Conducători ai clubului de fotbal bucureștean au tot fost huliți, s-au schimbat, au venit alții, care au fost amonestați cu și mai mare patimă de către suporterii dinamoviști.
A rămas însă o constantă: suporterii lui Dinamo, ca mulți alți pasionați ai sportului românesc, au reprezentat, pentru politicieni, doar o masă de manevră, o unealtă de care te folosești, o arunci într-o debara plină de praf și o mai scoți când ai nevoie.
Ne putem aminti de celebrele proteste de stradă din timpul regimului Băsescu, cu scandalurile legate de Roșia Montană și înlocuirea eternului Raed Arafat.
Și atunci, multe scandaluri au vizat implicarea suporterilor celor trei mari clunuri de fotbal bucureștene (Dinamo, Steaua și Rapid) în conflictele stradale.
Nu este un secret că mulți dintre liderii acestor galerii au avut și au relații strânse cu clasa politică.
Au urmat protestele contra guvernelor comandate de Liviu Dragnea, unde, din nou, au fost ultrași implicați în violențele de la manifestații.
Liderii acestor grupuri din galerii au fost rsplătiți cu sume importante de bani de la un partid sau altul, în timp ce adevărații suporteri pasionați au primit doar promisiuni de la fiecare regim interesat să mai dobândească un număr de voturi în plus.
Au tot fost arătați cu degetul privații care au condus Dinamo, la fel cum s-a întâmplat și cu Steaua și cu Rapid, aproape de pieire.
În niciun caz nu vreau să le iau apărarea acestor personaje, dar vreau să atrag atenția asupra faptului că aceștia au fost doar niște aghiotanți ai liderilor politici.
“Câinele” Orban, microbistul de campanie
Într-adevăr, fanii fotbalului românesc au fost continuu folisți și mințiți de politicieni, cel puțin în ultimii treizeci și ceva de ani.
Cel mai recent exemplu este așa numita “negociere” pe care președintele PNL, Ludovic Orban, pe atunci premier, a avut-o, chiar înainte de alegerile parlamentare, cu reprezentanții suporterilor dinamoviști, când, printre altele, fostul șef al Guvernului promitea o arenă modernă în Șoseaua Ștefan cel Mare, sub viitorul executiv liberal.
Acum, nu se mai aude nimic despre o nouă arenă în Parcul Sportiv Dinamo.
Și dacă se va mai auzi, nu ar fi o noutate, pentru că vorbe au mai fost aruncate și sub guvernarea PSD, dar faptele au lipsit.
La ultima partidă disputată de Dinamo pe teren propriu, în Liga I, împotriva formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe, am avut parte de un eveniment care poate fi considerat cireașa de pe tort sau bomboana de pe coliva clubului de fotbal: nocturna a trebuit oprită înainte de startul partidei pentru a permite funcționarea instalației de încălzire a suprafeței de joc, iar apoi, încălzirea a fost oprită pentru a se juca în lumină.
Nocturna și instalația de încălzire de pe Stadionul Dinamo nu pot funcționa concomitent, în anul 2021.
În tot acest timp, telenovela merge mai departe, iar fantoma noii arene din Șoseaua Ștefan cel Mare este plutește ba deasupra velodromului, ba deasupra stadionului uitat de timp, ba se ascunde în dulapul premierului, de la Palatul Victoria.
Câinii din Ștefan cel Mare mai au de așteptat, acum, alți patru ani, până la viitoarele alegeri parlamentare, ca să li se mai arunce un os total lipsit de carne, care să reprezinte baza viitoarei arene.
Am văzut mulți foști sportivi de performanță și diverși experți din fotbalul românesc care spun că statul ar trebui să se implice pentru a salva clubul de fotbal Dinamo.
Statul s-a implicat mult prea mult deja la acest club și tocmai din acest motiv a ajuns acolo unde este acum, din Groapă, aproape în prăpastie.
Poate că singura speranță a clubului este ca reprezentanții statului să se implice cât mai puțin.
În esență, și-au făcut deja treaba: corabia a fost ciuruită, iar, de aici, se descurcă singură să se scufunde.
Un exemplu de urmat, dar șefii MAI înțeleg altfel de urmărire
Ceea ce fac suporterii dinamoviști, prin DDB, este, într-adevăr, un exemplu de urmat, nu doar în sport, ci în toate domeniile care au nevoie de salvare în România.
Un grup de suporteri de fotbal le-au arătat politicienilor că se poate, dar nu cred că există interes pentru a observa acest lucru.
În plus, șefii de prin MAI, minister ce deține Parcul Sportiv Dinamo, înțeleg cu totul altceva când vine vorba de urmărit.
Totuși, rămâne speranța că modelul de implicare al fanilor dinamoviști va fi urmat și în alte domenii, deoarece e limpede că de aleșii poporului – cu toate că, dacă luăm în considerare prezența la vot la alegerile parlamentare, s-au votat ei între ei – nu putem avea mari speranțe.
Exemple pozitive există și în Educație și în Sănătate, unde multe unități de învățământ sau spitalicești deservesc comunitatea doar datorită eforturilor cadrelor didactice, respectiv medicale.
Nici nu s-ar putea altfel, într-o țară care subfinanțează constant aceste domenii.
Din informațiile pe care le am, premierul Florin Cîțu i-a și reproșat, în particular, ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, că declară public că vrea 6% din PIB pentru domeniul pe care îl păstorește.
Drept urmare, Educația a fost răsplătită cu cel mai mic buget din ultimii treizeci de ani.
În aceste condiții, ministrul Cîmpeanu se pare că nu a avut de ales decât să spună că este mulțumit.
Vă dați seama ce buget ar fi putut să aloce Guvernul PNL-USR-UDMR pentru Educație, dacă era să fie nemulțumit ministrul…
Concluzia este că Dinamo va avea o arenă modernă, sub actuala guvernare, la fel cum vom avea și spitale moderne, și școli cu săli conforme și autostrăzi.
Nicolae Badea a primit de la fostul Guvern Năstase Stadionul Dinamo aproape pe viață, dar, chiar și în aceste condiții, nu știu dacă este normal ca Ministerul de Interne să îi permită fostului acționar din Ștefan cel Mare să facă absolut ce vrea cu o bază sportivă a statului român.
Dar nu este primul caz de acest gen.
Un exemplu concludent est cel al fostei baze sportive Cutezătorii, aflată în proprietatea Ministerului Educației, dar ajunsă, tot aproximativ pe viață, la fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, care și-a amenajat un club de lux, printr-un alt contract care rămâne un mare mister.
