13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăALDE a depus un proiect de lege privind activitatea de lobby

ALDE a depus un proiect de lege privind activitatea de lobby

Potrivit proiectului, activitatea de lobby înseamnă orice contact organizat şi structurat cu reprezentanţi publici pentru exercitarea unei influenţe în interesul unui client, precum şi activităţile întreprinse în sprijinul sau susţinerea unor astfel de contacte.

Contractul de lobby este un contract cu titlu oneros prin care un prestator se obligă să desfăşoare activităţi de lobby în intereseul unui client.

Proiectul de act normativ stabileşte că reprezentanţii publici sunt demnitari numiţi sau aleşi, funcţionari publici şi personal contractual, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în procesul de legiferare şi în procesul de punere în aplicare a legislaţiei specifice. Reprezentanţii publici nu pot desfăşura activităţi de lobby, pe durata mandatului.

Societăţile de lobby vor trebui să se înscrie în Registrul de lobby şi să aibă un cod de conduită, să prezinte clienţilor onorariul estimativ şi să anunţe dacă acesta se depăşeşte.

Legea nu s-ar aplica sindicatelor, organizaţiilor patronale, nici partidelor politice sau cultelor religioase.

”Opinia iniţiatorilor este că împiedicarea activităţii de lobby sau punerea ei într-o lumină negativă, trimiţând-o în sfera incidenţelor de natură penală este o atitudine ce nu poate fi acceptată. Nutrim convingerea că, în combaterea corupţiei, a conflictului sau a traficului de interese, prioritară este acţiunea preventivă şi nu cea punitivă”, afirmă iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Un proiect de OUG privind activitatea de lobby a fost pus în dezbatere şi de ministerul pentru mediul de afaceri.

 

Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă