13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăAgresiunea de marți a Dianei Șoșoacă ar putea duce la modificarea regulamentului...

Agresiunea de marți a Dianei Șoșoacă ar putea duce la modificarea regulamentului Camerei Deputaților

 Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunțat că așteaptă sesizări din partea persoanelor agresate de senatorul Șoșoacă.

„Știți ce a pățit chestorul. Aștept sesizări din partea celor agresați, nici nu pot sa-i spun această doamnă senator, acest personaj sinistru care nu înțelege unde se află”, a spus președintele Camerei Deputaților.

Ludovic Orban a mai spus că, în funcție de sesizările care vor fi depuse, ar putea solicita schimbarea regulamentului de organizare a ședintelor în Parlament. Modificările ar putea fi făcute la toamnă, după vacanța parlamentară.

„Modificăm regulamentul dacă este necesar pentru a nu mai permite astfel de compartamente care contravin total bunului simț, civilizației”, a precizat Orban.

Chestorul Senatului Sergiu Vlad de la USR PLUS a acuzat-o pe Diana Șoșoacă, senator independent, că l-a agresat fizic marți, în timpul dezbaterilor de la moțiunea de cenzură inițiată de PSD.

„Am luat sacul din fața domnului prim-ministru și l-am scos din sala de plen. A venit după mine și mi-a zis să-i dau sacul, iar eu i-am spus să și-l ia. M-a prins de față și mi-a zis: „în ce calitate mi-ai luat tu sacul?”. Eu sunt senator și sunt chestor al Senatului. I-am spus că la cât de agresivă este, nu mă mir că este la al treilea divorț. Este destul de violentă, verbal și fizic”, a spus Sergiu Vlad.

Chestorul a mai spus că în altă ședință a Senatului, Diana Șoșoacă l-a agresat verbal.

„De data a fost agresivă și fizic. Mă gândesc la plângere chiar și penală. Nu ai imunitate împotriva agresiunilor fizice. Nu poți să fii agresiv fizic doar pentru că ești femeie”, a dezvăluit parlamentarul USR PLUS.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă