În prezentele rânduri ne permitem a efectua o modestă analiză referitoare la două texte prevăzute în acest act normativ (Legea 239/2018): aliniatele identificate sub litera g și h ale articolului 453 Cod Procedură Penală aliniatele 3 și 4 ale articolului 4 Cod Procedură Penală
În legătură cu modificarea articolului 453 Cod Procedură Penală, menționăm că, din lectura legii, rezultă că persoanele condamnate irevocabil în ipoteza în care se constată că redactarea hotărârii nu este semnată de toți judecătorii care au participat la deliberare, acestea obțin desființarea hotărârii pe calea unei cereri de revizuire.
De asemenea, în aliniatele noi de la articolul 4 Cod Procedură Penală se stipulează că în cadrul urmăririi penale și judecării cauzei sunt „interzise comunicările sau declarațiile publice precum și alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referioare la persoanele ce fac obiectul acestor proceduri“.
Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune și se pedepsește, potrivit legii penale.
Este indiscutabil că acest text vizează procurori; comisari; polițiști judiciari; judecători care au în soluționare cauze penale și care, deci, pot deveni infractori dacă nu respectă condițiile impuse în articolul suscitat.
Parlamentul României prin modul în care a modificat textul a dovedit că a tratat unilateral, subiectiv, problema privind apariția și conduita publică a participanților din procesul penal interzicând numai organelor și instituțiilor statului competente în materie penală (comunicate, declarații, informații publice), ceea ce este evident o gravă eroare.
În considerentele următoare vom încerca să demonstrăm că modificările aduse primului text (art. 453) sunt vădit ilegale și sunt elaborate pentru a avantaja, în mod nepermis, anumite categorii de persoane care au fost condamnate definitiv printr-o hotărâre irevocabilă.
În aceste condiții este absolut necesar a sublinia unele situațiuni privind instituțiile juridice din dreptul penal care suportă consecințele modificărilor.
În orice domeniu al dreptului, deci, inclusiv în penal, finalizarea unui proces se realizează prin pronunțarea unei soluții intitulate „MINUTĂ“.
Minuta consfințește voința magistraților privind soluția adoptată într-un proces penal.
Legiuitorul – având în vedere importanța deosebită, crucială, pe care o reprezintă minuta – a prevăzut că aceasta trebuie să fie rezultatul deliberării judecătorilor și ea urmează a fi semnată de toți membrii completului de judecată, sub sancțiunea nulității.
Tot legiuitorul a prevăzut că ulterior soluției pronunțate (minuta) într-un termen de 30 de zile unul dintre judecători va redacta hotărârea, care va fi semnată.
Motivarea hotărârii este, în esență, expresia argumentelor care au stat la baza elaborării minutei.
În alți termeni, hotărârea judecătorească (redactarea) reprezintă explicația judecătorilor cu privire la conținutul minutei neproducând absolut nicio consecință asupra soluției adoptate.
Pentru a demonstra că măsura conținută în articolul 453 Cod Procedură Penală este profund anticonstituțională, iar aplicarea acesteia contravine principiilor consfințite în legile organice, se va efectua o incursiune în istoria dreptului românesc cu referire specială la Codul de Procedură Penală.
În esență, se va evidenția modul în care sunt reglementate și ca o consecință, și felul în care sunt tratate noțiunile juridice intitulate MINUTA și respectiv „REDACTAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTOREȘTI“.
În ideea că argumentele expuse corespund spiritului legii și nu exprimă o simplă și discutabilă interpretare, vom reda fidel toate textele de lege astfel cum sunt cuprinse în Codul de Procedură Penală și Codul de Procedură Civilă.
Codul de Procedură Civilă a fost elaborat în anul 1865 și se aplică în domeniul dreptului civil; comercial; contencios – administrativ; dreptul muncii; proprietate intelectuală, etc.
În art. 258 aliniatul 1 din acest cod se prevede expres: „după ce s-a întrunit majoritatea se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității de către judecători.“
În articolul 261 aliniatul 2 Cod Procedură Civilă se menționează: „în cazul când după pronunțare unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea președintele instanței o va semna în locul său“.
Aceeași reglementare se regăsește după 150 ani de aplicare în actualul Cod de Procedură Civilă.
Astfel, în art. 401 Cod Procedură Civilă se specifică faptul că „după ce a fost luată hotărârea, se va întocmi de îndată MINUTA, care va cuprinde soluția. De asemenea, în art. 426 aliniatul 3 se evidențiază: „Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea va fi semnată sau de președintele completului de judecată, iar dacă și acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situație se va semna de președintele instanței“.
În domeniul dreptului penal situația se prezintă astfel cum va fi expusă în considerentele următoare:
Codul de Procedură Penală elaborat și aplicat din anul 1938 reglementează în articolul 324 aliniat ultim că „după deliberare se va redacta MINUTA care se semnează de președinte, judecător și grefier.“
În articolul 330 aliniat 2 Cod Procedură Penală se instituie procedura potrivit căreia „în cazul în care după pronunțarea hotărârii unul dintre judecători se găsește în imposibilitate să semneze se va menționa această situație de președintele instanței.“
Problema „minutei“ și „redactarea hotărârii“ este tratată în Codul de Procedură Penală intrat în vigoare la 12 noiembrie 1968, în mod similar, în sensul că în art. 312 aliniatul 2 se prevede că în ipoteza în care unul din membrii completului de judecată se află în imposibilitatea de a semna hotărârea (redactarea) va fi iscălită de președintele completului sau, după caz, de președintele instanței.
Noul Cod de Procedură Penală (Legea 135/2010) evidențiază în art. 406 aliniat 3 că dispozitivul hotărârii (redactarea) trebuie să fie conform cu minuta, iar în aliniatul 4 al aceluiași text se invederează că „în caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna hotărârea se sem-
nează în locul acestuia de președintele completului. Dacă și președintele completului este împiedicat a semna hotărârea se semnează de președintele instanței“.
