16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăCarmen Hărău (PNL) consideră că demersul ANI împotriva sa nu are susţinere...

Carmen Hărău (PNL) consideră că demersul ANI împotriva sa nu are susţinere probatorie

“Considerăm că demersul ANI nu are susţinere probatorie şi va fi demontat în instanţă, fără dificultate, după modelul numeroaselor cazuri care s-au dovedit a fi superficial instrumentate de către această instituţie”, arată sursa citată.

Conform comunicatului, mandatul de cenzor supleant la firma invocată de ANI în acuzaţiile de incompatibilitate la adresa senatorului PNL Carmen Hărău expirase de mai mult de trei ani.

“Calitatea de cenzor supleant la SC Ameritech SA, companie cu capital privat, la care ANI face referire cum că ar determina incompatibilitatea senatoarei, a fost exercitată de Carmen Hărău în perioada 02.10.2006 – 02.10.2009, aşa cum rezultă, de altfel, din adresa de furnizare informaţii emisă astăzi, la cerere, cu nr. 21014/18.05.2018, de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. La data la care Eleonara-Carmen Hărău a devenit parlamentar, respectiv 20 decembrie 2012, mandatul de cenzor supleant la SC Ameritech SA expirase de mai mult de trei ani, motiv din care această calitate nu figurează în declaraţia de interese a deputatului Hărău, în mandatul trecut, nici a senatorului Hărău în acest mandat. Prin urmare, nu se poate pune în discuţie falsul în declaraţii”, precizează comunicatul.

Potrivit sursei citate, senatorul liberal a fost invitat la sediul ANI, cu circa un an în urmă, pentru a i se aduce la cunoştinţă că s-a făcut un denunţ împotriva sa, ocazie cu care i-a fost pus la dispoziţie, spre studiu, un dosar cu sute de pagini care cuprindeau, în susţinerea denunţului, certificate constatatoare ale companiilor unde Eleonora-Carmen Hărău este acţionar, copii după numeroase contracte comerciale ale firmelor, după contracte de muncă ale acesteia şi alte documente, context în care aceasta s-a prezentat fără avocat şi a formulat opinia potrivit căreia documentele din dosar nu susţin acuzaţiile de incompatibilitate. În comunicat se menţionează că, ulterior acestui demers, ANI nu a mai cerut alte precizări.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că senatoarea Eleonora-Carmen Hărău s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 21 decembrie 2016, întrucât a deţinut simultan calitatea de deputat şi funcţia de cenzor supleant la Ameritech SA.

De asemenea, Eleonora-Carmen Hărău s-a aflat în incompatibilitate şi în perioada 21 decembrie 2016 – 5 mai 2017, întrucât a deţinut simultan calitatea de senator şi funcţia de cenzor supleant la aceeaşi societate comercială, informa vineri ANI.

Cele mai citite

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă