16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăBarna, după decizia CCR: Iohannis a obţinut doar o amânare care n-a...

Barna, după decizia CCR: Iohannis a obţinut doar o amânare care n-a ajutat la nimic

Dan Barna susţine că decizia de azi a Curţii Constituţionale arată că, pentru soluţionarea crizei politice, nu e altă soluţie decât plecarea guvernului şi organizarea de alegeri anticipate.

„Faptul că doamna Dăncilă a amânat la nesfârşit prezentarea în Parlament aşteptând să fie obligată de o decizie a Curţii e ruşinos pentru PSD şi dăunător pentru ţară. Pe de altă parte, decizia care sileşte preşedintele să numească miniştrii interimari ne arată că tot ce a obţinut până acum domnul Iohannis nu a fost decât o amânare care n-a ajutat la nimic. O serie lungă de amânări nu e o rezolvare a crizei. E doar un pas în lateral”, afirmă liderul USR.

El spune că partidele de opoziţie trebuie să facă repede primul pas – depunerea moţiunii de cenzură. „Fac şi pe această cale un apel. Acest guvern trebuie să plece, această criză trebuie să înceteze”, încheie Barna.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea premierului pe tema refuzului preşedintelui de a numi miniştri interimari. Curtea Constituţională a stabilit că preşedintele trebuie să numească interimarii propuşi de premier, dar precizează că premierul trebuie să meargă în Parlament pentru remaniere, urmare a retragerii ALDE de la guvernare.

 

Cele mai citite

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă