Într-adevăr, nimeni nu poate susține că arbitrul Sebastian Colțescu nu a comis o gafă regretabilă, dar, în mod evident se amplifică mult prea mult acest caz, ajungându-se la cote alarmante, îmi permit să spun, în mare parte pentru nimic.
Obligarea lui Colțescu să-și ceară public scuze pentru eroarea comisă și, eventual, dacă forul fotbalistic european vrea să fie mai catolic decât Papa, cum se spune, o amendă pentru deja fostul arbitru internațional român.
Mi-au atras atenția mesajele transmise de UEFA, după incidentul de la partida de Champions League.
Forul fotbalistic european și-a arătat susținerea față de Pierre Webo, care ar fi fost groaznic afectat de modul în care Colțescu s-a exprimat la adresa sa.
Mai mult, UEFA anunță și o anchetă după incidentul de la partida dintre formațiile Istambul Bașakșehir și PSG, de la Paris.
Este bine cunoscută pentru fanii sportului rege campania “nu rasismului” promovată de UEFA și FIFA.
Nimic rău de spus despre campanie și despre acest îndemn și nu se poate afirma că Sebastian Colțescu nu a greșit, dar forurile fotbalistice internaționale sunt probabil ultimele care ar putea să vorbească despre drepturi egale.
Dacă e cazul să vorbim despre discriminare, ceea ce face UEFA în competițiile europeane intercluburi nu poate fi catalogat astfel?
Faptul că în Europa League și, în mod deosebit, în Champions League se organizează o competiție exclusivistă pentru câteva țări (Anglia, Spania, Franța și Germania) nu este discriminare?
Nu vorbim de discriminare atunci când locul patru din campionatul Italiei merge direct în grupele competiției care ar trebui să reprezinte liga campionilor Europei, iar campioanele României și Croației, doar un exemplu, să fie obligate să se dueleze pentru un loc în turul al treilea preliminar?
Adevărata “pată neagră” de pe imaginea fotbalului european
În primul rând, trebuie constat că verdictul că Sebastian Colțescu a folosit un termen rasist a fost dat de persoane care nu sunt lingviști și care, în mod cert, nu stăpânesc limba română.
Din ce s-a auzit pe înregistrarea partidei, Colțescu a spus “cel negru”.
Da, clar, expresia nu este una elegantă, dar nici de la Sebastian Colțescu nu putem avea pretenția să fie un elevat.
În argoul limbii române sunt numeroase expresii, ce nu merită menționate aici, dar cu care suntem cu toții familiarizați, pentru a discrimina, pentru a sublinia ura de rasă etc.
În același timp, “negru” nu se traduce drept acel termen care este folosit nedrept de persoane cu adevărat rasiste la adresa persoanelor de culoare din SUA.
Chiar și celebra campanie se intitulează “Black lives matter”.
Prin urmare, termenul negru (engleză – black) este folosit chiar de cei care militează pentru drepturi egale.
Mult mai rău este că astfel de scandaluri, de exagerări, se pot întoarce chiar împotriva persoanelor de culoare și pot da apă la moară unor extremiști fără prea multă minte.
Aceasta, doar pentru că transformăm personaje de calitate îndoielnică în presupuse victime ale discriminării.
Nu vreau să vorbesc despre meritele sportive ale lui Webo, dar, în cazul scandalului “Colțescu”, fostul internațional camerunez, actualmente antrenor secund la Istambul BB, a făcut ceea ce a făcut de multe ori ca fotbalist: a simulat.
Atitudinea sa îmi amintește de cea a unui jucător cu multe partide în primul eșalon fotbalistic al României, Harlem-Eddy Gnohéré.
La rândul său, acesta îl acuza pe un arbitru de discriminare, asta până când Ionel Dănciulescu de la Dinamo să-l păcălească, spunându-i că discuția dintre francez și arbitru a fost înregistrată.
Astfel de persoane nu sunt genul care să sufere de pe urma unei afirmații rasiste, pur și simplu văd o oportunitate.
Tocmai provocarea conștientă a unui astfel de scandal reprezintă un act de rasism, chiar din partea celor care se plâng că sunt victime, dar care, în realitate, aduc un deserviciu semenilor.
Perfidul poate fi la fel de periculos ca rasistul
De menționat că, în artele plastice, albul și negrul nu sunt culori, ci nonculori.
Și de aici se poate conluziona că nu există discriminare, albul și negrul aflându-se în aceeași situație.
În sine, expresia om de culoare pare ilogică, dar pare cea universal acceptată.
Concluzia este oricum una cât se poate de clară: nu contează culoarea când vine vorba despre sportivitate, fair play, corectitudine, educație, caracter.
Am mai avut exemple de diverse personaje tabloide, chiar în spațiul mediatic românesc, care afirmau că sunt victime ale discriminării, dar dovezile au demonstrat altceva.
Lipsa de caracter a unora și disperarea altora, ca de exemplu UEFA și FIFA, în cazul Colțescu, de a mai ascunde din neregurile lor după gafele altora, aduc un mare deserviciu unor oameni care merită toată aprecierea și pot îndrepta societatea cu sute de ani în urmă.
Iată un alt caz ce poate reprezenta clar discriminare și pe care forul fotbalistic internațional încearcă să-l mușamalizeze: luarea de mită pentru stabilirea țării care organizează turneul final al Cupei Mondiale.
Am văzut și un exemplu de sportivitate, de la un adevărat atlet, care evoluează sub tricolorul românesc și care poate da multe exemple de replici rasiste, din propria experiență.
Am urmărit o declarație a luptătorului Benjamin Adegbuyi, de la matinalul postului de televiziune DigiSport.
Sportivul susține că gafa lui Colțescu este regretabilă, dar nu are o tentă rasistă.
O dovadă de fair play, de la un adevărat sportiv, care nu are nevoie de jocuri murdare.
Da, cu siguranță trebuie să spunem “nu rasismului”, dar, în același timp trebuie să avem curaj să spunem nu falsității, iar cazul “Colțescu” ar trebui să evidențieze chiar acest lucru.
Țapul ispășitor sau pionul de sacrificiu nu vor fi niciodată soluția pentru o problemă, ci doar o palidă consolare sau o metodă de a ascunde, de a mai face uitate alte pericole.
