10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăCCR a respins sesizarea PNL şi USR privind Legea organizării judiciare

CCR a respins sesizarea PNL şi USR privind Legea organizării judiciare

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea PNL şi USR referitoare la actul normativ care modifică şi completează Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

Potrivit unor surse din CCR, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece PNL şi USR nu au indicat corect textele constituţionale care ar fi încălcate.

Deputaţii PNL şi USR au cerut CCR să constate că acest act normativ este neconstituţional în ansamblul său şi că Parlamentul a procedat la adoptarea acestuia cu încălcarea dispoziţiilor art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului, referitoare la reexaminarea legii la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, ceea ce determină încălcarea dispoziţiilor art. 1, alin. (4), din Constituţie.

Semnatarii sesizării susţin că cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis evidenţiază aspecte care necesitau o analiză aprofundată în cadrul dezbaterilor parlamentare.

Pe 19 iunie, Senatul a respins, în calitate de Cameră decizională, reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă