„Resursele umane ale PSD, sursa crizei de încredere. Devine tot mai greu de respins concluzia că o parte din tensiunile din societate şi atacurile împotriva PSD sunt determinate de evidentele carenţe profesionale ale unei părţi din cei însărcinaţi să conducă ministere, agenţii sau alte instituţii publice. Cauza se află, după cum am spus în mai multe rânduri, în desfiinţarea de facto a Departamentelor de specialitate ale PSD”, a arătat Năstase într-o postare pe blog.
În opinia lui, Consiliul Naţional al PSD nu mai funcţionează.
„Despre PSD s-a spus mult timp că este „un partid respectat pentru ştiinţa guvernării, chiar dacă nu este iubit”. (…) PSD şi guvernul său sunt parte a unor conflicte deja existente şi a altora latente, dar în plină dezvoltare: tensiunile interne din partid, oficializate la CEx-ul de la Neptun; conflictul cu Klaus Iohannis şi cu partidele din opoziţie; războiul cu SRI, SPP, Ministerul Public definite toate, imprecis, drept parte a „statului paralel”; criza de imagine cu potenţiale implicaţii penale după mitingul din 10 august; instalarea neîncrederii externe în PSD, pe fondul percepţiei existenţei unui „deficit democratic”; pesta porcină, cu efecte sociale şi economice importante; reglementarea exploatărilor de gaze naturale din Marea Neagră. La acestea se poate adăuga tensionarea societăţii în contextul organizării unui referendum pentru definirea familiei. Aşadar, sunt cinci-şase zone de conflict simultan, iar riscul, deloc de neglijat, este de blocare a guvernării în această toamnă. Apropierea rapidă a preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene ar trebui să genereze o reacţie de stingere/rezolvare a acestor conflicte cu potenţial de a se transforma în crize majore. PSD ar trebui să găsească ‘supape de evacuare’ a conflictelor şi să nu mai genereze alte crize, cel puţin aşa ar reieşi din lectura unui manual de management politic. Din păcate, acest lucru pare a deveni tot mai puţin valabil”, a afirmat Năstase.
Referindu-se la alegerile prezidenţiale, Adrian Năstase, care a fost candidat al PSD la aceste alegeri, consideră că pentru PSD ar fi fost utilă convocarea unui congres extraordinar în care să fie discutată inclusiv o strategie pentru alegerile prezidenţiale, apreciind că anunţul preşedintelui partidului că nu va intra în competiţie „complică lucrurile”.
„Din păcate, la Congresul PSD din luna martie a avut loc doar reaşezarea scaunelor în jurul mesei, Congresul fiind o ocazie ratată în a clarifica problema strategiei alegerilor prezidenţiale. De altfel, în scrisoarea lui Nae Bădălău erau multe sugestii, formulate cu bună credinţă, care însă – cred – nici măcar nu au fost citite. Preşedintele Republicii ocupă un loc instituţional şi simbolic foarte important în România, iar competiţia prezidenţială este importantă pentru electoratul fiecărui partid, deoarece ea generează pasiuni şi solidarităţi imense. Chiar dacă un partid nu reuşeşte să câştige alegerile prezidenţiale, dacă are însă un candidat propriu cu o bună prestaţie, electoratul îşi menţine încrederea în acea formaţiune politică şi pentru următoarele alegeri. În acelaşi timp, partidele politice sau candidaţii importanţi îşi construiesc strategia politică pentru a câştiga turul al II-lea al alegerilor. Acest lucru este foarte vizibil în strategia lui Klaus Iohannis, care încearcă să coaguleze electoratul PNL, USR ş.a., în sprijinul său”, a spus Năstase.
În opinia acestuia, anunţul liderului PSD Liviu Dragnea că nu va intra în competiţia prezidenţială „simplifică, dar, în acelaşi timp, şi complică lucrurile”.
„Le simplifică pentru că deschide calea desemnării unui candidat comun al PSD-ALDE în persoana lui Popescu-Tăriceanu. Dar nu sunt clare raţiunile pentru care PSD ar asuma un candidat din partea unui partid mult mai mic. Este vorba despre un proiect politic comun de lungă durată? Care ar fi acela? Este un proiect social-democrat sau liberal? Este un proiect ideologic sau o ‘alianţă dinastică’? Sper că nu este vorba doar despre o strategie de tip tranzacţionist cu beneficiari restrânşi, aşa cum spun unii analişti!”, a detaliat fostul lider al PSD.
Potrivit acestuia, un candidat comun poate fi o soluţie, aşa cum s-a întâmplat în 2004, în 2009 sau în 2014, atunci candidatul provenind însă de la partidul mai important al alianţei.
„Unii vor spune că, deocamdată, s-a anunţat doar că va exista un candidat comun, dar, în timp ce ALDE tocmai şi-a anunţat candidatul, PSD a anunţat că şi-a retras candidatul. Mai este timp pentru a „construi” un candidat al PSD pentru a-l concura pe Tăriceanu (pe care, de altfel, îl preţuiesc pentru poziţiile lui din ultimii ani) ? Greu de crezut, la cum merg lucrurile… În plus, poate că, pentru a câştiga turul al doilea, cele două partide ar putea să susţină, împreună, un candidat din afara partidelor – un academician, de exemplu – care să poată să mobilizeze voturi şi din zona indecişilor”, a spus Năstase.
Potrivit lui Năstase, pentru electoratul PSD absenţa unui candidat propriu în alegerile de anul viitor înseamnă, la acest moment, „o veritabilă criză a reprezentării şi identităţii politice”.
„Nu trebuie uitat episodul alegerilor locale din Bucureşti, din anul 2008, când Sorin Oprescu, blocat de Mircea Geoană să candideze, a câştigat Primăria Generală, iar candidatul formal al PSD, Cristian Diaconescu, a obţinut doar 13% din voturi (mai puţin de jumătate din cele ale partidului). Lecţia acelui episod este că niciun preşedinte de partid nu poate tranzacţiona voturile partidului pe care îl conduce, dacă votanţii nu se simt reprezentaţi de un candidat. În fapt, disciplina de partid funcţionează pentru alegerile parlamentare, dar într-o măsură mult mai redusă atunci când în competiţie se află persoane, care generează simpatii şi antipatii. Este riscant să crezi că votanţii PSD vor merge masiv la vot doar pentru că aşa le spune Partidul”, a adăugat Năstase.
El mai consideră că abandonul PSD în competiţia prezidenţială de anul viitor nu va rămâne fără urmări nici în ciclul politic 2020-2024, deoarece viitorul preşedinte al României, fie că va fi ales cu sprijinul social-democraţilor sau împotriva lor, va încerca să micşoreze bazinul electoral al stângii.
În ceea ce priveşte relaţiile cu lumea euro-atlantică, Adrian Năstase spune că “nu este locul aici pentru o analiză a politicii internaţionale a României, însă conducerea PSD trebuie să înţeleagă deplin consecinţele interdependenţelor dintre state”.
„Cazul extrem este cel al Venezuelei, o ţară foarte bogată în resurse, dar care este acum în colaps. Poate că există şi la Bucureşti tentaţia unui regim iliberal, a căutării de duşmani reali sau inventaţi, însă ar trebui să fie conştientizat faptul că Polonia şi Ungaria au avut întotdeauna mai mulţi susţinători în Occident decât a avut România. Retorica necontrazisă oficial de către PSD despre „gândaci externi” nu face decât să aducă şi mai multă neîncredere în PSD, într-o Europă măcinată de tensiuni şi rivalităţi. Nu sunt pe deplin convins că am ieşit din logica „politicii licuricilor”, dacă ne uităm la modul în care diverşi reprezentanţi diplomatici scurtcircuitează cutumele diplomatice şi discută direct cu înalţi oficiali statali. Mai este vreo ţară europeană unde ambasadorii sunt acceptaţi să ţină „lecţii de dirigenţie”? Credeam că s-a înţeles că respectul îl putem dobândi prin consecvenţă, predictibilitate şi o exprimare raţională a punctelor de acord şi a celor în divergenţă. Nici cumpărarea de „indulgenţe” (armament?), nici negocierea puţin transparentă a resurselor energetice nu vor asigura sprijinul politic internaţional dincolo de orizontul atingerii obiectivelor imediate. Cred că sunt puţini doritori în Vest ca România să fie un nou „copil problemă al Estului”. Chestiunea esenţială este cea a încrederii – care se câştigă greu şi se pierde repede. De aceea, pentru a semnala partenerilor noştri ce dorim, mă întreb dacă nu ar fi fost cazul să fie realizată/prezentată/dezbătută „Viziunea PSD pentru Europa”?”, a mai afirmat fostul premier.
