Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

„O lovitură de stat“ poate fi oprită de „niște penali“ care fac „înțelegerile secrete cu evrei“?

Silviu Mănăstire Actualizat: 22.05.2018 - 07:06
Silviu Mănăstire

Războiul politic este în plină desfășurare. Iohannis și Dragnea aplică lovituri sub centură, lor înșiși, și nouă, cetățenilor, prin destabilizarea țării.

Share

E greu de crezut că între cei doi va mai putea exista o reconciliere. Asta după ce au avut o relație reciproc avantajoasă în ultimii trei ani. Cei doi s-au debarasat de Ponta, de Maior și Oprea, au guvernat împreună cu Cioloș și Dincu, au pus pe roate contractele strategice de armament. S-au bucurat amândoi de „grija“ lui Coldea. Până când, inevitabil, au intrat în coliziune. Puterea este grija lor principală; puterea și orgoliile.

Telegrafic, lucrurile stau așa: repliat după gafa memorabilă cu „evreii care fac înțelegeri secrete“, Iohannis i-a blocat lui Dragnea dialogul cu liderii europeni, vicepremierul Viorel Ștefan a fost ridiculizat recent la Bruxelles. Ambasadorul Maior i-a rezolvat câteva întâlniri-cheie la Washington consilierului prezidențial Bogdan Aurescu. Mesajul este: Iohannis are dialog la Casa Albă, Dragnea nu este omul americanilor. Ludovic Orban a depus plângerea penală, iar „deontologul“ Horodniceanu de la DIICOT se va bucura să avizeze o urmărire penală după ce PSD a vrut să-l dea afară din funcție.

Să ne înțelegem: nu este neapărat un război despre România care trebuie să aleagă între Statele Unite și Uniunea Europeană. Acesta este un pretext. Războiul a fost declanșat de câteva convingeri simple, dar profunde, ale celor doi masculi alpha. În esență, cei doi au idei puține, dar ferme, ca doi bărbați de stat ce se respectă. Iohannis vrea să rămână președinte la București sau chiar peste Consiliul European (așteaptă și el, ca un vasal medieval, decizia cancelarului- suveran Merkel), Dragnea vrea să-l doboare pe Iohannis sau să-l transforme într-un președinte de paie prin reducerea atribuțiilor constituționale. 

Dacă pe Dragnea în mod real îl ajută americanii și israelienii, poate avea o șansă mare de reușită. Interviul dat AP, în care Dragnea a fost ștampilat cu sintagma „cel mai puternic om din România“, alături de imaginea pe care mass-media mondială pro-israelită începe să i-o construiască lui Dragnea sunt avantaje indiscutabile. By the way, ne-am trezit cu o situație perfect amuzantă: întreaga liotă de agenți de influență pro-americani de la București e pusă în situația de a-l sprijini cumva, prin batistă, indirect, pe Dragnea. Strâng din dinți și spun că ei sunt pro-americani de sorginte democrată, și că Trump e dus cu sorcova.

Dragnea mai are însă mult până la momentul în care Trump își va așeza palma lui mare, de saxon, pe umărul său. Ambii au o problemă comună, care se numește FBI și Departamentul de Stat, ambele infestate de „virusul democrat Hillary“. Deși românii se tot iluzionează că ei sunt cei care votează, nu-i așa, (sic!) niciun candidat nu a câștigat alegerile prezidențiale din 2004 fără sprijinul explicit al SUA. Mai țineți minte fața distrusă de deziluzie a lui Iohannis după alegerile parlamentare din decembrie 2016? Cum și-a permis nația asta nerecunoscătoare, de „rumâni“, să nu-l voteze pe talentatul domn Cioloș și „guvernul meu“?

