14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiSoluții pentru doamna ministru

Soluții pentru doamna ministru

Sub perdeaua pandemiei COVID-19, ce a creat o situație pentru care autoritățile se pot apăra argumentând că întregul mapamond nu a știut exact cum să o gestioneze, s-au trecut în umbră și vechile probleme arhicunoscute ale învățământului din țara noastră: în primul rând, subfinanțarea, ce a dus la o mulțime de cadre didactice neinstruite corespunzător, la mii de școli fără canalizare și la sute de mii de elevi fără manuale, caiete sau instrumente de scris.

Ministrul Educației, Monica Anisie, nu mai vorbește despre aceste probleme, ci se plânge că este criticată și că nimeni nu vine cu soluții.

Trebuie să îi mai dăm o veste școcantă șefei Învățământului și să îi spunem că tocmai Domnia Sa este prima persoană responsabilă pentru rezolvarea situației din școli, ocupând o funcție numită ministru al Educației și Cercetării.

Ce-i drept nici eu nu am înțeles motivul pentru care ocupă această funcție.

Să o ajutăm însă pe Monica Anisie cu niște soluții, ca să nu fim arătați cu degetul pentru compromiterea anului școlar 2019 – 2020:

–       în unitățile de învățământ să se desfășoare doar orele care necesită o prezență fizică în sala de clasă/sala de sport/curte: matematică, limba română, educație fizică. Ore precum cele de religie, istorie, geografie și mai ales dirigenție se pot desfășura online fără probleme;

–       dacă într-adevăr se dorește achiziționarea de dispozitive digitale pentru elevii din medii defavorizate, să se renunțe la licitații și să li se ofere bani sau vauchere cu această destinație;

–       cum au fost angajați în sistemul sanitar, în regim de urgență, cadre medicale, fără concurs, se poate angaja și câte un specialist în IT în fiecare unitate de învățământ și nu mă refer aici la sarcini suplimentare pentru profesorii de informatică;

–       principala soluție pentru învățământul românesc, dar care îi deranjează pe

–       guvernanți este finanțarea corespunzătoare.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....
Ultima oră
Pe aceeași temă