13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăCaraş-Severin: Paul Brummell - Ştiu că ieşim din UE, dar asta nu...

Caraş-Severin: Paul Brummell – Ştiu că ieşim din UE, dar asta nu înseamnă că ieşim din Europa

Marea Britanie va continua investiţiile şi legăturile comerciale cu statele din blocul comunitar.

‘Am vizitat la Reşiţa două fabrici foarte diferite, Uzina Constructoare de Maşini, o companie istorică, înfiinţată în secolul al XVIII-lea, care acum lucrează în special în sectorul hidroelectric, şi o altă fabrică, Autoliv, foarte modernă, care produce airbaguri pentru maşini. Lucrul care a fost interesant pentru mine este să aflu că ambele au legături cu Marea Britanie. UCMR vinde agregate unei firme din Marea Britanie iar Autoliv primeşte material de la o altă companie similară din Marea Britanie. Pentru mine, acest lucru înseamnă foarte mult. Ştiu că ieşim din Uniunea Europeană, dar asta nu înseamnă că ieşim din Europa’, a declarat ambasadorul Paul Brummell.

Diplomatul a subliniat că Marea Britanie doreşte să dezvolte în continuare investiţii şi legături comerciale cu ţările din Uniunea Europeană.

Pe parcursul zilei de vineri, Ambasadorul Marii Britanii a vizitat şi Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, de care spune că a fost impresionat, fiind puternic legată de industria oraşului.

Primarul Ioan Popa a afirmat că unul dintre avantajele pe care Reşiţa le oferă este acela că fluctuaţia forţei de muncă în cadrul companiilor de aici este de sub 5%, în condiţiile în care media naţională este de 20 – 25%.

‘Un lucru care este bine de reţinut este acela că dacă vor exista solicitări de translocări de producţie sau deschideri de noi filiale în Europa de Est, în speţă în România, în Reşiţa, fluctuaţia de resurse umane este de 4,6% anual. Fluctuaţia forţei de muncă reprezintă o problemă pentru angajator, deoarece face un efort enorm ca să îi califice, fiindcă marea parte nu este calificată şi este calificată la locul de muncă’, a precizat Popa.

Ambasadorul Marii Britanii s-a aflat pentru prima dată la Reşiţa, ocazie cu care a vizitat şi staţiunea Băile Herculane, dar pentru a doua oară în Caraş-Severin. Brummell a mai fost în judeţ în urmă cu doi ani, alături de reprezentanţi ai WWF care au derulat la Armeniş proiectul de relocare a zimbrilor, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă