„Bugetul trebuie echilibrat, tezaurul trebuie reaprovizionat, datoria publică trebuie micșorată, aroganța funcționarilor publici trebuie moderată și controlată. Ajutorul dat altor țări trebuie eliminat, pentru ca Roma să nu dea faliment. Oamenii trebuie să învețe din nou să muncească, în loc să trăiască pe spinarea statului”.
Chiar și după 2.073 de ani, discursul lui Cicero se potrivește lumii noastre. O lume tânără, care își caută încă identitatea democratică după 28 de ani de la ieșirea din comunism. O lume în care nu toate generațiile au înțeles și și-au asumat schimbarea. Au rămas și reflexele vechi, de supraviețuire cu privirea în pământ, dar s-au creat și obiceiuri noi, unele care ajung până la contestarea extremă a statului român de azi. Pe bună dreptate, statul român este dator cetățenilor săi din simplul motiv că nu funcționează la nivelul de performanță la care ne-am dori. Iar când afirm acest lucru, mă refer la nivelul de performanță firesc pentru un stat european în secolul 21.
Ce fel de stat ne dorim?
Întrebarea este pragmatică, nu implică prea multă filozofie (deși, cu siguranță, s-ar putea scrie tomuri întregi pe acest subiect). Iar întrebarea are câteva răspunsuri simple și clare. Un stat performant impune drepturi şi obligaţii pentru toţi cetățenii săi. Fără favoritisme, fără excepții și fără discriminare. Iar drepturile și obligațiile sunt aceleași și pentru administraţie, mediu de afaceri sau sindicate.
Un stat performant cultivă munca. Caută să pună în valoare calitățile și pregătirea cetățenilor și lucrează pentru a crea locuri de muncă pentru aceștia. În aceeași ordine de idei, investește în oameni: investește în educație, în cultură, în sănătate. Are grijă de copii, construiește politici sociale moderne și investește în dezvoltarea economică (direct sau atrăgând investiții). Are grijă de viitor – în sensul conceptului de dezvoltare durabilă – și este permanent deschis către tot ce este nou, modern, constructiv.
Un stat performant comunică permanent cu cetățenii săi. Încurajează libertatea de exprimare și mass-media, oricare ar fi acestea. Condiția este ca mass-media să își respecte propriile reguli de funcționare.
De ce nu merg lucrurile?
Cele câteva lucruri pe care le-am descris fac parte din programul electoral al oricărui partid. Desigur, cu accentele puse diferit: teoretic, dreapta propune un stat mic și cât mai puțin implicat în viața oamenilor, stânga propune un stat de dimensiuni mai mari și mai implicat în ajutorarea celor care trăiesc mai greu. Tot teoretic, cele două formule de construcție statală alternează, fiecare având momente istorice mai potrivite.
Desigur, nu putem limita evoluția politică doar la cele două curente mari – social-democrație și liberalism. Au apărut și apar continuu noi mișcări politice care, în funcție de susținătorii lor la vot, capătă acces la putere, deci la guvernarea statului. Nu le mai menționez aici, sunt cunoscute, le găsim și în Europa, și în Parlamentul României sau pe lista partidelor care au intrat în competiția electorală, dar nu s-au „calificat”.
Cu toate că premisele jocului democratic – puterea se alege prin vot! – sunt îndeplinite, în România lucrurile se mișcă extrem de greu. Statul român este tulbure și tulburat, iar apărarea statului – care presupune, în primul rând apărarea cetățenilor săi – este extrem de fragilă.
Statul român a fost și încă este condus prin pârghii secrete și ilegale
În opinia mea, dar nu numai a mea, cea mai importantă slăbiciune a statului român este amestecul abuziv și împotriva interesului public al serviciilor de informații în munca altor instituții ale administrației. Iar componenta cea mai importantă a acestui amestec este cea de la nivelul procurorilor și judecătorilor. „Câmpul tactic din justiție”, după cum îl numea chiar un înalt ofițer SRI, a servit interesele unor grupări politice care, odată ajunse la putere, au folosit instituțiile speciale și justiția pentru propriile interese. Iar cine nu a executat ordinele primite a avut de suferit. Am aflat recent, dintr-un raport al Inspecției Judiciare, că peste 60% dintre procurori și judecători erau cercetați penal. Cu toate acestea, au fost lăsați în funcții, au fost lăsați să scrie rechizitorii și să dea sentințe judecătorești. Oare de ce? Ca să poată fi controlați? Întreb retoric, subteranele statului nostru sunt bine închise, nu știu dacă va putea răspunde cineva.
Concomitent, „câmpul tactic” s-a extins și în sfera afacerilor. Pe scurt, grupuri de interese nelegitime au ajuns la controlul pârghiilor statului și au dobândit bani și putere. Iar rezultatul este un stat slab, incapabil să se apere și să apere interesele cetățenilor săi. Un stat ai cărui lideri se detestă și exprimă acest lucru fără nicio jenă pe micul ecran. Un stat divizat, care cu greu poate îndeplini așteptările cetățenilor săi. Un stat care funcționează greoi și comunică prost. Un stat în care munca nu este neapărat o valoare, libertatea este adesea greșit înțeleasă, iar mass-media nu lucrează pentru interesul public. Ce ar fi de făcut? După cum am scris, nu ar fi foarte complicat. Poate ar fi momentul unor consultări ale președintelui cu partidele politice parlamentare și cu Guvernul. Fără dispreț și fără aroganță. Românii merită un stat coerent, corect și puternic.