9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăCCR dezbate joi legea referendumului

CCR dezbate joi legea referendumului

Pe 4 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 195 de voturi „pentru”, 71 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, proiectul legii referendumului, preşedintele fiind scos din procedura organizării referendumului, informează Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, 18 aprilie, că va sesiza Curtea Constituţională, având ”oarece nemulţumiri”, în contextul în care Parlamentul a aprobat legea referendumului în varianta iniţială, fără să ţină cont de temele din cererea de reexaminare formulată de şeful statului.

”Legea referendumului, aşa cum a ajuns acum la mine, nu va fi promulgată. Eu am oarece nemulţumiri faţă de această lege şi voi solicita opinia Curţii Constituţionale”, a spus Klaus Iohannis.

Cele mai citite

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă