16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăBEC anunță măsurile în cazul votului multiplu la alegerile locale

BEC anunță măsurile în cazul votului multiplu la alegerile locale

Potrivit hotărârii adoptate de BEC, în cazul în care, urmare a introducerii codului numeric personal al unui alegător în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV, acesta semnalează faptul că persoana care s-a prezentat la urne şi-a mai exercitat dreptul de vot în aceeaşi zi la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare mai întâi va aduce la cunoştinţa alegătorului că SIMPV a semnalat că şi-a mai exercitat o dată dreptul de vot la aceste alegeri şi că fapta unei persoane care votează de două sau mai multe ori constituie infracţiunea de fraudă la vot prevăzută de art. 3 87 alin. ( 1) lit. b) din Codul penal şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În cazul în care alegătorul stăruie în solicitarea de a-şi exercita dreptul de vot, preşedintele biroului electoral al secţiei va contacta telefonic, prin intermediul terminalului pus la dispoziţie de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare unde alegătorul figurează deja înscris în SIMPV, în vederea identificării eventualei semnături a acestuia în dreptul datelor sale de identificare din listele electorale, iar convorbirea va fi înregistrată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Dacă preşedintele biroului electoral al secţiei de votare apelate infirmă existenţa unei semnături în lista electorală în dreptul alegătorului în cauză, îi va permite exercitarea dreptului de vot. Dacă preşedintele biroului electoral al secţiei de votare apelate confirmă existenţa unei semnături în lista electorală în dreptul alegătorului în cauză, îi va permite să voteze numai după ce acesta va completa şi semna împreună cu preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi operatorul de calculator un proces verbal.

Alegătorul va preciza, în document, că, deşi i s-a adus la cunoştinţă că SIMPV a semnalat că a mai fost înscris ca alegător care şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, precum şi că fapta de a vota de două sau mai multe ori constituie infracţiunea de fraudă la vot şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi, solicită în continuare exercitarea dreptului de vot.

Cele mai citite

O persoană a fost reținută la Constanța. DIICOT transmite că a comercializat diferite cantități de cocaină

La data de 1 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au decis reținerea...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Georgia: Mii de manifestanți din nou în stradă contra unui proiect de lege controversat privind „ influența străină”

Mii de manifestanţi au ieşit în stradă miercuri seară în Georgia pentru a protesta contra proiectului de lege controversat privind ''influenţa străină'', adoptat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă