14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiO rază de speranță pentru școala românească

O rază de speranță pentru școala românească

Rata de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, la proba scrisă, a fost mai mare anul acesta, 72,9%.

Este o rată încurajatoare, după ce am fost obișnuiți cu cifre mult mai slabe la acest examen la care participă profesori care deja predau în fața elevilor.

Trebuie luat însă în considerare și gradul de dificultate al subiectelor, dar nu se poate spune că am avut, în această sesiune, o probă scrisă mai facilă.

Trebuie însă menționat că nu se dorește nici din partea Ministerului Educației o descurajare a angajaților din sistemul de învățământ preuniversitar și, prin urmare, s-a dorit un grad de indulgență mai ridicat din partea comisiei de evaluare a lucrărilor.

Cu siguranță, un sistem care se chinuie să atragă dascăli, nu își permite să-i degajeze și pe cei pe care îi are deja angajați.

Unul dintre puținele avantaje ale unui loc de muncă în sistemul de învățământ românesc este siguranța păstrării slujbei, iar Definitivatul înseamnă exact acest lucru.

Speranța unui venit mai bun moare ultima, dar, spre vârsta pensionării tot moare.

Să nu uităm că sub guvernarea liberală majorările salariale din Educație au fost amânate de două ori, oficial, de trei ori, în realitate.

Oricum, felicitări dascălilor care și-au obținut definitivatul și multă inspirație și răbdare!

De acești oameni se leagă speranțele României la un sistem de învățământ performant și, implicit, la generații care să conducă această țară spre progres.

Din partea clasei politice, ne-am lămurit, de mai bine de trei decenii, că nu se dorește un sistem educațional performant, pentru simplul fapt că acest lucru ar atrage după el o reducere a nivelului de îndobitocire a populație și, prin urmare, o scădere a masei manipulabile de votanți.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...
Ultima oră
Pe aceeași temă