12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăCarmen Dan: Vom acţiona pentru o Europă prosperă, sigură, unită

Carmen Dan: Vom acţiona pentru o Europă prosperă, sigură, unită

Potrivit oficialul român, trimis de Agerpres, Preşedinţia română a Consiliului UE va acorda atenţie prioritară consolidării securităţii interne, managementului siguranţei frontierelor externe ale UE, gestionării migraţiei, politicilor privind vizele şi azilul şi protecţiei civile ale blocului comunitar, având mereu în vedere mai multă unitate şi coeziune, pentru a răspunde mai bine temerilor şi intereselor cetăţenilor europeni.

Referitor la consolidarea securităţii interne, ministrul Carmen Dan a spus că ameninţarea teroristă este încă foarte prezentă în Europa, dând drept exemplul atacul de la finalul anului trecut de la târgul de Crăciun din Strasbourg.

O altă prioritate va fi şi prevenirea radicalizării. În această privinţă, ministrul afacerilor interne român a anunţat că în această primăvară va fi organizată o conferinţă privind prevenirea radicalizării în închisori. ”În opinia noastră, dezvoltarea laturii preventive este importantă atât acum, cât şi în viitorii ani”, a spus Dan.

În legătură cu gestionarea frontierelor, România va avea în vedere consolidarea atribuţiilor FRONTEX şi o gestionare mai bună a problemei migraţiei.

O altă prioritate va fi politica în domeniul azilului, ministrul român subliniind că Preşedinţia română a Consiliului UE va continua discuţiile pentru identificarea unor soluţii susţinute de cât mai multe state membre, pentru ca sistemul european de azil să fie mai eficient.

În finalul intervenţiei sale, Carmen Dan şi-a exprimat speranţa că Preşedinţia română a Consiliului UE să aibă un dialog deschis şi constructiv cu Comisia Europeană şi Parlamentul European în vederea atingerii obiectivelor propuse şi avansării tuturor dosarelor aflate pe agendă.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă