Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Pe Dragnea îl așteaptă „vânătoarea regală“. Însemnări din „Jurnalul de război“ al zilelor următoare

Silviu Mănăstire Actualizat: 29.05.2018 - 07:35
Silviu Mănăstire

Pentru început, două pronosticuri bazate pe informații: sentința în procesul lui Dragnea nu îl va scoate din joc. Deocamdată. Indiferent de rezultat, șeful PSD mai are la dispoziție apelul, la completul de cinci judecători de la Înalta Curte.

Share

După asta, mai are minimum șase luni la dispoziție până la sentința definitivă și irevocabilă – dacă rămâne în libertate, candidează la Președinție; dacă merge lapușcărie, nu îi va mai păsa.

Pronosticul 2: Kövesi nu va pleca de la șefia DNA, oricare va fi decizia CCR.

Iar acum să vedem câteva însemnări din „Jurnalul de război“.

De un an de zile, aud regulat aceeași întrebare mirată, ușor tâmpă: de ce nu renunță Iohannis la Kövesi?

În ciuda tuturor lucrurilor văzute și auzite de o țară întreagă. Iar eu le răspund tuturor: Imaginați-vă că sunteți un vânător pasionat și cineva v-ar cere să renunțați la cea mai bună armă cu lunetă din panoplie. Ați face-o?

Dimpotrivă, ați lustrui-o bine, ați folosi-o în momentele-cheie ale vânătorii, este arma care face diferența pe teren. Iar adversarii, în mod penibil, pretind că ar trebui să renunțați la
ea doar pentru că ei folosesc arcuri cu săgeți.

Dacă privim Istoria ca pe o scenă în care se manifestă voința oarbă de putere, atunci ceea ce fac Iohannis și Dragnea depășește Moralitatea sau Legea. Pentru că ei poartă un război, iar „ à la guerre comme à la guerre“. Principiile sunt invocate de cei doi tocmai pentru că nu le respectă. Iohannis o va ține pe Kövesi până la sfârșitul anului 2019, după alegerile prezidențiale, îi va prelungi legal mandatul cu șase luni în primăvara anului viitor. Iohannis are tot dreptul să se bată cu PSD cu toate armele pe care le are la dispoziție. Și o să-i vedem președintelui splendidul arsenal în lunile următoare!

Dragnea folosește, la rândul lui, în acest război, fără remușcare, măririle de pensii și salarii, modificările de legi în Parlament, forța administrativă a PSD. Mita electorală statală dusă la paroxism. Să nu se mire Dragnea că vom ajunge în situația Greciei din 2008, iar el, Doamne ferește!, un învingător peste o țară ruinată.

La cum arată România, nu mai este cale de negociere. Cinic vorbind, pentru binele țării, poate că ar fi fost mai bine să cadă la înțelegere cu Dragnea așa cum au făcut-o în 2016. Pentru că, în esență, aici am putea vorbi despre o primă vină morală reală: atât Iohannis, cât și Kövesi, care se pretind apostolii Anticorupției, au avut înțelegeri, de-a lungul timpului, cu Dragnea. Cei care au protestat în stradă ar trebui să se gândească mai profund la asta. Însă, la cât de încinsă este atmosfera, cine mai are dispoziția pentru a fi obiectiv, rece sau calculat?

Apoi, am căzut într-o capcană majoră: problema este că Dragnea și Iohannis au exportat războiul intern în afara țării pe două teme extrem de sensibile: dosarul nuclear iranian și dosarul Ierusalim, ambele fiind, de fapt, motivele deprecierii totale a relației dintre UE și Statele Unite–Israel. Chiar dacă am mai fi dispuși să ne împăcăm în ultimul ceas, ca societate divizată ce suntem, sau Dragnea cu Iohannis, mă tem că de acum ne va fi imposibil. Vom reacționa în funcție de comenzile pe care UE i le va da lui Iohannis sau SUA–Israel lui Dragnea. Suntem deja un pion pe tabla de șah internațională, vom fi vânduți, negociați, sacrificați în funcție de cum va evolua partida. Federația Rusă, China, Germania, poate și Franța valsează deja împreună, purtați de ritmul anti-Trump și energizați de conducta Gazprom, de petrolul iranian, de ura față de un Israel care se încăpățânează să supraviețuiască în oceanul arab.

Bref, este limpede că nici Iohannis și nici PSD nu mai respectă Legea și Constituția în acest război pentru putere. Plângerea idioată a lui Orban pentru înaltă trădare a fost girată de Iohannis, altfel șeful statului s-ar fi delimitat ferm, alegând să nu facă țăndări imaginea României.

Dezbaterea acestor zile nu este despre Justiție și Democrație, ci despre raporturi de putere, influență și foarte mulți bani. Banii de armament, banii din energie, banii de pensii. Este despre libertate și cătușe și despre cine va guverna România în următorii zece ani.

Suntem pe un teren de vânătoare, iar Iohannis are toate armele letale de partea sa, are o armată mai mică numeric, profesionistă și, înainte de toate, extrem de motivată. Dacă Dragnea ar citi și el câteva cărți, puține, dar bine alese, ar afla că războaiele se câștigă tocmai cu nuclee mici și eficiente, înzestrate cu arme superioare, nu cu armate mari, de strânsură, greoaie și lipsite de motivație.

Iohannis are de partea sa, în mod explicit, nu nuanțat, pe șefii tuturor structurilor de forță ale statului: DNA, DIICOT, Parchetul General.

Are alături conducerea SRI, cu excepția echipei lui Coldea, dar și o parte din generalii de la SIE (activi sau pensionați). Alături îl are pe generalul Pahonțu de la SPP, un jucător de talie mare, doldora de informații sensibile, are STS-ul, dar și rețelele oculte de putere.

În afară de fostul vicepremier Vasile Dâncu, Iohannis defilează la vedere cu „Grupul de la Cluj“. Liderul său informal este George Maior. În siajul acestuia se înscriu fostul ministru Ioan Rus, „gașca informativă“ a lui Ion Țiriac, plus o duzină de afaceriști mai mari sau mai mici din Ardeal (de tipul lui Schmidt de la Bavaria sau Popa de la Transavia), dar mai nou și pe Victor Ponta, Gabriel Oprea, cu rețelele lor politice și de business. Falanga lui Cioloș este plină doldora de resurse și influență. Aici joacă discret, dar eficient, Eduard Hellvig.

La vedere, deasupra apei, stă platforma „RePatriot“, girată de băieții deontologi care plătesc masa și dansul triburilor de „omuleți verzi“ ai lui Iohannis. „Omuleții“ din presă, din ONG-uri și de pe rețelele sociale. În poza asta stau îngemănați, ca într-o pornografie antică demnă de Pompei, afaceriștii serviciilor de informații, multinaționalele, diverși birocrați și politruci, vorba lui Iohannis, dar mai ales brokerii de putere și influență din UE.

Puse cap la cap, datele arată că Dragnea nu a avut, de fapt, niciodată, nicio șansă. Nici matematic, nici practic. Poate doar în fanteziile sale tomnatice de posesor de BMW și iubită tânără. De aici și rânjetul superior, cinic, al lui Iohannis.

O mafie locală nu poate învinge o mafie instituțională, suprastatală. Ce șansă a avut cartelul de la Medellin în fața FBI și CIA? Iar SUA lui Trump pierde deocamdată meciul global. În săptămânile viitoare vom detalia în „Jurnalul de război“ componența armatelor lui Iohannis și Dragnea, oamenii, resursele și armele. Dar mai ales strategiile și tacticile. 

Comentarii

loading...