Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Praf de stele

Eugen Șerbănescu Actualizat: 27.02.2020 - 09:35
Eugen Șerbănescu

Desemnarea dlui Cîțu drept nou candidat de prim-ministru este o foarte șireată mișcare politică din partea dlui Iohannis, menită să împingă în continuare lucrurile spre alegerile anticipate.

Share

Criza politică se adâncește până-ntr-atât încât, la sfârșit,  o să luăm cu toții prafu’ de pe tobă.

Desemnarea dlui Cîțu drept nou candidat de prim-ministru este o foarte șireată mișcare politică din partea dlui Iohannis, menită să împingă în continuare lucrurile spre alegerile anticipate – dar, de data asta, pe burtă, ca să nu se mai prindă Curtea Constituțională.

Respins de două ori la audierile din comisii, autorul unor acțiuni și declarații fanteziste, de care deprecierea leului nu e străină, personaj care a reușit în numai trei luni să inspire o neîncredere totală vis-à-vis de gestionarea finanțelor țării, nici nu se putea o persoană mai sigură decât dl Cîțu pentru atingerea scopului de a nu se primi votul de învestitură – și deci de a se face primul pas spre anticipate.  Singura deosebire față de tentativa Orban este că nimeni din partida Iohannis – PNL nu mai vorbește acum de ele, toată lumea prefăcându-se preocupată pasămite de deblocarea crizei și de soarta țării. Greșelile tactice care l-au obligat pe dl Orban  să-și depună mandatul nu se vor mai repeta.  

Spuneam, într-un editorial anterior, că nominalizarea dlui Orban părea constituțională - și chiar era - față de litera ambelor alineate ale articolului 103, cel cu subtitlul „Învestitura guvernului”, din Constituție. Însă discuția despre respectarea spiritului Legii fundamentale - orice instanță (cu atât mai mult CCR) judecând respectarea ambelor aspecte ale unei legi (cu atât mai mult ale Constituției) – rămânea sub semnul întrebării.  

Și, într-adevăr, de aici a venit surpriza. Curtea Constituțională a decis că nominalizarea unui candidat de prim-ministru cu scopul (declarat ritos) nu de a obține votul de încredere, ci în scopul de a nu-l obține este neconstituțională.  Această stare provine din conjuncția mai multor articole și decizii mai vechi ale CCR, dar se vede cu ochiul liber ca fiind o sfidare chiar a  Art. 103, în special a alin. (2)  (“candidatul cere votul de încredere a Parlamentului”) :  este evident că îl cere cu scopul de a-l obține - nu de a nu-l obține, așa cum a procedat dl Orban. Deturnarea înadins a înțelesului pozitiv al acestui articol și al altora, în sensul obținerii unei situații inverse rațiunii lor de a fi, a fost amendată de Curte.   

Am semnalat în repetate rânduri, încă de la instalarea intempestivă a guvernului Orban, că declarațiile de curtea școlii ale unor miniștri – și din păcate,  în ultima vreme, și ale premierului – vor conduce la un colaps rapid.  De treizeci de ani, de când urmăresc fenomenul politic din România, nu am întâlnit asemenea vraiște în exprimarea publică a unor oficiali guvernamentali.  

De la faimoasa „contabilitate dublă”, inventată de proaspătul candidat Cîțu-Al Capone  – preluată papagalicește și de noul ambasador Zuckerman, venit cu ordin general de la Washington -, trecând prin „drumul forestier” al lui Bode, ca variantă rapidă de ajuns la Predeal,  și ajungând la peiorativul emis, la sfârșitul lui Ianuarie,  de Orban însuși, la adresa CCR  („ Așa Curte, așa decizie!...”), toate au sporit senzația de amatorism a executivului.

Capac a pus voința nefericit declarată de dl. Orban  -  și votată ca atare, ziua, în amiaza mare, de PNL – de a boicota formarea propriului guvern, Curtea sancționând clar (cu 7 voturi  vs. două  abțineri) exact această ambivalență irenconciliabilă în marginile cadrului constituțional. Iată unde duce o strategie comportamentală și comunicațională proastă. (Degeaba măcăne dna Birchall, zisă de PSD-iști și „coadă de topor”, cum că unele decizii ale CCR – desigur, cele care nu-i convin - sunt cam greu de înțeles. Dacă nu le înțelege, poate ar trebui să-l întrebe pe dl Geoană.)   

În timp ce dl Orban, realizând că e pe făraș, a sărit la jugulara Curții, dl Iohannis a avut înțelepciunea de a nu o ataca, deturnându-și mânia către vinovatul de serviciu, recte PSD-ul.  Culpabil de criza produsă ar fi cel care a semnalat inadvertența, nu cel care ar fi produs-o, fie și cu bune intenții.

Președintele continuă narativul anti-PSD, cel care i-a asigurat victoria în decembrie anul trecut, împingându-și partidul rival spre o demonizare paroxistică.  Rămâne de văzut în ce măsură mentalul public va mai susține această poziție, după gafele monumentale, cel puțin de comunicare - dacă nu și de fond – ale guvernului acum interimar privitor la creșterea nelămurită a pensiilor, privatizarea neexplicată a sănătății, schimbarea din senin a regulilor de vot prin încurajarea turismului electoral etc. Plus leul care se coșcovește zi de zi.

Președintele putea să nominalizeze un tehnocrat, care ar fi trecut aprope sigur de Parlament – chiar cu sprijinul PSD și Pro, după cum au declarat liderii acestor partide.  Dar ar fi fost o manevră inspirată? 

E-adevărat, pe de o parte, s-ar fi stins criza, dar, pe de alta, se intra în bucla de tip Cioloș. La capătul unei asemenea bucle, de guvern zero, se știe ce s-a întâmplat în 2016. Victoria netă a PSD. De aceea, dl Iohannis a evitat calea tehnocrată, alegând calea politică, a echilibristicii fără plasă de siguranță: urmărirea până-n pânzele albe a anticipatelor.

Pentru a le obține, nu va ezita să desemenze drept candidați de prim-ministru cele mai compromise figuri,  a căror cădere în Parlament va surveni de la sine (citește prin votul reunit al PSD, Pro și poate și al altor formațiuni), fără adică să mai fie nevoie de votul auto-destructiv al PNL-ului, care astfel va putea să joace în voie  - pentru ochii publicului și ai Curții Constituționale - comedia dorinței nestrămutate de a forma guvernul. Cum este posibil ca un candidat „creditat” repetat la Cotroceni cu formarea unei majorități să pice repetat în Parlament? Ne-a spus-o chiar președintele, derobându-se:  majoritatea se verifică la vot. Scurt și cuprinzător.

Jocul partidei Iohannis-PNL poate să iasă bine, dar poate să iasă și prost. Probabil PSD va uza din nou de toate chichițele procedurale – inclusiv boicotarea cvorumului sau chiar altă sesizare a CCR - pentru a împinge lucrurile într-o criză de timp care să facă procedural imposibile anticipatele. Va fi un skandenberg cum n-a mai fost altul în post-decembrism. Puterea și Opoziția se vor acuza una pe alta, ca la ușa cortului,  de perpetuarea crizei, în timp ce populația, ținută în carantină politică la ușile Parlamentului, va sta pe margine, cu mâna-n gură, divizându-se și mai mult între mitologiile celor două tabere.

Mentalul public  este o armă periculoasă, cu două tăișuri. Cu mentalul public te joci cu focul. Emoțional supraexpandat și dependent de o mitologie (oricare ar fi ea), dacă i se pare că este dezamăgit în raport cu respectiva mitologie, reacțiile pot fi nu numai inverse decât cele așteptate, dar și mult disproporționate. Tocmai pentru că sunt eminamente emoționale și nu raționale.  

În aceste condiții, pentru PNL, riscul de a-și rupe gâtul la alegerile la termen este enorm. Aventura de a prelua o guvernare fără majoritate în Parlament, numai de dragul de a facilita câștigarea unui nou mandat prezidențial, e pe cale  să-i explodeze în față. PNL pare că și-a prins degetele în ușa de la Cotroceni și doar anticipatele (tot un mit și ele) i le mai pot, eventual, salva.

Colac peste pupăză, simțind pierderea de viteză a “aliaților”, neomarxiștii vopsiți de la USR au scos iarăși capul. Dl Barna, specialistul în fonduri europene neelucidate,  a pretins -  nici mai mult, nici mai puțin – că ultimele mesaje venite de la Cotroceni “sunt cumva o recunoaştere a faptului că praful de stele de pe umerii PNL s-a risipit”. Probabil că nu i-au ajuns prafurile care l-au măturat, anul trecut,  de la prezidențiale. Deocamdată, afrontul a primit doar un răspuns politic.  „Chiar aşa este, d-le Barna, noi avem pe umeri ”praf de stele”, în timp ce USR-PLUS are chiar stele pe umeri... şi multe!”, a replicat Violeta Vijulie, deputat PNL.

Să-și fi dat seama, în sfârșit, și PNL?  Să fi aflat și bărbatul ce știe tot satul?

Ghiciți cine a spus: “Nu știu care e treaba cu praful, dar poate mă lămurește respectivul politician, când ne vedem data viitoare la consultări, care este treaba cu prafurile.” 

 

 

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...