Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Puterea de la Bucureşti trebuie să le spună marilor petrolişti: „Am cedat destul. Gata!“

Marius Ghilezan Actualizat: 31.07.2018 - 08:03
Marius Ghilezan

Marile companii petroliere pun o presiune ieşită din comun asupra puterii politice de la Bucureşti.

Share

Sunt în joc zeci de miliarde de dolari, dacă nu sute. Problema e că în Camera Deputaţilor s-a votat legea de exploatare a zăcămintelor de gaz, cu acceptul tuturor CEO prezenţi la dezbateri. Sunt interesate mari companii americane, austriece, dar şi ruseşti. Toată presiunea a început la sfârşitul anului trecut, când secretarul de stat american, Rex Tillerson, fost CEO la ExxonMobil, a trecut prin toate birourile oficiale de la Bucureşti pentru a impune o lege cu o redevenţă ridicolă. A plecat după o vizită triumfală.

Senatul s-a executat. A votat o lege care le făcea pe plac marilor investitori, cu o redevenţă pentru offshore între 3 și 12%, ceva de Guineea-Bissau. Nicio taxare suplimentară. Puteau exploata oricât.

Un adevărat desant s-a produs asupra Bucureştiului. Ambasadori, miniştri de Externe ai unor ţări interesate, comisarul european pentru Energie au descălecat prin instituţiile publice pentru a impune dorinţa corporaţiilor. O taxare de tip african.

A venit ziua votului în Camera Deputaţilor. Şoc. Li s-au impus plăţi suplimentare, nu imense, între 15 și 20%, în funcţie de producţia zilnică. După principiul: extragi mai mult, plăteşti taxe mai mari.

Atunci când lumea merge pe litoral, iar vremea e mai blândă, pe platforma maritimă se pot scoate milioane de metri cubi de gaz pe zi. Vara, pe bursă, preţul gazului e la jumătate.

Lângă Buzău, România are o serie de buncăre săpate în pământ pentru stocarea gazului. A venit Bruxelles-ul şi a spus că susţine construcţia unui gazoduct care să transporte gazul spre inima Europei, nefiind de acord ca ţara noastră să-şi facă rezerve pentru iarnă. Ni s-au propus subvenţii, planuri multianuale pentru a introduce gaze în localităţile care nu se bucură încă de aceste privilegii.

Mai mult, a descălecat şi şeful companiei de transport al gazelor naturale din Ungaria, un anume Terheş, care ne-a luat la mişto. Chipurile, ce să facem noi cu gazul? Îl adunăm într-un loc şi facem un foc mare? Niciun oficial român nu a ripostat. Probabil de teamă să nu vină Jihadul #rezist peste el. Gen: DNA sau MCV-ul, pentru că acum constrângerile nu mai sunt cu bazuka, ci prin comisari, porecliţi oficiali europeni.

E cea mai mare acţiune de ocupare a ţării noastre pe timp de pace. Vorba lui Ilie Şerbănescu, profesorul meu de economie: „Occidentul a schimbat foaia. A preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o! I-a luat sub control resursele naturale, distribuţiile de energie, băncile, pădurile, pământurile, industriile care îi erau de folos (pe restul dându-le la fier vechi), retailul, întregul rulaj al banului. N-a mai rămas nimic important (strategic, cum se spune) în mâna românilor! Din punctul de vedere al controlului economic, românii au ajuns străini în propria ţară: un exemplu, pentru cărţile de istorie, de cucerire cu eficienţă de către străini a unui teritoriu, chiar dacă încă numit ţară!“.

Ne-am predat fără luptă. În memoria celor neînchinaţi la cultul haştag circulă o vorbă a unui ministru est-european: „Gata, am cedat destul“. E ministrul de Externe al Poloniei, în dialog cu un vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Noi nu mai negociem nimic. Suntem îngenunchiaţi de protocoale şi de războaie fratricide. Strada urlă „Penalii!“, oficialii tremură de frica procurorilor, în timp ce marile consorţii mondiale, împreună cu cele ruseşti, pun la cale un jaf de proporţii istorice.

Sigur că Parlamentul este ultima redută. Liviu Dragnea a anunţat că va modifica anexele la Legea Offshore. Dar dacă CEO-iştii au fost mulţumiţi cu impozitarea progresivă, la fel ca în ţările nordice sau în Regatul Unit al Marii Britanii, dar cu procente mult mai mici, s-au trezit după consultaţia oferită de consilierii financiari că sunt în offside?

Care e miza luptei?

Marile corporaţii au fost fericite la Legea lui Dragnea că pot deduce 60% din cheltuieli. Adică, la un miliard de dolari încasaţi, doar 400 de milioane se supun impozitării. Consultanţii lor de pe aici le-au spus că da, aşa e, dar nu pot fi deduse cheltuieli retroactiv. Păi cum aşa? Codul nostru fiscal prevede că ai obţinut în luna iulie o serie de venituri fiscalizate, pe bază de facturi, iar până în data de 25 a lunii viitoare poţi deduce cheltuielile din luna iulie. Păi asta nu ştiau marii directori plătiţi cu sute de mii de dolari. Că au cheltuit aproape 2 miliarde de dolari şi nu pot deduce. Adică să pună statului român pe masă cheltuieli de milioane de dolari cu tot felul de platforme cât mai moderne posibil, aduse de prin Mexic, pentru explorarea gazului.

Explorarea, adică adânca şi temeinica acţiune de verificare a zăcământului, în urma contractului de concesiune intră pe cheltuielile lor de investiţie. WOW – au făcut toţi la unison. Fie că era directorul de la British Petroleum, angajat mai nou la OMV, fie managerul de la Lukoil. Frăţia hidrocarburilor nu ţine de ţări, doar de interesele marilor jucători din domeniu. Ce mai contează că Trump nu e de acord cu South Stream 2. Pune presiune pe Guvernul de la Bucureşti, prin tot felul de consilieri de mâna a şasea de prin Administraţia americană, pentru a le fi pe plac celor de la ExxonMobil, al cărui GDP depăşeşte PIB-ul Europei. La ei e lobby. În România ai putea fi arestat, ca ministru, dacă faci presiune pentru o companie privată.
Iată, aici e arma de luptă. Anticorupţia. Jihadul în stradă. Nu modificaţi Codul Fiscal aşa cum vrea ExxonMobil, la braţ cu OMV, sau redeschidem lupta de-a hoţii şi vardiştii?

Ideea e că puterea de la Bucureşti trebuie să reziste. E vorba de alimentarea bugetului naţional cu câteva miliarde de dolari anual. Nu putem fi Bandustania pentru că ne-au acceptat şi pe noi odată în NATO: cred că am plătit destul haraci pe la noile porţi. E timpul să le spunem, demn, că un câştig de 60 de dolari dintr-o sută e tot câştig. Nu le convine, tot nu pot să-şi ia tălpăşiţa. Doar n-o să livreze Guvernului harta hidrocarburilor din Marea Neagră pe de-a moaca! Au investit aproape 2 miliarde. Nu pleacă însă câinele de la măcelărie. Trebuie să avem răbdare şi nervii tari. Să le spunem tranşant: „Am cedat destul. Gata!“.∏

Şi luaţi-vă Slujirea şi spălaţi-vă cu ea pe cap. Un nou şampon cu numele haştag ar fi de bon ton?    

 

Comentarii

loading...