Responsabilizarea managerilor de spital presupune depolitizarea

Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea Actualizat: 22.03.2018 - 13:37
Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea

Omul sfințește locul, spune proverbul. Proverbul poate fi „citit” în nenumărate situații. Ne putem gândi la tâmplari, instalatori sau mecanici auto, dar și la manageri de companii sau conducători de instituții. Inclusiv la cele din sistemul de sănătate.

Share

Omul sfințește locul, spune proverbul. Proverbul poate fi „citit” în nenumărate situații. Ne putem gândi la tâmplari, instalatori sau mecanici auto, dar și la manageri de companii sau conducători de instituții. Inclusiv la cele din sistemul de sănătate.   

Cel mai ușor lucru este să dai vina pentru „criza din sănătate” pe Guvern, Parlament sau  partide politice. Desigur, nu le putem mini-miza contraperformanțele înregistrate de-a lungul timpului – mă refer la subfinanțare, legislația deficitară, reformele fără sfârșit, lipsa unei viziuni integrate (medicul de familie, policlinicile, spitalele etc.), bâlbâielile din zona asigu-rărilor publice de sănătate, corupția  sau politizarea funcțiilor. Dar nu putem ignora nici lipsa calității în foarte multe situații de management în cadrul unităților medicale publice. Altfel spus, în aceleași condiții, serviciile medicale din spitalele de stat sunt dife-rite. Iar uneori diferențele sunt uriașe. Avem spitale-model, dar și spitale care au „uitat” prin subsoluri echipamente performante sau care fac deliciul știrilor cu gândaci, șoareci sau infecții nosocomiale.

Criterii de performanță ca la spitalele private, nu recrutări și numiri politice!

În mai multe rânduri, noul ministru al Sănătății, doamna Sorina Pintea, a vorbit public despre  rolul vital al managerilor de spital. Da, are dreptate. Managerii de spital pot face ca instituția să fie performantă, așa cum o pot îngropa. Dar, înainte de a cere performanță, trebuie stabilită o condiție prealabilă: recrutarea și numirea managerilor de spital pe criterii de competență, nu politice! Fără această schimbare de paradigmă, vom avea doar accidental directori de spital de bună calitate și spitale publice fanion. Aici avem exemple de management ca în Occident, iar rezultatele se văd. Iată și câteva exemple: Spitalul Orășenesc Moinești, Institutul de Oncologie Cluj--Napoca, Clinica de Neurochirurgie din Iași, Spitalul Județean din Baia Mare, Spitalul Clinic „Carol Davila” București. Iar exemple mai găsim. Dar nu este suficient să avem câteva spitale publice de elită. Toate ar trebui să fie conduse precum cele la care m-am referit.

Un bun model de inspirație pentru managerii de spital din sistemul public îl reprezintă managementul furnizorilor privați de servicii de sănătate: cabinete medicale, policlinici sau spitale. Furnizorii privați sunt orientați spre business și sunt insensibili la influențele politice. Chiar dacă plătesc din buzunar, tot mai mulți români aleg să îl acceseze pentru că, dincolo de calitatea serviciilor medicale (medicii sunt cam aceiași), pacienții sunt tratați din toate punctele de vedere ca în Occident. Bunele practici din unitățile medicale private pot fi adoptate cu ușurință și de către managerii spitalelor publice.

Filozofia unității -medicale private este bazată pe eficiență

Proprietarii afacerilor private de sănătate știu că nu pot face profit dacă fac rabat de la calitatea serviciilor. Unitățile medicale private au investit în aparatură modernă și oferă condiții de tratament foarte bune. Costurile de înființare și funcționare sunt mari, iar pentru a fi eficiente unitățile private selectează manageri care pot face performanță. Am mai spus acest lucru și îl repet: dacă la stat îți poți permite să „uiți” ani de zile aparatură performantă în depozite (aparatură care a costat mult, dar a adus și „bonusuri” pe măsură), în unitatea privată așa ceva nu se poate întâmpla.

În esență, cea mai importantă deosebire dintre cele două sisteme ține de bani și de implicarea resursei umane. Inclusiv a mana-gerilor. Astfel, în sistemul de stat susținerea financiară este limitată, autoritatea are conotație „feudală” (ține de persoane, și nu de reguli), calitatea serviciilor este direct dependentă de manager, iar medicii nu se implică (sau nu sunt lăsați să se implice) în procesele de organizare a spitalului. În sistemul privat, banii sunt alocați clar, în funcție de obiective, autoritatea se manifestă prin regulamente stricte, protocoale medicale la vedere, iar personalul medical este implicat și responsabil cu eficientizarea activității. Completarea, la externare, a fișei care măsoară mulțumirea pacientului este un mic -exemplu de măsurare a performanței manageriale.

 


Nivelul orientării către pacient este diferit

În unitatea de stat, răspunderea se disipează relativ ușor. În cea privată, răspunderea este clar stabilită. Ordinea și curățenia, de exemplu, țin mai degrabă de regulile bunului-simț decât de bani. Un alt exemplu: accesul vizitatorilor la pacienții internați. Spitalul privat are reguli stricte, iar cine greșește plătește! În spitalul de stat, nici orele de vizitare, nici echiparea vizitatorilor cu mască sau încălțări de protecție nu sunt respectate, iar o „atenție” dată vreunui portar poate deveni bilet de acces chiar în secția de ATI… Faceți  dumneavoastră o comparație între ce pre-supune „atenția” în unitatea sanitară publică și în cea privată. În spitalul privat dacă ai primit vreo „atenție” - ai plecat!

Lista deosebirilor este foarte lungă, nu o reiau aici. Dar o foarte mare parte din bunele practici din spitalele private pot fi preluate și implementate în spitalele pu-blice. Este nevoie doar de un management performant și de dorința de a orienta toate serviciile către pacient. 

Dar primul și cel mai -important pas în creșterea -implicării și responsabilizării managerilor de spital îl reprezintă depolitizarea numirii acestora și stabilirea unor criterii de performanță în procesul de -conducere. 

Comentarii

loading...
Loading...
loading...