7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăArad, ambasadorul Chinei în România, Xu Feihong, Doctor Honoris Causa al Universităţii...

Arad, ambasadorul Chinei în România, Xu Feihong, Doctor Honoris Causa al Universităţii Aurel Vlaicu

‘Pentru comunitatea academică a Universităţii ‘Aurel Vlaicu’ din Arad, astăzi este o zi foarte importantă, deoarece primim în rândul comunităţii noastre o importantă personalitate a lumii diplomatice, pe Excelenţa Sa, dl Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti. Diplomat de carieră, cu un parcurs profesional de excepţie, Excelenţa Sa a contribuit la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre România şi China, a militat pentru deschiderea unor noi acorduri de colaborare în domeniul economic, pentru cooperare în plan academic şi educaţional. Totodată a susţinut şi promovat limba şi cultura chineză în spaţiul românesc, a consolidat cooperarea în plan economic şi politic dintre ţările noastre’, a spus, în cuvântul său, rectorul UAV Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile, în cadrul şedinţei festive.

Totodată, rectorul i-a mulţumit ambasadorului pentru onoarea pe care a făcut-o Universităţii ‘Aurel Vlaicu’ din Arad, acceptând invitaţia de a face parte din familia UAV, exprimându-şi convingerea că în viitor se va reuşi consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor universităţii arădene cu lumea academică chineză.

În continuare, preşedintele Senatului UAV Arad, prof. univ. dr. Ioan Radu, a dat citire Laudatio. Ioan Radu a afirmat că este o mare onoare pentru comunitatea academică arădeană să primească în rândurile sale un diplomat de excepţie cum este Xu Feihong.

‘La cei 54 de ani pe care îi va împlini în luna mai a acestui an, Excelenţa Sa are în spate o prodigioasă activitate diplomatică, începută după absolvirea studiilor, odată cu numirea sa ca ataşat la Ministerul Afacerilor Externe al RPC. Apoi, în anul 1991, a fost numit ataşat la Ambasada RPC în Finlanda, ulterior ocupând diferite posturi în cadrul reprezentanţelor diplomatice ale RPC în Busan, în Noua Zeelandă, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, în Afganistan, pentru ca în anul 2015 să fie numit ambasador al RPC în România. (…)

Pentru comunitatea academică a UAV Arad este o mare onoare să confere Excelenţei Sale, domnului Xu Feihong, titlul Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum al UAV Arad’, a mai spus preşedintele Senatului UAV.

După momentul festiv al decernării titlului de DHC de către rectorul UAV, Xu Feihong a susţinut o disertaţie, la finalul căreia a mulţumit conducerii UAV pentru onoarea ce i s-a făcut prin acordarea acestui înalt titlul academic şi pentru buna colaborare pe parcursul mandatului său cu mediul academic al UAV Arad.

‘Acum, din acest moment în care am devenit parte din comunitatea Universităţii ‘Aurel Vlaicu’ din Arad, voi încerca şi mai mult să contribui la dezvoltarea relaţiilor în plan academic dintre universitatea dumneavoastră şi universităţi din China, vom încerca, împreună, să găsim noi căi de colaborare, să deschidem noi parteneriate în plan ştiinţific, cultural şi didactic’, a punctat diplomatul.

Între cei prezenţi la festivitatea de acordare a titlului de DHC al UAV lui Xu Feihong, s-au aflat Dorel Căprar, preşedintele Comisiei de apărare din cadrul Camerei Deputaţilor, subprefectul Vasilică Damian, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad Claudia Boghicevici, viceprimarul Călin Bibarţ, prorectorul Universităţii de Vest ‘Vasile Goldiş’ Arad, conf. univ. dr. Andrei Anghelina.

În continuarea vizitei în Arad, Xu Feihong şi delegaţia care îl însoţea au făcut o scurtă vizită la Filiala Arad a Casei Româno-Chineze, unde au fost primiţi de preşedintele filialei, Lizica Mihuţ.

În ultima parte a periplului arădean, oaspeţii chinezi s-au aflat în Pecica, unde, alături de numeroşi localnici, au participat a şedinţa de constituire a Clubului Pro China din oraş, primul club de acest fel constituit la nivel naţional, preşedinte al acestuia fiind desemnat primarul oraşului, Petru Antal, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...
Ultima oră
Pe aceeași temă