10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăCamera Deputaţilor a adoptat modificările la Legile Justiţiei

Camera Deputaţilor a adoptat modificările la Legile Justiţiei

Modificarea proiectelor a fost făcută în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

Legea 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii au fost adoptate în plenul Camerei Deputaților. Camera Deputaților este prima cameră sesizată.

Pentru Legea privind Organizarea Judiciară au fost înregistrate 183 „pentru”, 91 „impotriva” și 1 abtinere.

Pentru Legea privind statul magistraților au fost date190 voturi „pentru”, 89 „impotriva” și 2 abțineri.

Pentru Legea prividn CSM s-a votat cu 189 voturi „pentru” și 101 „împotriva” și 2 abțineri.

Printre cele mai importante modificări la cele două legi se află eliminarea preşedintelui României din numirea conducerii ICCJ şi corelarea prevederii din legea 303/2004 cu legea 317/2004.

Astfel, alineatul (1) al articolului 53 se modifică şi va avea următorul cuprins: “Preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de Secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani”.

Preşedintele Comisiei speciale pentru Legile Justiţiei, Florin Iordache, a precizat , în plenul Camerei, că modificările aduse pun în acord prevederile acestor acte normative cu deciziile Curţii Constituţionale.

Reprezentaţii Opoziţiei au criticat modul de adoptare „pe repede -Înainte” a celor trei legi, procedura, respectiv modificările făcute.

„PNL va contesta la CCR această manieră prin care dumneavoastră votaţi, prin majoritatea pe care o aveţi, Legile Justiţiei. Legea care scoate preşedintele din procedura de numire a magistraţilor, prin care scoateţi la pensie 2.500 de magistraţi şi salvaţi dosare”, a anunţat liderul grupului PNL, Raluca Turcan.

Parlamentarii din Comisia pentru legile justiţiei au dat marţi raport de admitere, în ansamblu, pentru legile 303/2004 şi 317/2004 privind Statutul magistraţilor, respectiv pentru funcţionarea şi organizarea CSM.

Ambele rapoarte au fost votate cu 13 voturi pentru şi 7 împotrivă.

Legea 304/2014 privind Organizarea Judiciară a vot votată, marți, pe articolele declarate neconstituționale de către CCR.

Cele mai citite

FC Botoșani – Dinamo 2-1! Golul lui Mailat o (în)Groapă pe Dinamo

FC Botoșani visează la salvarea de la retrogradare după ce a câștigat derby-ul „codașelor” Ligii 1 contra celor de la Dinamo, cu scorul de...

Din “Groapă” direct în “Clan”. Marius Manole: “Mă bucur că am ocazia să fac ceea ce îmi place”

Producția de mare succes a PRO TV-ului, serialul "Clanul", se apropie de final. Ultimele episoade aduc situații limită, suspans și personaje noi. Spre exemplu,...

Inter Milano, noua campioană a Italiei, după victoria din „Derby della Madonnina”

Inter Milano s-a impus cu scorul de 2-1 în „Derby della Madonnina”, contra rivalei locale AC Milan, și și-a asigurat un nou titlu de...
Ultima oră
Pe aceeași temă