12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăNicușor Dan s-a reînscris în USR pentru a putea semna protocolul USR-PLUS

Nicușor Dan s-a reînscris în USR pentru a putea semna protocolul USR-PLUS

Nicuşor Dan s-a reînscris în USR, aceasta fiind soluţia juridică găsită pentru a contrasemna, în mod legal, protocolul Alianţei USR-PLUS. „Indiferent de ce cred eu despre această alianţă, atâta vreme cât ea reprezintă o opţiune electorală pentru o parte a alegătorilor, fac tot ce ţine legal de mine ca Alianţa să se regăsească pe buletinele de vot, iar oamenii să poată face alegerea pe care şi-o doresc. Aşa este într-o democraţie”, a declarat, pentru HotNews.ro, Nicuşor Dan.
 
Joi seara, Nicuşor Dan anunţa că a găsit soluţia juridică pentru a putea contrasemna protocolul alianţei.

„Am gasit, impreuna cu echipa juridica (aceeasi din 2016), solutia care sa imi permita sa contrasemnez in mod legal protocolul Aliantei USR PLUS. Nu garantez ca, in urma semnaturii mele pe protocol, contestatia Aliantei USR PLUS va fi admisa. Fac insa tot ce tine de mine, in situatia data, ca o optiune electorala imbratisata de o parte a populatiei, sa poata fi prezenta pe buletinele de vot in 26 mai”, a anunţat Nicuşor Dan pe Facebook.

Nicuşor Dan a precizat anterior că a plecat din USR prin demisie, în iunie 2017, iar cei care au contestat congresul formaţiunii din octombrie acelaşi an nu ştiau că acest lucru va avea impact acum.

„Vom respecta întotdeauna deciziile justiţiei. Nu suntem PSD sau ALDE. Dar nu putem să nu constatăm că avem legi strâmbe care permit interpretări abuzive. Printr-o astfel de situaţie trecem astăzi, când legiuitorul „a uitat” să permită unor partide să îşi poată înregistra schimbările naturale şi permite interpretări aleatorii despre cine e şi cine nu e mandatat să semneze un act. Să fie clar: PLUS şi USR au conduceri alese statutar, legitime şi pe deplin legale. Dar se pare că procedural poţi ignora voinţa membrilor de partid. Atât de simplu este în România aflată la cheremul PSD şi ALDE să ignori alegerile cetăţenilor”, a scris şi Dacian Cioloş, joi seara, pe Facebook.
 
„Dar nu vă fie teamă. Vom candida împreună cu USR, indiferent de ce decizie vom primi de la ICCj. Vom depune vineri la prima oră contestaţia deciziei Biroului Electoral Central şi vom aştepta hotărârea completului de judecată. O vom respecta, dar dacă va fi respinsă vom găsi soluţia să candidăm împreună. Vom strânge din nou semnături, vom munci pe brânci, vom merge prin toată ţara şi nu vom abandona. Ne este evidentă teama pe care o au când este vorba de noi şi ştim că le este frică. Fiţi pregătiţi şi încrezători că vom găsi mereu soluţiile potrivite. Au crezut că ne vor scoate din joc când ne-au împiedicat să înregistrăm RO+. Nu au reuşit. Nu vor reuşi nici acum, pentru că nu ne dăm bătuţi”, a subliniat Cioloş
 
Înscrierea alianţei electorale Alianţa 2020 USR – PLUS pentru alegerile europarlamentare din 26 mai a fost respinsă, joi, de Biroul Electoral Central. Liderul PLUS Dacian Cioloş a afirmat că este o insultă la adresa electoratului şi un act nedemocratic total şi a avertizat că cele două partide vor face demersurile necesare şi vor protesta “până când acest act nedemocratic şi ilegal va fi îndreptat”.
 
Potrivit deciziei BEC, în Registrul partidelor politice figurează că Nicuşor Dan este preşedintele USR, iar Raluca Daneş este preşedintele PLUS.
 
Alianţa are termen de contestare 24 de ore de la afişarea deciziei.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă