Presa captivă

Ciprian Blidaru 10.06.2021 - 19:53
Ciprian Blidaru

Principiile deontologiei văd în jurnalist un martor al evenimentelor, nu un actor!

Share

În perioada pandemiei libertatea a fost clamată mai mult ca oricând, dar e greu de spus ce mai înseamnă astăzi această noțiune în societate.  În afară de libertatea de mișcare pe orizontala consumului și de minoritățile care cerșesc privilegii în numele așa-zisei opresiuni, mult invocatul concept pare a fi golit de conținut. De acest declin al libertății n-a fost scutit niciun organism social, nici măcar cele cu un aparat circulator dependent de această substanță.


Așa că am rămas doar cu falsificarea acestei monede. Un bun prilej și pentru avangardiștii scandinavi de-a da lecții de libertatea presei pentru secolul XXI. Astfel că odată cu relaxarea măsurilor, țeava consumului s-a udat din nou din belșug pentru toată lumea. O ocazie fericită pentru o jurnalistă daneză să facă un reportaj la un club de swingeri, proaspăt redeschis. Privind mai mult decât era cazul la cum își pun coarne urmașii vikingilor, a renunțat la propriul microfon și a simțit nevoia să fie intervievată din mai multe unghiuri de vedere. Apoi s-a întors satisfăcută profesional în redacție, unde a fost apreciată pentru prestația sa. Și cum toate anomaliile și devianțele trebuie să poarte astăzi un nume frumos, i s-a spus jurnalism imersiv. Și uite așa sunt pulverizate principiile deontologiei care văd în jurnalist un martor al evenimentelor, nu un actor. În această logică deșucheată și reporterii de război ar trebui să pună mâna pe pușcă. Ori se știe că un jurnalist adevărat ar trebui să treacă dincolo de orice considerente umanitare și să joace rolul de observator până la capăt, chiar și atunci când asistă de aproape la  scene atroce.


Suntem tot mai departe de deontologie și atunci când ne uităm spre plaiurile mioritice, unde vedem jurnalismul imersiv practicat în cluburile politice de la noi, în care cuplajele au o dinamică greu de secvențiat.  În schimb, în zona de presă locală, pentru mulți mai degrabă dată dispărută, mai regăsim comportamente imersive, festive și mai ales inactive, atunci când vine vorba de adevăratul jurnalism, cel incomod. 


Presa locală a devenit complet inutilă, iar felul în care se prezintă ea se deschide pe mai multe paliere comunicaționale. Mai există partea propagandistică laudativă, articole elogioase unde sunt prezentate realizările mărețe ale aleșilor locali. Conținutul tipic dedicat informației locale care ține de micile  ciubucuri între politrucii provinciali și oamenii  lor din redacții, iar în anumite locuri, atacurile dirijate, așa – zisa presă de investigație făcută pe banii și ponturile uneia dintre bandele rivale.


Această propagandă clișeizată, în era online-ului, coroborată cu lehamitea de politică, nu mai are efectul de altădată. Un recul al mediilor oficiale se resimte și în presa centrală, dar evident cu consecințe mai puțin atrofiante.

Un alt orificiu fleșcăit e cel care produce anosta informație de perete instituțional. Un fel de substitut al purtătorului de cuvânt al Primăriei sau a diferitelor deconcentrate.


Mulți dintre jurnaliști devenind un fel de secretare care se limitează în a consemna și prezenta sârguincios, rapoarte de activitate indigeste ale celor mai obscure direcții, birouri și alte acareturi birocratice.


Pe lângă cei impuși de sistem, care de regulă au funcții de conducere, mai există și cei care sunt chiar membri de partid. Aparțin de filialele locale și  își intervievează propriii șefi sau colegi. Evident, cu asupra de măsură din punct de vedere a obiectivității și a interesului public. Unii dintre ei sunt scoși din când în când la suc de Primar și sunt foarte mândri de asta. Acolo fac figură de copii cuminți care au fost duși în tabără de dirigente, pentru că sunt ascultători, pe când cei obraznici au fost pedepsiți prin neinvitare.


Acesta e un mod de-a face presă bine dirijat de șefuleții plantați în redacții, care în felul acesta pun batista pe țambal și asigură aleșilor locali o protecție mediatică. Când nu e doar asta, e și neputința creativă și lipsa de talent a puzderiei de neaveniți care au populat și poluat domeniul.
 
Unul dintre alibiurile aproape perfecte cu care își albesc hârtia gata gălbejită, responsabilii acestui tip de presă, e neutralitatea sterilă ca semn de echidistanță și decență. Ca și cum spiritul polemic, pamfletul, investigația sagace ar fi niște elemente de-a dreptul vicioase față de actul de presă. Rămâne de evaluat produsul finit, pentru a vedea dacă nu cumva aceste nulități subversive sunt adevăratul dușman al presei.  Acest alibi a ajuns să fie folosit și de un trust tv național care a dat  într-un manierism snob. E adevărat că în felul acesta contrabalansează extrema cealaltă, care a făcut din polemică o simplă birjăreală.


În concluzie, vorbim în mare măsură de o presă locală controlată în toate orificiile ei, anostă, mediocră și  vitregită de talent. Ținută artificial în viață de banii negri care se spală astfel. Asta a rămas singura ei utilitate. Însă din punct de vedere a rosturilor ei, civice, democratice, este complet inutilă. Paradoxal, ne-am fi așteptat ca integrarea europeană să aducă o democratizare progresivă a societății și o mai mare libertate de opinie. Dimpotrivă, putem constata un regres pe acest plan față de perioada de tranziție, care acum știm că nu a fost altceva decât tranziția de la un stăpân la altul.
În aceste condiții trebuie luptat pentru a nu lăsa  să sece și ultimele oaze de libertate din presa centrală. Pentru că altfel există riscul să ajungem să avem o presă captivă în totalitate sistemului, superficialității, consumului facil și astfel complet inutilă cetățeanului.

Ne vom trezi atunci că la marginea acestui parc național de presă bine domesticit, se vor mai auzi din când în când doar urletele lupilor singuratici ai online-ului.
 
 
 

Citește totul despre:

#presa #pandemie

Comentarii

loading...