7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăBorza i-a “curentat” pe băieții deștepți pentru a comisiona el energia

Borza i-a “curentat” pe băieții deștepți pentru a comisiona el energia

Prin votul majoritar al creditorilor, lichidatorul îşi majorează apoi, de cele mai multe ori, această remuneraţie. Se ajunge la o sumă fixă considerabil mai mare faţă de cea iniţială, plus aşa zisul comision de succes calculat în funcţie de sumele pe care lichidatorul reuşeşte să le adune de la debitori, din plăţile făcute, din reducerile de costuri etc. Uneori, aceste majorări sunt perfect justificabile, alteori nu.

Cazul insolvenţei companiei Hidroelectrica este, însă, unic. Căci, din analiza documentelor acestui caz, reiese un fapt incredibil, pare-se unic în practica reorganizărilor judiciare: lichidatorul Remus Borza s-a propus şi a fost premiat cu 2,5 milioane de euro în funcţie de cantitatea de energie pe care reuşea să o diponibilizeze, să o ofere spre vânzare. Borza le-a tăiat contractele unora pentru că avea propriul interes de milioane de euro să comisioneze el toţi kilowaţii şi megawaţii Hidroelectrica. Altfel spus, se poate vorbi de o enormă manipulare în cazul Hidroelectrica. Borza a avut tot interesul să îi arate cu degetul pe aşa-zişii “băieţii deştepţi din energie” ce derulau contracte bilaterale cu Hidroelectrica, să le anuleze înţelegerile comerciale, pentru apoi să comisioneze el toată cantitatea de energie rămasă liberă, “disponibilizată”.

Prin decizia judecătorească de intrare în insolvenţă a SC Hidroelectrica SA din 20 iunie 2012, lui Remus Borza i s-a stabilit o remuneraţie fixă lunară de 2.000 de lei. După foarte puţin timp, Borza îşi obţinea de la creditori o remuneraţie lunară de 50.000 de euro. Iar la final încasa şi o primă de succes enormă, de 2,5 milioane de euro. De unde a provenit acest uriaş comision? O analiză atentă a documentelor din dosarul insolvenţei Hidroelectrica arată un fapt incredibil: Borza s-a premiat din anularea contractelor bilaterale de energie. În septembrie 2012, Borza a propus şi i s-a aprobat să se premieze în funcţie de “cantitatea de energie disponibilizată”. Un conflict de interese uluitor, căci este foarte limpede ce a făcut apoi Borza: a denunţat toate contractele bilaterale. Chiar dacă exista un risc imens ca apoi respectivele firme să câştige depăgubiri imense, Borza a abţinut astfel exact ce dorea: cantităţi enorme de electricitate pe care să le comisioneze el însuşi.

Un preț ridicol de mic

Conform Procesului verbal al Adunarii Creditorilor Hidrolectrica din 14.09.2012, Borza a propus să i se acorde un comision de 0,0355 euro pentru fiecare megawat oră disponibilizat. Interesul pentru a comisiona energia electrică rămasă disponibilă la Hidroelectrica după anularea contractelor bilaterale a fost atât de mare pentru Borza, încât acesta şi-a menţinut tariful de 0.0355 euro pentru MWh disponibilizat în trei din cele patru variante propuse creditorilor. Indiferent că reuşea să scoată Hidroelectrica înainte de data de 1 ianuarie 2013 sau 1 ianuarie 2014, Remus Borza avea pretenţia la aceeaşi sumă de 0,0355 euro/MWh “aferent energiei disponibilizate”.

Desigur, în faţa creditorilor Remus Borza nu şi-a asumat nici o răspundere în privinţa valorificării acestei “energii disponibilizate”. Pentru că, în această variantă, el ar fi trebuit, în anul 2013, să plătească din buzunarul lui energia pe care Hidroelectrica nu a mai reuşit să o vândă. Şi nu a fost puţină.

Cum se încasează un comision de succes

În 2013, livrările Hidroelectrica pe piața reglementată au reprezentat aproximativ 40% din producția proprie. Iar preţul mediu încasat a fost de 125 lei/MWh, net inferior proprunerilor lansate în 2012 de companiile ce beneficiau încă de contracte bilaterale. Mai mult, Hidroelectrica a vândut la prețuri plasate şi sub costul de producție. În perioada 16 aprilie-15 mai, compania a vândut 379.823 MWh, adică 31,2% din piață, la un preț mediu de 142,50 lei/MWh, conform raportului lunar al administratorului special, în condițiile în care costul declarat de producție este de 144 lei/MWh.

In martie 2013 Hidroelectrica a scos la vânzare 230 de pachete de peste 2.000 MWH şi a vândut doar 30. În aprilie 2013 s-au scos la vânzare tot 130 de pachete standard a câte 744 MWH. Hidroelectrica nu a vândut atunci decât 10 pachete. Apoi, în mai 2013 s-au lansat 50 oferte a câte 720 MWH scoase la licitaţie pe platforma PCCBNCOPCOM la un preţ de 160 de lei per MWH. Hidroelectrica nu a vândut atunci nimic. Dar toţi aceşti MWh l-au îmbogăţit pe Borza, chiar dacă au sărăcit compania. Desigur, toate aceste aspect nu au mai fost luate în calcul atunci când, e drept, cu acordul creditorilor şi cu viza judecătorului sindic, Remus Borza şi-a încasat comisionul de succes.

Cele mai citite

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...
Ultima oră
Pe aceeași temă