12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăAlegeri „cu cântec” pentru Cotroceni. Aproape 200 de sesizări privind posibile probleme...

Alegeri „cu cântec” pentru Cotroceni. Aproape 200 de sesizări privind posibile probleme la vot

Din verificări, însă, a rezultat că peste 50% dintre acestea nu se confirmă, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, potrivit Agerpres.

Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu şi Olt.

”Efectivele MAI au aplicat 17 amenzi în valoare de 16.200 de lei, precum şi 16 avertismente scrise. De asemenea, sunt în cercetare 25 de posibile infracţiuni, printre care coruperea alegătorilor, violarea confidenţialităţii votului, frauda la vot, vot multiplu, acces ilegal la un sistem informatic”, a declarat Dajbog.

Ea a precizat că în Brăila a fost întocmit un dosar pentru abuz în serviciu pe numele unui bărbat în vârstă de 68 de ani, angajat al primăriei, care s-a deplasat cu microbuzul instituţiei, având afişate două postere electorale. El a fost amendat, de asemenea, cu suma de 1.500 de lei pentru continuarea propagandei electorale.

“În judeţul Bacău, un bărbat a fost amendat cu 1.500 de lei pentru că sfătuia alegătorii să voteze un anumit candidat. În judeţul Prahova s-a întocmit dosar penal pentru vot multiplu pe numele unui membru al Biroului Electoral al unei secţii de votare. Acesta a votat pe listele suplimentare la secţia de votare unde îşi desfăşura activitatea, iar, ulterior, s-a prezentat şi la secţia unde era arondat de drept”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.

Potrivit lui Dajbog, în judeţul Olt se fac cercetări, după ce la o secţie de votare s-a prezentat o persoană care în evidenţele de stare civilă figura ca fiind decedată.

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă