15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiPactul pentru Migrație sau cum Soros strecoară cămila prin urechile acului

Pactul pentru Migrație sau cum Soros strecoară cămila prin urechile acului

Teodor Meleșcanu are prilejul la Marrakech să semneze un document care încalcă flagrant Constituția României și apoi să demisioneze, la fel ca omologul său slovac, Miroslav Lajcak, care și-a depus mandatul în urma votului negativ al Parlamentului de la Bratislava.

Ministrul de Externe pleacă într-un voiaj ONU, dar nu știe cum se va întoarce: pe scut sau sub scut. El nu a cerut aprobarea Parlamentului, forul reprezentativ. A preferat să pitească un memorandum pe masa Guvernului, fără o consultare prealabilă.

Președinția română susține printr-un comunicat că „decizia privind asumarea Compactului Global pentru Migrație (așa se cheamă, mai nou, Pactul) ia în considerare atât interesele naționale ale României, precum și perspectiva preluării de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene“.

Aici se ascunde chichirezul. Înțelegem și fără translator că asta a fost dorința lui Frau Merkel și a lui Monsieur Macron. Doar bătătorii de PET-uri și ridicătorii de invective la plasa sistemului unit cu Unitățile speciale franco-germane nu pot pricepe șantajul duetului bunicuței și iubitorului de bunici. 

Constituția României prevede că suveranitatea țării e a poporului român și nimeni nu o poate exercita în numele său. A fost întrebat poporul despre voința lui de a accepta relocări de populații? „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine“ (art. 3, alin. 4, Constituția României). Încă din Constituția din 1866 se prevedea acest lucru.

Dacă țări foste colonii se confruntă cu relocări de populații și lipsa forței de muncă pentru muncile grele, nu același lucru se poate spune despre România, țară care nu a agresat niciun stat străin, n-a luat în ocupație alte teritorii, deci nu vede nimeni necesitatea ajutorului acordat unei populații în căutare de asistență socială. 

Demersul lui Teodor Meleșcanu e o sinucidere politică. La întoarcere se poate considera demis, dacă nu demisionează. Conform constituționaliștilor, președintele statului trebuie să ceară votul Parlamentului. Nu cred că majoritatea parlamentară va fi de acord cu un document care încalcă flagrant norma fundamentală și este în dezacord cu principiile naționale de apărare ale poporului român.

Chestiunea cu migrația a apărut în agenda ONU după ce George Soros a anunțat principiile sale călăuzitoare privind noua politică a lumii.

În ședințele CSAT de dinainte de intrarea în NATO și aderarea la UE s-a tot vorbit despre migrația clandestină ca factor de risc la siguranța națională.

De la amenințările teroriste până la legiferarea unor drepturi pentru persoane venite în alt scop decât refugiul sau azilul reprezintă o acțiune de trădare a interesului național, nu așa cum susține Președinția prin perfidul comunicat remis presei.

Mulți colegi de presă, jurnaliști de front, mi-au relatat despre marșurile teleghidate ale musulmanilor, posesori de hărți ultradetaliate, fiind înzestrați cu telefoane de ultimă generație. Numai nefericiți, fugiți din calea războaielor nu par acești domni care își iau cu ei copiii.

Singura beneficiară a migrației oficiale este Axa Berlin-Paris, state care se confruntă cu o gravă criză a forței de muncă pentru industria lor de automobile și de armament.

Vorba unui coleg de breaslă, ar fi culmea să dăm afară români din fabricile și așa puține, pentru a face loc migranților musulmani, în condițiile în care statul român nu a rezolvat a „unsprezecea poruncă din Decalog – Unirea cu Basarabia“, așa cum o prevestea Corneliu Coposu.

Mari corporații se plâng că nu au forță de muncă pentru interfața cu clienții români, care, chipurile, n-ar agrea pakistanezi sau indieni ce-și uită degetele prin mâncare – nu aduc cetățeni români din Republica Moldova, apți de muncă, în timp ce statul român s-ar obliga pe la ONU sau nu știu ce comandamente globaliste că va face tabere de odihnă și tratament pentru populațiile călătoare, să nu le spunem migratoare. E un nonsens să deschidem Cutia Pandorei. Nu suntem într-un deficit demografic.

Marea problemă a României este cum să se reîntoarcă forța activă din străinătate, nu cum să mai ofere sinecuri unor bande de ocupație, care oricum nu vor dori să muncească, ci vor fi în tranzit spre țările ce sunt adevăratele paradisuri pentru ei.

De ce să ratificăm un document globalist pentru că așa vor Macron și Merkel, document ce nu e în acord cu nevoile poporului român, doar de dragul tihnei Consiliului Uniunii Europene? Să avem rezon. De ce să ne facem de lucru când nu avem niciun beneficiu?

Ni se fâlfâie ideea de prin crângurile cu chiciuri diplomatice că Pactul nu ar impune nicio obligație. Asta pe moment. Dar în perspectivă, când țările îmbătrânite nu vor mai avea cine să le spele bătrânii din aziluri și cine să le mărească demografia, ni se va invoca semnătura din 2018. Suntem fraieri?

Noi să creștem și să hrănim musulmani pentru nevoia de mâine a suratelor europene care tot insistă cu Europa celor două viteze? A spune NU e un drept și e o acțiune de onoare. Prea am stat preș. E timpul negocierilor. Al punerii pe masă a nevoilor.

Vreți leagăne pentru musulmani? Dați 10.000 de euro per capita. Îi creștem, îi hrănim, dar pe banii voștri, dacă tot veți beneficia de ei atunci când urătorii de Allāhu akbar vor dori să și muncească. După ce vom readuce Basarabia acasă, mai stăm de vorbă și despre cămine-azil pentru popoarele vilegiaturiste.

Și barbarii au trecut prin ținuturile noastre. Dar măcar au lăsat o Cloșcă cu Puii de Aur în urma năvălirilor spre Roma mult visată. Dați-ne un argument, altul decât statul de drepți în fața lui Macron și a Angelei Merkel, pentru a fi de acord cu Pactul pentru Migrație! 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă