13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăCât te costă să ajungi primar general al Capitalei

Cât te costă să ajungi primar general al Capitalei

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a realizat și a făcut publice mai multe rapoarte referitoare la cheltuielile candidaților în campania de la ultimele alegeri locale din România, cele din septembrie 2020.

Documentele elaborate de AEP au fost publicate, în ultimele zile, în Monitorul Oficial, iar unul dintre ele se referă la candidatul Dan Nicușor Daniel, cel care a câștigat cea mai importantă funcție de primar din România, devenind astfel primarul general al Capitalei.

Raportul AEP referitor la candidatul Nicușor Dan, publicat la data de 20 ianuarie 2021, arată că actualul primar general a avut “contribuții electorale” care au totalizat 446.000 de lei. Din această sumă, 326.800 de lei au reprezentat donații, 94.700 de lei au provenit din împrumuturi iar 24.500 de lei au reprezentat “contribuții din venituri proprii ale candidatului”.

Pe de altă parte, conform documentelor puse la dispoziția echipei de control de la AEP, cheltuielile electorale ale candidatului Nicușor Dan în campania lui, victorioasă, pentru funcția de primar general al Capitalei au totalizat 445.251,69 de lei (cu foarte puțin sub valoarea totală a contribuțiilor electorale, de 446 de mii de lei).

În această situație, cuantumul cheltuielilor electorale ale candidatului Nicușor Dan care au fost validate de AEP pentru a fi rambursate de către stat este de 445.251,69 de lei.

Putem menționa, drept comparație, că alți candidați la alegerile locale au avut cheltuieli electorale mult mai mici. De exemplu Avram Valentin a cheltuit 2.834,01 lei, Marian Dimache a cheltuit 809 lei, Sorin Enache a cheltuit 94,64 lei (acesta neîndeplinind condițiile de rambursare), iar Gheorghe Buda a cheltuit 1.523,90 lei. Cel din urmă a candidat la Călimănești și nu a solicitat decontarea, de către stat, a cheltuielilor electorale.

Au fost și candidați care nu au raportat nici venituri, nici cheltuieli electorale.

 

“Dreapta modernă proeuropeană s-a unit într-un proiect comun pentru Bucureşti. Partenerii din USR PLUS, împreună cu noi, cei din PNL, am hotărât că împreună putem să oferim un viitor mai bun pentru Bucureşti”

Ludovic Orban,

Președinte PNL

 

“Dacă nu ar fi de râs, ar fi chiar de plâns! Asta era problema naţională! Asta era problema Capitalei! Aveam de toate dar nu aveam dreapta unită! Unită să ce? Să fure? Să mintă? Să transfere haosul din Guvern la Primărie”

Gabriela Firea,

Fost primar general

 

Vor fi decontate de către stat aceste cheltuieli electorale?

După controlul realizat la fiecare formațiune politică sau candidat independent, AEP decide ce cheltuieli pot fi rambursate de către stat.

Care este situația candidatului Nicușor Dan?

În cazul actualului primar general, toate cheltuielile electorale pentru alegerile locale din septembrie 2020 au fost legale, deci vor fi decontate.

 

După finalizarea controlului asupra cheltuielilor din campania pentru alegerile locale din septembrie 2020, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) va verifica și cheltuielile aferente campaniei pentru alegerile parlamentare, din decembrie 2020.

Potrivit legii, cererile de rambursare a cheltuielilor electorale aferente alegerilor parlamentare trebuie depusă la AEP după publicarea rezultatelor alegerilor, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data alegerilor. Pentru alegerile din decembrie 2020, această dată a fost 6 ianuarie 2021. AEP a anunțat deja că o cerere de rambursare depusă după data de 6 ianuarie 2021 nu va putea fi luată în considerare.

AEP a anunțat că, la finalul perioadei în care se puteau depune cereri de decontare, suma totală solicitată de partide se ridică la aproape 150 de milioane de lei. Cele mai mari sume de bani le-au solicitat PSD (peste 43 de milioane de lei), PNL (peste 36 de milioane de lei), Pro România (peste 28 de milioane de lei) și PMP (peste 19 milioane de lei). Din acest punct de vedere, cel mai ineficient a fost partidul lui Victor Ponta, întrucât a cheltuit suma cerută fără să intre în Parlament.

La polul opus, dintre partidele care au intrat în Parlament, suma cea mai mică o solicită AUR. Partidul lui George Simion a cheltuit puțin peste 1,5 milioane de lei dar a ieșit pe locul patru între partidele parlamentare.

Merită amintit că două partide care n-au mai intrat în Parlamentul României după alegerile din decembrie 2020 au mai primit încă, în ianuarie 2021, subvenții de la stat. Cele două formațiuni aflate în această situație sunt Partidul Mișcarea Populară (PMP), al fostului președinte Traian Băsescu, și Pro România, al fostului premier Victor Ponta.
Controlul realizat de AEP asupra finanţării campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din decembrie 2020 se desfăşoară în perioada 6 ianuarie 2021 – 8 martie 2021.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă