționarii și detractorii dvs.?

Dumnezeu s-o odihnească!

Comentarii

loading...