8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiRectorul care le-a luat studenților pâinea de la gură

Rectorul care le-a luat studenților pâinea de la gură

Situația de la Universitatea din București nu are însă cum să nu impresioneze: sub pretextul reducerii cheltuielilor instituției de învățământ superior, rectorul Marian Preda, om care, nu cu foarte mult timp în urmă, atârna pe lângă Traian Băsescu pentru funcții politice înalte în stat, a lăsat cantina Facultății de Drept fără pâine, pentru o bună perioadă.

Mai mult, Marian Preda și-a încălcat și una dintre primele promisiuni de la preluarea mandatului de rector, una ce, la acea vreme, a stârnit amuzamentul mass-media: că va asigura săpun și hârtie igienică în universitate.

Acum, în căminul studențesc de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu, din Capitală, nu se poate zări urmă de hârtie igienică, iar apa caldă este oprită în mai multe băi.

Înțelegem că în politica de pe Dâmbovița, cu care Marian Preda este familiarizat, nu se umblă cu mâinile curate, dar acesta nu trebuie să fie un mesaj subliminal și pentru viitoarele generații de juriști.

Conducerea Universității din București nu face însă rabat de la cheltuieli când vine vorba de încărcarea organigramei instituției de învățământ superior cu posturi de prorector și consilieri.

În astfel de condiții, chiar nu trebuie să fie o surpriză pentru nimeni că universitățile din țara noastră se chinuie să prindă un loc în coadă într-unul dintre topurile de 1.000 instituții de învățământ superior din lume.

Nu sunt șanse să fie eliminată politizarea masivă a mediului academic românesc, în condițiile în care între fotoliile din Parlament, Ministerul Educației, Guvern și marile universități de stat se realizează rocade.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă