10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăCCR a fost sesizată de USR PLUS în cazul numirii ex-senatorului Gabi...

CCR a fost sesizată de USR PLUS în cazul numirii ex-senatorului Gabi Botnariu într-o funcție publică

Senatorii USR PLUS au sesizat CCR cu privire la numirea președintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități deoarece această numire nu ar fi constituțională.

USR PLUS argumentează că numirea președintelui Consiliului de monitorizare nu a respectat principiul independenței, una dintre cerințele Convenției ONU fiind legate de independența funcțională, liberă de interferența guvernului sau a factorului politic.

Potrivit USR PLUS, plenul Senatului a numit în calitate de președinte al Consiliului de monitorizare pe Gabriel Botnariu care, conform CV-ului depus la dosarul candidaturii, a exercitat funcții și demnități în instituții publice, a fost senator PSD în legislatura 2016-2020, și este membru de partid.

De asemenea, sesizarea USR PLUS reclamă și existența unor vicii de procedură în procesul de numire a președintelui Consiliului rezultate din încălcarea Regulamentului Senatului.

„Numirea domnului Botnariu încalcă art. 16 alin (1) din Constituție, desemnarea acestuia fiind privilegiată pentru că este implicat politic, fiind senator în mandatul trecut și membru de partid. Candidatura lui nu a fost conformă nici în raport cu principiile de la Paris, a Convenției și a cerințelor prevăzute expres în Legea 8/2016. Mai mult decât atât, în ședința de Plen a Senatului pentru numirea președintelui Consiliului de monitorizare, domnul Botnariu a fost prezentat ca persoană cunoscută din mandatul trecut de senator, astfel încât celelalte organizații care și-au depus candidaturile pentru funcția de președinte al Consiliului au fost evident dezavantajate”, spune Radu Mihail, din partea USR PLUS.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă