13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiSistemul de sănătate între misiunea publică și operatorii privați

Sistemul de sănătate între misiunea publică și operatorii privați

Prof. univ. dr. A. V. Ciurea: „Sintagma sistem de sănătate privat subliniază demersul ambițios de a dezvolta rețeaua de servicii private. Atât din punct de vedere administrativ, cât și social (în mintea populației), s-a structurat distincția netă între serviciile de sănătate private și cele de stat. Cele două sisteme nu sunt în competiție, ele sunt complementare și, în egală măsură, necesare.”

Atât de veche și de neîngrijit explicată încât a dat naștere la îngrijorări. În opinia mea, aceste îngrijorări sunt întemeiate doar în mică măsură. Banii urmează pacientul, iar orice spital care are dotările necesare se poate califica în orice program!
 
Sistemul de sănătate are în centrul său conceptul de …sănătate!
 
Toate definițiile populiste sunt depășite astăzi. Sistemul de sănătate este unul extrem de complex, are nenumărate ramificații și conexiuni. Există interdependențe care la prima vedere par forțate, dar nu este deloc așa. Legătura dintre săpun și pasta de dinți cu sistemul de sănătate este una directă. La fel ca legătura sănătății cu producătorii de  medicamente și cercetarea în domeniu. Cu starea parcurilor și calitatea aerului sau numărul locurilor de joacă pentru copii. Pe scurt, sistemul de sănătate este un sistem integrat în sine, care la rândul său este integrat într-un sistem amplu, cel al calității vieții.
 
De ce ne temem de operatorii privați?
 
În statele europene, nu doar în România, sistemul de sănătate este, în mod tradițional, preponderent public. Cetățenii plătesc toți un procent din venituri pentru a susține sănătatea. Sunt țări în care există, ca la noi, o Casă a Asigurărilor de Sănătate, dar sunt și țări, cum este Spania, în care banii pentru sănătate sunt colectați la bugetul de stat. Dar, indiferent de felul în care este organizat sistemul, STATUL poartă răspunderea bunei sale funcționări.
 
În SUA lucrurile stau exact pe dos. Sistemul este preponderent privat, asigurările de sănătate sunt private, iar cei care nu au o astfel de asigurare de sănătate nu au acces la servicii de sănătate curente. Există, pentru cei mai săraci, spitale și policlinici ale unor fundații sau programe susținute de fundații pentru acești pacienți. Încercarea președintelui Barack Obama de a reforma în sensul deschiderii publice a sistemului de sănătate a stârnit furtuni mari în cea mai democratică țară de pe glob.
 
Am trecut prin nenumărate „reforme”
 
Să revenim însă la noi. Am moștenit un sistem public pe care nu mai cred că are sens să îl criticăm azi. Acesta a trecut prin foarte multe „reforme”. Câți miniștri ai sănătății, atâtea reforme! Dar oricât au încercat politicienii să influențeze sistemul nostru de sănătate și oricât de spectaculoase ar fi „linșajele” publice ale unor medici de incontestabilă valoare, sistemul a rămas preponderent public. Au apărut, desigur, și operatorii privați din sănătate. Mă gândesc, de exemplu, la cabinetele stomatologice, dermatologice, ginecologice etc. Dar nu numai. În timp, au apărut și spitalele private, cum este și cel în care lucrez acum.
 
În mod evident, o unitate medicală privată este urmare a unei nevoi, dar și a unui studiu de piață. Niciun om de afaceri sau fond financiar nu-și riscă banii într-o afacere fără potențial. Faptul că avem spitale private, precum și faptul că acestea oferă condiții de îngrijire medicală foarte bune se vede limpede. Nu insist, să nu pară o pledoarie în favoarea locului meu de muncă. Ce vreau să spun este că ambele forme de organizare a unităților medicale sunt – și ar trebui să fie – complementare. Niciodată un spital privat nu va acoperi în România toate urgențele medico-chirurgicale. Urgența aparține sistemului public de sănătate.
 
Asemănări și deosebiri fundamentale
 
Tendințele europene actuale indică o micșorare a diferențelor între cele două tipuri de proprietate din sănătate. Sistemele devin hibride și se caută soluții pentru a le apropia pe ambele de pacient. Deosebirile sunt însă multe, iar o bună parte țin mai mult de management, și mai puțin de bani.
 
În sistemul public, autoritatea managerială are prea multă culoare feudală. Calitatea serviciilor este direct dependentă de manager, iar medicii nu se implică (sau nu sunt lăsați să se implice) în procesele de organizare a spitalului.
 
În sistemul privat, banii sunt alocați clar, în funcție de obiective, autoritatea se manifestă prin regulamente stricte, protocoale medicale la vedere cu transparență totală, iar personalul medical este implicat și responsabil cu eficientizarea activității. Managerii din spitalele private nu au nici un fel de implicare politică, urmărind în mod cert eficientizarea serviciilor medicale și, de ce nu, profitul.
 
Am spus-o de mai multe ori: omul sfințește locul!
 
Acest domeniu a fost mai tot timpul în grea suferință. A trecut prin reforme de dragul reformei, legislația nu a fost clară, subfinanțarea a măcinat sistemul ani la rând.
 
Acum, vrem, nu vrem, trebuie să recunoaștem că suntem într-un progres vizibil. Salariile din sistem s-au mărit considerabil, iar dotările s-au înmulțit. Teoretic, ar trebui ca pacientul să nu mai poată fi pus în situația de a nu avea medicamente sau curățenie în saloane și în toalete. Ca medic și formator de medici, dar și ca fost manager de spital, știu clar că un director responsabil poate „crește“ un spital, iar unul prost sau „șmecher“ îl poate îngropa.
 
Dacă obiceiul de a numi în funcții oameni apropiați politic nu dispare, vom avea foarte puțini directori competenți ai spitalelor publice. Poate că ar fi de folos, înainte de recrutarea unui nou manager, să se stabilească criterii de performanță conform celor din spitalele publice cu o bună reputație, așa cum ar fi Spitalul Orășenesc din Moinești, Institutul de Oncologie Cluj-Napoca, Clinica de Neurochirurgie din Iași, Spitalul Județean din Baia Mare sau Spitalul Clinic „Carol Davila“ București. Și mai sunt multe altele.
 
Spitalele private au la rândul lor lucruri care pot fi preluate de sistemul public.
 
Spitalele, clinicile sau cabinetele private sunt orientate foarte mult și spre partea de afacere și sunt astfel insensibile la influențele politice. Românii se adresează tot mai mult acestor unități, unde pacienții sunt tratați din toate punctele de vedere exact ca în Occident. Fără a accentua partea de business, bunele practici din unitățile medicale private pot fi implementate în unitățile de sănătate publice. Sunt multe argumente în favoarea dezvoltării sistemului privat de sănătate: libertatea de alegere,  calitatea serviciilor, eficiența și confidențialitatea.
 
Ceea ce deosebește fundamental cele două sisteme este claritatea tranzacției dintre pacient și unitatea medicală.
 
În clinica privată nu este loc de incorectitudine sau de neprofesionalism. Nu se așteaptă „atenții” de la pacienți. Performanța se obține cu oameni, iar oamenii sunt selectați și susținuți așa cum orice companie privată își susține echipa care face performanță.
 
Relația dintre cele două sisteme de sănătate, de stat şi privat, trebuie să se caracterizeze prin  complementaritate. Introducerea serviciilor private de sănătate nu trebuie să constituie un obiectiv în sine, obiectivul trebuie să fie înregistrarea unor beneficii reale pentru sănătatea populației şi sistemul social-economic din România.

Alexandru Vlad Ciurea
Alexandru Vlad Ciurea
Profesor Doctor Alexandru-Vlad Ciurea este un neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Profesor universitar de neurochirurgie la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, din București, conducător de doctorat. A realizat peste 23.000 de mii de operații pe creier, din care jumătate la copii. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România 8 ani (două mandate). Face parte din boardul revistei internaționale „World Neurosurgery”. A publicat 33 de cărți, cea mai importantă fiind „Tratatul de Neurochirurgie”. Din 2009 este cercetător Științific Gradul I.Între 1999 și 2011 și, ulterior, din 2014 până în prezent, este Președintele Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, rol în care a fost responsabil cu realizarea Curiculei Naționale de Neurochirurgie și crearea specializării "Neurochirurgie Pediatrică". Este autor și contributor România Liberă din anul 2017.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă