Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Sistemul câştigă din cazul Alexandra

Marius Ghilezan Actualizat: 29.07.2019 - 08:26
Marius Ghilezan

Cazul Alexandrăi, fata răpită şi violată de un individ din Caracal, după ce a sunat de trei ori la 112 a inflamat just spiritele împotriva sistemului după ce nimeni dintre organele legii n-au catadicsit să treacă rapid la acţiune.

Share

Populaţia s-a revoltat pentru eşecul operaţiunilor de salvare. Nervozitatea durează însă câteva zile.

Prin cotloane, la fel ca de fiecare dată, instituţiile de forţă pregătesc noi strategii pentru înarmare.

De fiecare dată, de la revoluţie încoace, din orice criză apărută sau creată, de la mineriade până la #Colectiv, când „au trebuit să moară oameni,” serviciile secrete şi-au întărit poziţiile, cerând finanţări în plus, pentru a fi şi mai puternice. S-au pus la dispoziţie preşedinţilor doar declarativ, pentru că în spate pregăteau eşafodul pentru orice şef de stat ce nu le convenea.

Când Emil Constantinescu a vrut să despăducheze serviciile secrete de elementele kaghebiste, rămase la pupitrele de comandă, băieţii au pus la cale scandalul cu “Ţigareta.”

Majoritatea preşedinţilor au încurajat cererile şefilor instituţiilor de forţă, care mereu au reuşit să se facă inderzirabili în schema de conducere a statului.

Poate că unii şefi de stat s-au şi temut s-au au emanat din structurile paralele statului şi au exercitat o anumită vasalitate tăinuită. Astfel nu se explică de ce sunt atât de puternice, în stare să dărâme guverne, să provoace crize şi să stârnească atâţia admiratori serviciile secrete româneşti.

Vajnicii luptători cu peturile în stradă le susţin toate planurile de diversiune, conştienţi sau inconştienti, interesaţi sau dezinteresaţi.

La fel ca pe vremea grevelor de la Griviţa din 1933, instituţiile de intelligence au creat diferiţi Vasile Roaită, pe care-i vedem în toată splendoarea zi de zi, ceas de ceas.

 

Instalaţiile Big Brother nu i-au folosit Alexandrăi, fata de 15 ani, răpită

Alexandra, fata de 15 ani a făcut miercuri autostopul pentru a ajunge la meditaţii. A fost răpită de Gheorghe Dincă, un individ de 66 de ani din Caracal, potrivit surselor judiciare, dar a reuşit să sune de trei ori şi să dea poliţiştilor detalii despre locul unde este ţinută captivă.

STS nu a reuşit să localizeze casa groazei, unde fata a fost sechestrată şi violată. Acest serviciu secret, obişnuit să numere voturile în campaniile electorale, dotat cu aparatură de stocare de date de sute de milioane de euro nu are un sistem de localizare. Singurul centru de specialitate este la SRI. Poliţiştilor le-a trebuit 19 ore să ajungă la adresa individului descris de fată de o cruzime fantastică. Au aşteptat mai multe ore până ce procurorul de caz a decis că se poate face intervenţia, deşi legea fundamentală permitea intervenţii în caz de forţă majoră, în situaţia în care viaţa cuiva era în pericol.

Serviciile secrete au reuşit să pună instalaţii de ascultare printre capre pentru depistarea modului prin care judecătorul Toni Greblă de la CCR voia să le vândă. De fapt, urmărirea sa a pornit din motivul că s-a opus legilor Big Brother, prin care populaţia putea fi urmărită cu dispozitive speciale.

Aceste dispozitive nu i-au fost de folos Alexandrăi, fata sechestrată, violată şi dată dispărută până la ora redactării comentariului.  

Ajunşi cu mare greutate la poarta presupusului criminal, poliţiştii au irosit timpul aşteptând o aprobare de care nu aveau nevoie.
Localizarea realizată de STS a fost pe o arie de câteva sute de case deoarece atât permite sistemul utilizat de aceștia. În cauză nu s-a utilizat tehnica SRI, spun specialiştii.

„Vine!”, „Vine!,” „Vine!” – strigătul fetei şi disperarea vocii sale ne răsună încă în creier a dăngănit de durere.

Nu şi lor, cyborgii sistemului, puşi doar să urmărească indezirabilii politici, nu să slujească siguranţa cetăţeanului.

Asta ar trebui să revolte mulţimea.

Numai că diviziile de propagandă au scos din nou lumea în stradă, acuzând puterea politică de faptul că legile justiţiei ar fi speriat “bieţii” procurori, în drept, nişte impostori care semnează petiţiile puse sub nas de noua securitate, dar nu ştiu prevederile legale.

Din scandalul Alexandra, procurorul de anchetă va fi scos basma curată de secţia specială a procurorilor din CSM, la fel ca pe procuroarea Piţurcă. Au grijă să nu i se mişte, nici lui, semnatarul petiţiei de susţine a Laurei Codruţa Kovesi,  o scamă.

Toate tunurile sunt îndreptate din nou spre Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie, pentru că le e frică, precum Dracului de tămâie, de controlul exercitat de o instituţie diferită de tutorele protocoalelor, acolo unde magistraţii vasali stăteau ca-n puf.

Preşedintele, ocupat prea mult cu vacanţele, comunică prin textele consilierilor. El aşteaptă marţi un Raport detaliat de la şeful STS. Sigur că nu s-a gândit să-l demită, aşa cum a făcut Viorica Dăncilă, cu şeful Poliţiei Române, pentru simplul fapt că la el în garnizoană stau secretele mânăririi voturilor in 26 mai 2019. Doar n-o să înceapă  Sorinel Vasilca, şeful STS, înzestrat cu zeci de decoraţii şi păstrător de secrete, să ciripească. El e ultra protejat. Aşa că nu ne miră faptul că Iohannis nu emite decât reacţii de vasalitate faţă de individ, nicidecum decizii de şef ierarhic.

Securitatea statului barbă cot e mai presus decât siguranţa oamenilor, atât timp cât indignaţii nu fac decât jocul acestora.

Nu e de mirare să ne trezim cum alţi bani alocaţi, pentru acest serviciu, nesupus niciunui control. Bagi în el bani şi ies şoareci. Cam asta e epistola unui contribuabil revoltat că băieţii scot bani pe moarte călcând.

 

 

Citește totul despre:

#lazi

Comentarii

loading...