Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Trei mize ale propagandei anti-Referendum și tacticile prin care acestea sunt urmărite

Cătălin Sturza Actualizat: 24.09.2018 - 10:17
Cătălin Sturza

Înainte de a da like pe Fb postărilor cu „de ce nu merg la Referendumul pentru familie“, câteva idei despre care sunt obiectivele taberelor care se confruntă în orice chestiune politică, civică sau morală.

Share

Înainte de a da like pe Fb postărilor cu „de ce nu merg la Referendumul pentru familie“, câteva idei despre care sunt obiectivele taberelor care se confruntă în orice chestiune politică, civică sau morală. În orice astfel de confruntare, există trei (3) mari obiective de persuasiune: 

1. Să le mărești entuziasmul tuturor celor care sunt siguri că vor vota punctul tău de vedere. 

2. Să crești probabi­litatea ca cei indeciși – așa-zișii „the ambivalent agnostics“ – să voteze pentru punctul tău de vedere. 

3. Să le scazi entuziasmul celor care sigur nu vor susține punctul tău de vedere. 

Păstrați undeva în memorie aceste obiective. Persuasiunea nu este niciodată DOAR despre a câștiga oamenii de partea ta și despre a crește entuziasmul propriilor votanți. 

Persuasiunea are ca obiec­tiv și să demoralizeze cealaltă tabără și să o facă să iasă mai puțin la vot. Altfel spus, să o facă să stea acasă. 

Am văzut acest lucru, de exemplu, în cazul exit poll-­urilor de dinaintea Brexitului, în UK – despre care mulți au spus că au fost măsluite pe linie. Scopul acestora ar fi fost acela de a le spori entuziasmul celor din tabăra „Remain“ (sunteți mulți, sunteți în tabăra învingătoare, ieșiți la vot), și de a-i demoraliza pe cei din tabăra „Leave“ (sunteți puțini, sunteți în tabăra perdantă, stați acasă). Nu analizez oportunitatea Brexitului, spun că este unul din exemplele despre care s-a discutat mult la vremea respectivă în online. 

Dar cum să facă mass-media așa ceva – MASS-MEDIA, câinele de pază al democrației? Ei bine, mass-media face așa ceva, și nu de ieri, de azi, și nu doar la noi. Și o face prin acoperirea părtinitoare a unui subiect: jurnalistul prezintă doar acele decupaje din realitate care favorizează o tabără. O face prin jurnalismul partizan: jurnalistul renunță la obiectivitate și militează fățiș și adesea fără onestitate pentru o anumită tabără. O face prin prezentarea unor sondaje măsluite sau a unor fapte deformate – de exemplu: Referendumul pentru Căsătorie din România nu rezolvă problema sărăciei (când nici nu și-a propus să o rezolve); discriminează mamele singure și le împiedică să-și cumpere pachete family de la mall (oare cum o fi reușit să facă asta?); discriminează familia monoparentală sau nu rezolvă problemele acesteia (când, iarăși, nici nu și-a propus și nici nu are cum să le rezolve); va aduce o „taxă pe celibat“ (!); sau este „referendumul lui Dragnea“. 

Totuși, în momentul în care purtătorii de mesaj ai unei tabere lansează fake news-uri care sunt evident fake news-uri, sau când nici măcar nu-și mai maschează intenția de a demoniza și de a demoraliza cealaltă tabără, sau când jignesc cealaltă tabără și lansează tot felul de teorii ale conspirației în privința ei – acest lucru va avea un puternic efect de recul. Când președintele unei țări îi numește pe cei trei milioane de susținători ai unei inițiative cetățenești legitime „fanatici religioși“; sau când președintele unei uniuni de creație din România îi numește pe acești oameni „trei milioane de proști“; sau când o serie de jurnaliști ocultează, în mod vădit și cu rea-voință, toate mizele reale ale inițiativei cetățenești, și aruncă la nesfârșit la bătaie aceleași fake news-uri uzate și cusute cu ață albă – acest lucru s-ar putea să aibă fix efectul advers. 

Pentru a avea fie și un minim de credibilitate, ­acești jurnaliști ar fi putut să atingă, cel puțin în trecere, câteva dintre chestiunile ardente ridicate pe agenda publică de susținătorii acestui Referendum.

Ar fi putut să spună că înțeleg îngrijorările lor legate de faptul că statul nu are dreptul să modifice definiția căsătoriei – o instituție milenară, cu funcții sociale, morale și spirituale foarte clare, mai veche decât orice stat și orice partid politic.

Ar fi putut să spună că înțeleg îngrijorările lor legate de adopțiile de copii pentru cuplurile homosexuale – și că un ­astfel de experiment încalcă interesul superior al copilului, care are dreptul să fie crescut de o mamă și de un tată, nu de un Părinte 1 și Părinte 2; ca să nu mai vorbim de traumele la care ar putea fi supuși unii dintre acești copii, în condițiile în care există numeroase mărturii în această direcție ale unor copii trecuți deja prin astfel de experiențe.

Ar fi putut să spună că înțeleg îngrijorările lor legate de modificarea tuturor conținuturilor predate în școli – de la modificarea manualelor școlare la introducerea educației sexuale de la vârste foarte mici, care i-ar încuraja pe copii să accepte și chiar să experimenteze comportamente homosexuale (cum se întâmplă deja în unele locuri din Occident).

Ar fi putut să spună că înțeleg, măcar, îngrijorările lor cu privire la restrângerea drastică a libertății de exprimare, a libertății de conștiință și a libertății religioase – nu e deloc ok ca un preot să fie trimis la închisoare pentru că citește un fragment din Biblie în biserică (cum am văzut că s-a întâmplat de curând în Danemarca). Sau, cel puțin, ar fi putut să spună că înțeleg sensul întrebării: o dată ce modificăm conținutul căsătoriei, unde ne mai oprim – legalizăm și parteneriatele civile poliamoroase? Și poligamia? Și apoi, ce? 

Însă ceea ce fac ei este să arunce în derizoriu inițiativa celor trei milioane de cetățeni și să-i demonizeze, continuu, pe susținătorii acestei inițiative. Și astfel, în loc să-i demoralizeze pe susținătorii Referendumului, s-ar putea ca ei să-i mobilizeze, și mai tare, pe aceștia. Și în loc să le mă­rească entuziasmul celor din tabăra lor, s-ar putea să-i facă mai sceptici și să-i facă să se dezică de purtătorii lor de mesaj.

P.S.: Iar jurnaliștii care își intitulează articolele „de ce nu merg la Referendumul pentru Familie“ nu par să fi înțeles ceea ce până și judecătorul Cristi Danileț a reușit să înțeleagă – faptul elementar că acest referendum nu are ca obiectiv redefinirea familiei, ci simpla clarificare a definiției căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituția ­României.       

Comentarii

loading...