Dragnea este convins iremediabil, la rândul lui, că Iohannis vrea să îl bage la pușcărie. Aici instinctul lui de haiduc de Teleorman nu-l înșală. Cinic vorbind, singura cale ca Dragnea să fie potolit este pușcăria. Este o soluție naturală, îndelung practicată în spațiul carpato-dunărean. Pentru el, salvarea logică ar fi să ajungă cumva, grea dilemă, președinte, a se vedea scenariul Băsescu – 2004. Într-o țară paradită de „portocali“, plină de ipocriți #rezistenți, adevărul este că singura funcție care îți oferă imunitate în fața Justiției (atât în fața judecătorilor, cât și a procurorilor) este cea de președinte al României. De acolo vine verticala puterii care străfulgera Procuratura și Serviciile de Informații. Băieții și fetele din zona rarefiată a Puterii știu și înțeleg acest adevăr. Presa, partidele politice, cei care se maimuțăresc pe net, Facebook sau la televizor sunt echipe de zgomot. Doar în culise se pregătesc „lovitura între ochi“, „paraditul la cetățean“, „decaparea instituțională“, cătușele și belitul ritualic în prime-time. Pe scenă este doar jocul de gleznă. 

După treisprezece ani de anticorupție, trebuie să admitem ferm, chiar nemțește, că dacă Iohannis nu ajungea președinte era demult un „penal“ și un incompatibil, dat jos de la Primăria Sibiu, căptușit de dosare penale, pus să justifice casele sau sutele de mii de euro încasate de la banca austriacă, cea agricolă. Însă numai după ce a ajuns președinte toate problemele sale penale/diverse alegații de incompatibilitate/imoralitate s-au rezolvat ca prin farmec, deși trenau de ani buni. Oare credeți ca Ponta – președinte, alături de Maior și Gabi Oprea (nașii săi demni de filmul... „Nașul“), alături de doamna LCK în brigadă, ar fi avut un gram de milă față de Iohannis? Să nu ne iluzionăm! Ponta a recunoscut recent, nonșalant, un alt adevăr: cine pierde alegerile intră la pușcărie. De aici și grija lui Ponta de a sta în siajul lui Iohannis de mânuță cu Nașul cel mare, „Jorj“ Maior. De aici și noua „preocupare prezidențială“ a lui Dragnea.

Mult mai puțin dotat pentru jocul mare, Dragnea înțelege măcar și el aceste adevăruri triste și mai știe că, dacă ar fi plecat genunchiul ca un boiernaș de provincie ce se află în fața lui Vodă Klaus, ar fi împărțit guvernarea, nu ar fi emis pretenții la tronul Cotrocenilor, atunci ar fi rămas „nepenal“, doar controversat și bogat, dar util și necesar țării. Dragnea a fost digerabil cât a servit, cât a prestat pentru Ponta–Maior–Coldea, apoi pentru Iohannis. Dacă vrei mai mult în țara asta fără acordul băieților de la Ochiul și Timpanul, de la Divizia Cătușe, atunci intri la „bauhaus“ (bulăul german). Un PSD abrutizat de dosare și îngenuncheat de frică se întreabă la unison: ce i-a trebuit, de fapt, lui Dragnea? Nu era bine să îi dăm neamțului „comision“ din guvernare?

Întrebarea șocantă este alta: cum un personaj de „talia“ lui Dragnea se gândește să emită pretenții la președinția României? Aici am ajuns ca popor? Neavând simțul ridicolului, Dragnea a intrat ca un kamikaze pe contrasensul țării. Speriat de pușcărie, a apăsat pe butonul nuclear israelian al războiului cu Iohannis, și la pachet cu Europa lui Merkel. Bruscat din somnolența sa întinsă pe trei ani, Iohannis a apăsat și el pe butonul final: execuția penală. Greu de crezut că Dragnea poate găsi o cale de salvare după data condamnării din 29 mai.

Între pușcărie, devenită între timp simbol național, și salvarea americană așteptată de șaizeci de ani, poporul rumegă promisiuni false. Singura dilemă a zilelor următoare este dacă pe Dragnea îl vor duce cu duba sau își va lua „cu suspendare“, ca să facă la pachet două condamnări cu suspendare, fără executare. Deocamdată.

Comentarii

loading...