Principesa Margareta

Principesa Margareta

Casa Regală va oferi burse pentru studenții de la București și Chișinău

Casa Regală va oferi burse destinate unor studenţi cu rezultate remarcabile la studii, aflaţi într-o situaţie materială precară.

Mihai Diac 0 comentarii

Potrivit unui comunicat al Casei Regale, în Aula Mare a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, principele Radu va acorda, marți, Bursa Regele Carol I şi Bursa Regina Elisabeta (anul al III-lea), unor studenţi care au rezultate remarcabile la studii şi se află într-o situaţie materială precară.

Patru burse regale cu caracter anual au fost fondate de Custodele Coroanei Române şi principele Radu, în anul 2015. Bursa Regele Carol I şi Bursa Regina Elisabeta sunt destinate studenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar Bursa Regele Ferdinand I şi Bursa Regina Maria sunt oferite anual studenţilor Universităţii Academiei de Ştiinţe din Chişinău.

De asemenea, custodele Coroanei Române, Margareta, va oferi marţi, în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, certificatul de Furnizor Regal unor companii şi unor persoane din România ale căror produse, creaţii şi servicii sunt apreciate şi folosite de Familia Regală.

Comentarii

loading...