15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăCătălin Predoiu:"Am primit azi noapte, pe mail, modificările propuse de Uniunea Juriștilor"

Cătălin Predoiu:”Am primit azi noapte, pe mail, modificările propuse de Uniunea Juriștilor”

“Aseară, la ora 12,30, o parte dintre membrii comisiei am primit pe email o serie de amendamente propuse de UNJR privind înființarea unei secții speciale de anchetă a magistraților în cadrul Parchetului General. Potrivit acestor amendamente, competența DNA în cazul în care în fapte de corupție sunt implicați magistrați este evaporată. Este o lovitură care se încearcă la adresa competenței DNA”, a spus Predoiu, la Palatul Parlamentului, înainte de a începe ședința Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiției.

El a anunțat că PNL se va opune acestei inițiative și va cere ca “în jurul mesei de ședință să existe toți reprezentanții sistemului judiciar”.

“E inadmisibil ca la 12,30 noaptea să primim amendamente care nu au fost comunicate, nu au fost dezbătute, nu e o premisă foarte bună pentru această dezbatere”, a completat el.

Comisia pentru legile Justiției continuă joi dezbaterea la proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă