12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăBurduja nu mai e secretar de stat în Ministerul Finanțelor

Burduja nu mai e secretar de stat în Ministerul Finanțelor

Sebastian Burduja a intrat în Parlament, fiind pe un loc eligibil pe lista PNL la Camera Deputaților. El este și președintele PNL sector 1. 

“Sunt onorat sa încep de luni mandatul de deputat în Parlamentul României, din partea Partidului Național Liberal. Am primit astăzi certificatul constatator de la Biroul Electoral al Circumscripției 42 – București, în care am fost ales. Mulțumesc din suflet tuturor bucureștenilor care mi-au acordat votul și încrederea. Nu vă voi dezamăgi,” a scris Burduja, adăugând că cele două funcții sunt incompatibile. Poziția de deputat în Parlamentul României este incompatibilă cu poziția mea actuală de secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, mi-am depus demisia la premierul României, ca gest de normalitate, pentru că luni îmi voi prelua mandatul în Parlament. Aș mai fi putut rămâne maxim 15 zile, dar nu mi s-a părut normal sa încasez două salarii și nici să ocup două demnități incompatibile, fie și pentru o scurtă perioadă.

A fost un an extrem de interesant, pentru care voi rămâne întotdeauna mândru și recunoscător. Sunt, de asemenea, onorat că am făcut parte din acest Guvern și le mulțumesc președintelui PNL, Ludovic Orban, și Ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu, pentru încredere și pentru tot ce am construit împreună, alături de oamenii extraordinari din minister și din guvern”, a scris Burduja pe Facebook.

Printr-o altă decizie a premierului interimar, Cristina-Daria Buzaşu-Enache a fost eliberată, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă