10.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăBarna: Doamna Dăncilă, va aștept la Iași

Barna: Doamna Dăncilă, va aștept la Iași

Precizările au fost făcute după ce, sâmbătă, Viorica Dăncilă i-a criticat pe contracandidaţii săi, Klaus Iohannis şi Dan Barna, susţinând că aceştia “nu sunt apropiaţi de oameni”.

“Doamna Dăncilă şi-a lansat astăzi candidatura la Cotroceni spunând despre mine că nu merg în rândul oamenilor. Doamnă Dăncilă, astăzi sunt la Flămânzi, la Hârlău şi la Popricani, ieri am fost la Suceava, Fălticeni, Buneşti şi Botoşani. De o săptămână bat oraşele şi comunele Moldovei şi stau de vorbă cu toţi oamenii care îmi ies în cale. Mâine dimineaţă vă aştept la Iaşi, să facem prima dezbatere din campania asta în stradă, în mijlocul oamenilor. Eu am venit cu autocarul, cum s-a putut, dar dumneavoastră puteţi să folosiţi elicopterul ca să ajungeţi mai repede, că autostrada spre Moldova tot nu e, să ştiţi”, a scris liderul USR, Facebook.

Viorica Dăncilă, preşedinte al PSD, a fost desemnată, sâmbătă, candidat al social-democraţilor pentru alegerile prezidenţiale. Într-o declaraţie acordată presei, la finalul Congresului extraordinar al PSD, Dăncilă a susţinut că preşedintele Klaus Iohannis şi liderul USR, Dan Barna, nu ar fi “apropiaţi de oameni”.

“Voi spune un singur lucru pe care nici domnul Dan Barna, nici domnul Iohannis nu-l au – nu sunt apropiaţi de oameni, nu iubesc oamenii, nu merg în rândul oamenilor. Domnul Barna sădeşte ura în rândul oamenilor şi cred că oamenii au nevoie de unitate, au nevoie de proiecte, au nevoie de discuţii cu ei, au nevoie ca preşedintele României să fie apropiat de ei”, a spus Viorica Dăncilă.

Cele mai citite

Cum să alegi parfumul potrivit pentru orice ocazie

Viața este frumoasă dacă facem alegeri bune, iar parfumurile de lux ne pot aduce o dimensiune extraordinară în experiența vieții și în felul cum...

9 persoane rănite și pagube raportate în urma cutremurului din Japonia

Cutremurul care a lovit sud-vestul Japoniei s-a soldat cu 9 persoane rănite şi a provocat pagube, au anunţat joi autorităţile. Seismul cu magnitudinea de 6,6...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă