Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Autoritatea Electorală cere datele financiare ale partidelor

Autoritatea Electorală cere datele financiare ale partidelor

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis notificări celor 165 de partide politice înregistrate în Registrul fiscal deţinut de AEP privind obligaţia acestora de a depune, conform legii, rapoartele de venituri şi cheltuieli, situaţiile financiare anuale şi rapoartele de audit.

Rl online 0 comentarii

Conform unui comunicat al AEP, partidele au obligaţia de a transmite Autorităţii: raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor realizate în anul precedent, conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, până la data de 30 aprilie 2019; situaţiile financiare anuale, conform art. 49 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, în cel mult 15 zile de la înregistrarea la organul fiscal competent; toate raportările obligatorii a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 51 alin. (2) din Legea nr. 334/2006.

De asemenea, partidele politice care primesc subvenţii de la bugetul de stat trebuie să depună "o copie a raportului de audit statutar efectuat asupra situaţiilor financiare anuale, în termen de 60 de zile de la data efectuării auditului, conform art. 45 alin. (2) din Legea 334/2006".

"Notificările au fost redactate şi înaintate de Direcţia prevenţie, îndrumare şi monitorizare din cadrul Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, care a fost înfiinţată prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 2/2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente, în vederea prevenirii şi monitorizării neregulilor în finanţarea partidelor politice, a campaniilor electorale şi a campaniilor pentru referendum şi pentru eficientizarea activităţii Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale", menţionează sursa citată.

AEP mai precizează că lista partidelor politice înregistrate în Registrul fiscal deţinut de Autoritatea Electorală Permanentă, conform art. 60 alin. (1) din Legea 334/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi la Tribunalul Municipiului Bucureşti până la data de 31 decembrie 2019 poate fi consultată accesând https://finantarepartide.ro/wp-content/uploads/2020/03/Lista-partidelor-politice-pana-la-31-dec-2019.pdf.

De asemenea, pe site-ul www.finantarepartide.ro au fost publicate şi cele 165 de notificări transmise partidelor politice, acestea putând fi vizualizate accesând linkul: https://finantarepartide.ro/wpcontent/uploads/2020/03/Adrese_transmise_martie_2020.pdf, mai arată AEP.

Comentarii

loading...