“Scrupulozitatea jurnaliștilor și deontologilor de la Libertatea mă duce cu gândul la scrupulozitatea altor deontologi, de acum 2000 de ani, care denunțau binele făcut de Iisus din Nazaret celor oropsiți pe motiv că vindecările sale, săvârșite în zi de Sabat, încălcau prevederile Legii.
Ce-i drept, spre deosebire de deontologii zilelor noastre, pe care simpla posibilitate a existenței unei ilegalități îi îndreptățește să dea năvala cu mascații luptei anti-corupție și pro-transparență peste potențialul infractor și familia sa, cu bocancii statului de drept peste intimitate și viața personală călcând, deontologii de acum 2000 de an măcar aveau scuza de a-l fi prins în flagrant delict pe inculpatul Hristos Iisus, căruia i-au și întocmit, în cele din urmă, un dosar penal beton.
După cum se știe, inculpatul Hristos Iisus folosea în apărarea sa argumente vădit antieuropene și contrare principiului domniei legii, cum ar fi acela că “Dumnezeu a făcut sâmbăta pentru om, nu omul pentru sâmbătă” (Marcu 2, 27), ceea ce se traduce, în cazul de față, prin ideea că într-o țară normală, rostul reglementărilor (cunoscute și ca hățișuri) legal-birocratice ale procesului de adopție e să preîntâmpine situația în care, prin adopție, unui copil nu i se face un bine, ci mai degrabă un rău; nicidecum acela de a le oferi deontologilor – după treizeci de ani – posibilitatea să-i facă un rău fostei profesoare, între timp devenită prim-ministru, după ce s-a dovedit, dincolo de orice îndoială, că, legal sau nu, femeia a făcut bine.
Tot așa, în apărarea sa insidioasă prin care căuta să submineze principiile statului de drept, inculpatul Hristos Iisus se adresa inclusiv conștiinței acuzatorilor, pe care în general îi îndemna să-și caute mai degrabă bârna din ochi, întrebându-i dacă există vreunul dintre ei care să nu-și dezlege sâmbăta boul sau asinul însetat pentru a-l duce la adăpat (Luca 13, 15); ceea ce în cazul de față s-ar traduce prin următoarea întrebare: ar pregeta vreunul dintre deontologi să încalce litera Legii, chiar dacă nu și Spiritul ei, pentru ca astfel să-și scape copiii lor naturali de mizerie și sărăcie?
Dacă ar refuza să o facă, atunci ce fel de părinți sunt ei? Niște părinți bolnavi, pe care patologia legalismului i-a sărăcit de iubirea firească pe care ar trebui s-o resimtă față de copiii lor. Invers, dacă ei înșiși ar face-o pentru copiii lor naturali, atunci ce fel de “însetați de dreptate” (Matei 5, 6) sunt “justițiarii” de la presă și societatea civilă, atunci când speculează un act pe care ei înșiși l-ar face pentru copiii lor, pentru a lovi într-o femeie care l-a făcut pentru un copil străin, pe care l-a adoptat? Asemeni modelelor lor de acum 2000 de ani, nu de dreptate sunt însetați, ci de sânge, fiind gata să săvârșească orice mârșăvie pentru satisfacția de a-l vedea curgând.
Anticipând eventualele obiecții și proteste (prostești), țin să precizez că postarea de față nu este menită să acrediteze ideea că Viorica Dăncilă s-a ridicat la înățimea lui Iisus Hristos, chiar dacă oricine care jertfește ceva pentru a înfia (sau a naște) un copil se face părtaș, după umila sa putință, la jertfa desăvârșită prin care am primit cu toții “Duhul înfierii” (Romani 8, 15). Postarea de față nu a făcut decât să constate că detractorii ei – cei care utilizează strategii de luptă mizerabile precum cea discutată în postarea de față – s-au coborât cel puțin până la nivelul detractorilor lui Hristos”, a scris Racu pe Facebook.
