10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăBăsescu, despre rezultatul alegerilor prezidențiale: "Avem rege!"

Băsescu, despre rezultatul alegerilor prezidențiale: “Avem rege!”

„Avem rege! La acest procentaj, Iohannis este unsul lui Dumnezeu, nu numai al poporului. N-a existat în Europa, cred, în ultimii 30 de ani un președinte ales cu 65 la sută, cu excepția domnului Iliescu, care în 1992 a obținut o astfel de performanță”, a comentat Traian Băsescu la un post de televiziune.

Amintim că Traian Băsescu a fost înlocuit, în funcția de șef al statului, chiar de Klaus Iohannis, în anul 2014, la primul mandat al acestuia.

Traian Băsescu i-a dat și un sfat președintelui reales, Klaus Iohannis: “Președintele, prin scorul pe care l-a obținut, a dobândit o influență extraordinară atât asupra partidelor cât și în relația cu populația. Atunci, președintele ar putea să se așeze între opoziția pesedistă și guvern să-l protejeze până când se consolidează”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă