„Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești”, se statua, printre altele, în Rezoluția Adunării Naționale de la Alba-Iulia din 1918. România Mare privea spre viitor cu încredere, entuziasm și înțelepciune. Și se inspira din modernitatea gândirii începutului de secol XX în Europa apuseană.
Suntem în anul în care celebrăm 100 de ani de la Marea Unire. Anul Centenarului, cum l-am denumit, simbolic.
Un an în care însă sărbătoarea este tot mai întunecată. Zilele trecute, în Parlament au avut loc scene greu de imaginat într-o instituție în care lucrează oameni aleși prin vot democratic. O instituție, dați-mi voie să spun astfel, fundamentală pentru democrație și solemnă din punct de vedere al însemnătății sale. Un grup de oameni gălăgioși au intrat în Parlament cu ajutorul unui partid parlamentar și au început să strige! Nu se poate – unde ne aflam? La mineriade? La puterea bâtei? Tot oameni din același grup l-au înjurat, iar unul chiar l-a îmbrâncit pe medicul brăilean, deputat acum, Nicolae Bacalbașa, un om în vârstă de 74 de ani… De ce? Qui prodest?
Înțeleg protestul, nu înțeleg violența. Înțeleg nemulțumirile, nu înțeleg injuriile și nici scandalul.
Oriunde întorci privirea, întâlnești ură. Nu judec pe nimeni și m-am ferit toată viața de judecățile de valoare. Cred în muncă, în studiu și cred în vot. Dar nu pot să nu văd limpede cum revărsarea de ură se întinde pe toate străzile marilor orașe. Protestul – așa cum îl înțeleg eu – nu se construiește pe ură, insultă sau violență, de orice fel ar fi aceasta. Senzația creată de multitudinea de invective lansate pe toate canalele de comunicare este una de panică. Violența creează neliniște așa cum „somnul rațiunii naște monștri”. Cui folosesc strigătul și jignirea în dialog cu celălalt? Indiferent cine este acela – un politician sau un prieten care nu împărtășește aceeași opinie?
Ca om, nu înțeleg și nu sunt de acord cu acest fel de manifestare. Iar ca medic pot să vă spun că toate sentimentele negative afectează sănătatea: crește tensiunea arterială, bătăile inimii se întețesc, simțurile își pierd din acuitate, iar trecerea de la un comportament normal la unul anormal se face extrem de ușor. Iar apoi… devenim incontrolabili! Cine dorește așa ceva?
Văd limpede că profesioniștii manipulărilor lucrează intens.
La fel de limpede se vede faptul că dezbinarea este alimentată cu multă intensitate. Nu spun nicidecum că protestul nu este un semn de sănătate a unei societăți. Dimpotrivă, disputa dintre ideile antagonice poate naște progres. Dar ceea ce se petrece în aceste zile – și a început, de fapt, imediat după anunțarea rezultatului alegerilor din 2016 – nu este un protest în sensul modern al acestui tip de acțiune. Este o dezlănțuire primitivă generată de lipsa de rațiune, de lipsa de responsabilitate a celor care au ales să nu meargă la vot și, în aceeași măsură, de lipsa de comunicare coerentă și constructivă a așa-numitelor „tabere” aflate în conflict.
Citesc, uimit, articole din ziare sau din mediul online despre legi ciuntite sau legi „cu dedicație”. Apoi caut textele de lege. Surpriză! „Urmărirea penală va dura un an, după care dosarul se clasează. Nu e timp nici pentru expertize”, scriu unii jurnaliști, sporind neliniștea generală. Dar ceea ce susțin acești „profesioniști” nu este real. În textul legii scrie clar că urmărirea penală in rem nu poate dura mai mult de un an. Adică, procurorii au un an la dispoziție să stabilească dacă este cineva suspect în acel dosar. Iar dacă au identificat unul – cercetarea penală poate dura oricât. La fel, povestea cu victima unui viol care trebuie să-și privească agresorul în față. Nu este adevărat! Victima poate alege să se declare în pericol și să nu se confrunte cu agresorul. De ce preferă acești jurnaliști să scrie jumătăți de adevăr? Mai servesc ei această frumoasă meserie? Cu siguranță că nu! Cui servește această manipulare?
După Anul Centenarului, România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene.
Da, mai sunt o grămadă de lucruri de făcut în România. Avem nevoie de investiții, de infrastructură rutieră și feroviară, avem nevoie de spitale și școli. Așa cum avem nevoie de cultură și de educație. Din păcate, cele „două Românii” identificate de mai toți politicienii noștri sunt ireconciliabile. Educația, și nu doar cea de la școală, presupune politețe, comportament decent, gratitudine. Da, presupune și protest. Dar și protestul poate fi o manifestare a unor oameni educați și civilizați. Așa cum și moralitatea clasei politice poate fi – și trebuie să fie! – educată. Din păcate, suntem doar în situația jenantă de a prelua conducerea Consiliului Uniunii Europene după ce ne ștergem de pe obraz scuipatul celuilalt român, cel care urăște din toată inima.
Închei cu un alt citat din Rezoluția de la 1918: „Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea și unitatea națiunii române”. Poate, înainte de a pune mâna pe piatră, aceste cuvinte vor primi câteva clipe de mediație. Măcar atât!