Apreciem că în raport de argumente exprimate – fundamentate exclusiv pe reglementările legale – este momentul și locul să exprimăm și concluziile oferite de materialul evocat.
Minuta constituie soluția adoptată într-o cauză penală, iar redactarea este expresia explicațiilor privind conținutul minutei.
Din cuprinsul tuturor legilor prezentate anterior, legi editate toate în spiritul Constituțiilor, rezultă semnificația juridică a fiecăreia dintre noțiunile intitulate „minuta“ și „redactarea hotărârii“ dar, mai ales, deosebirile esențiale dintre acestea pe planul efectelor juridice.
Realitatea obiectivă impune o concluzie irefragrabilă și anume că de aproape 100 ani în domeniul penal și de peste 150 ani în celelalte ramuri ale dreptului s-a consfințit, în spiritul Constituțiilor și a legilor organice în materie penală, că motivarea (redactarea) unei hotărâri judecătorești poate fi semnată de președintele instanței (care nu a participat la deliberare) și efectele deciziei judecătorilor nu pot fi afectate, soluția fiind legală și în aceste condiții își va produce irevocabil efectele juridice create prin MINUTĂ.
Legitim se pune întrebarea dacă între membrii Comisiei speciale condusă de specialul domn Florin Iordache, care a votat în favoarea acestui text se regăsește o persoană care să fi avut o singură zi calitate de judecător, să fi pronunțat o singură minută și să fi redactat ulterior (adică într-un interval de ordinul săptămânilor sau a lunilor) o singură hotărâre judecătorească.
În ipoteza în care răspunsul la această întrebare este afirmativ, ideea de justiție are de suferit profund.
Elocvent pentru a ilustra intenția și scopul inițiatorilor legii este faptul că articolul introdus permite numai infractorilor condamnați definitiv să promoveze o cerere de revizuire, deși, potrivit legii, au asemenea drept și alți participanți la procesul penal.
Parlamentul României – în disprețul unei legislații elaborate în urmă cu 100 de ani aplicată continuu, permanent, fără întrerupere până în prezent – și-a permis să desconsidere acest adevărat tezaur juridic și încălcând norme elementare de drept a elaborat un text (aliniatul g și h din articolul 453 Cod Procedură Penală) anticonstituțional.
În consecință este imperios necesar ca un asemenea text să fie eliminat din Codul de Procedură Penală.
În legătură cu al doilea text supus analizei și anume articolul 4 din Codul de Procedură Penală unde s-a dispus, în esență, interzicerea organelor penale și instanțelor judecătorești (faza preliminară de a efectua comunicări, declarații sau informații publice inclusiv de procuror; judecător; polițist judiciar și încălcarea acestora constituie infracțiune sunt de subliniat următoarele:
Măsura adoptată este evident pozitivă pentru că apără onoarea și demnitatea oricărei persoane și tinde la calmarea spiritelor în societate.
În același timp este necesar a remarca faptul că pentru a se realiza acest scop nobil de natură a instaura o stare de echilibru și de concordie națională este absolut necesar a se completa textul respectiv cu un nou aliniat.
În susținerea ideii expuse ne permitem a menționa că atâta timp cât s-a prevăzut în lege interzicerea apariției în public, sub orice formă, a instituțiilor competente ale statului în orice proces penal pentru crearea unui climat sănătos de paciență în societate, trebuie introduse aceleași interdicții și pentru suspecți, învinuiți, infractori, condamnați în primă instanță, pentru ca membrii societății să aibă garanția că toate persoanele implicate în procesele penale se bucură de un tratament egal.
În opinia noastră textul ar trebui să conțină, printre altele, interzicerea de a apărea în mass-media (audio, video, scrisă) a persoanelor față de care s-a pornit urmărirea penală sau se află în cameră preliminară la instanțe judecătorești persoane condamnate în prima fază a judecății în sensul interzicerii de a efectua declarații publice sau interpretări care se referă la cazul concret al său, la legislația penală, la instituțiile statului care asigură aplicarea legii în domeniul dreptului penal și a slujitorilor acestor instituții, iar încălcarea condițiilor să constituie infracțiune.
Un argument care justifică pe deplin un asemenea articol alături de celelalte argumente menționate înainte este și acela că orice persoană aflată într-o asemenea situație este subiectivă și ar fi greșit ca să se permită acesteia să inducă publicului părerea sa în timp ce legiuitorul deja a interzis autorităților statului să facă asemenea informații.
Evident, că ideile expuse în paragraful precedent vor fi substanțial îmbunătățite de organul legislativ. Este de reținut că din configurația acestui text rezultă că cei implicați într-un proces penal (inculpat; condamnat în fața instanței de fond) pot apărea în continuare nestingheriți în mass-media abordând orice subiect de orice natură cu excepția situațiilor cuprinse în textul care se va elabora de legiuitor și în consecință se poate observa că nu s-a adus atingere drepturilor și libertăților unor persoane.
În ipoteza în care se refuză un asemenea text în articolul 4 din codul de procedura penală este absolut obligatoriu pentru instituțiile abilitate-din respect pentru această societate-să elimine aliniatele 3 și 4 care au reprezentat modificare la textul inițial spre a respecta principiul constituțional potrivit căruia este consacrată egalitatea tuturor cetățenilor țării.
Viorel Pascu este pensionar jurist. A fost magistrat timp de 15 ani, din care 7 ani președintele Judecătoriei Sectorului 1 București. De asemenea, a fost avocat vreme de 38 de ani, din care 17 ani prodecan și consilier al Baroului București.
