18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăCe decizii îi vor costa electoral pe liberali la alegerile de duminică

Ce decizii îi vor costa electoral pe liberali la alegerile de duminică

Potrivit unor surse din partid, liberalii se tem că USR PLUS le va tempera elanul în zona Ardealului.

Liberalii evită să înainteze un scor pe care mizează la alegerile parlamentare, invocând că sunt prea mulți factori implicați. Ei se așteaptă ca în județele unde au câștigat primăriile și consiliile județene să ia la parlamentare un scor mai bun ca la locale, incluzând aici și Bucureștiul. Aici, liberalii par să fi monetizat mai bine victoria lui Nicușor Dan, alături de care au ieșit la rampă în ultimele două luni. Surse din PNL au declarat însă pentru România liberă că e posibil ca scorul PNL să se pondereze puțin în Ardeal, unde crește cel al USR. Ar putea ridica probleme tocmai municipiile pe care liberalii le-au pierdut în fața URS, precum Brașov, Alba Iulia sau Timișoara.

Totuși, miza PNL pare a fi aceea de a obține peste 30%. O parte a problemei este o prezență scăzută la vot cauzată de pandemia de COVID-19 care ar putea influența semnificativ rezultatul alegerilor. Deputatul PNL Florin Roman crede că prezența la vot va fi între 35 și 38%, dar scorul nu va fi diferit față de locale. „Nu cred că va fi un scor fundamental față de locale. Votul merge destul de în oglindă, ceea ce diferă este prezența”, a declarat Roman pentru România liberă.

Totuși, electoratul PSD, despre care se pune că este cel mai îmbătrânit, ar putea prefera să stea departe de urne la aceste alegeri fiind în categoriile cu cel mai mare risc de a face forme grave de COVID-19. Liberalii ar putea fi afectați doar parțial de reticența românilor în a se prezenta la vot.

Un sondaj realizat la comanda PNL și prezentat de europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține că PNL va lua peste 30%. „Prezența mică la vot dezavantajează PSD și partial PNL. Votanții cei mai activi sunt cei ai USR, urmați de cei de la PNL. PSD are o problemă cu domnul Ponta și cu AUR. Votanții dânșilor percep că partidul nu va guverna în următoarea perioadă și sunt destul de nemotivați”, a declarat Rareș Bogdan, la Antena 3.  

În 27 septembrie, la votul pentru consiliile județene, PNL a luat 30,75%. Pe locul 2 s-a poziționat PSD, cu 22,32%, iar pe 3 – Alianța USR-PLUS, cu 6,65%. În acest moment, USR PLUS estimează un scor de 22%. O oarecare creștere în cazul Alianței este însă previzibilă. Electoratul Alianței va fi mai activ, fiind mai tânăr și deci nu este inclus în grupele de risc de îmbolnăvire, problema vizelor de flotant cu care s-au confruntat la locale nu va mai exista, iar diaspora va putea să voteze, ceea ce nu s-a întâmplat la locale. În plus, îi vor ajuta primăriile mari pe care le-au câștigat. Cât de mare va fi această creștere rămâne de văzut.

Pensiile speciale pentru aleșii locali

Problema pensiilor speciale pentru aleșii locali stârnește nemulțumire în teritoriu, după ce Orban a spus că aceste beneficii, care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021, vor fi amânate din nou pentru încă un an. Chiar dacă liderul PNL a vrut să puncteze electoral prin anunțul că dorește tranșarea chestiunii pensiilor speciale în Parlament, el a riscat creând nemulțumire în propriul partid. Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiilor județene ar fi fost beneficiarii acestor pensii și implicit oamenii care conduc filialele la nivel local. Orban a riscat anunțând amânarea chiar cu câteva zile înainte ca șefii din teritoriu să mobilizeze oamenii la urne. „Atunci când ai o indemnizaţie decentă, rezonabilă, în care se reflectă responsabilitatea şi importanţa în societate a funcţiei respective, vei beneficia pe contributivitate de o pensie mai mare, deci nu mai este nevoie de o pensie specială”, a explicat Orban, într-un interviu pentru Agerpres. El a arătat că prevederea din Codul Administrativ referitoare la pensiile speciale poate fi amânată prin legea bugetului de stat, până la clarificarea legislaţiei în ansamblu.  

„Doar niște iresponsabili ar putea marșa acum pe populism. Aleșii locali înțeleg mai bine decât mulți care cred că trăiesc din indemnizație. Niciun primar la ora actuală nu ia indemnizație în România, dar unora le place facă din subiecte de campanie subiecte de campanie și atât. Guvernul liberal le prorogă, deci nu există pensie în plată”, a comentat însă declarația deputatul PNL Florin Roman pentru România liberă.

Optimizarea instituțiilor publice

Un alt anunț nepopular făcut de Orban este cel cu privire la eliminarea unor bugetari din sistem. Chiar dacă astfel de măsuri vor trebui luate de noua guvernare, pe liberali nu îi ajută astfel de anunțuri înainte de ziua votului. „Dacă va fi necesar, vom optimiza structurile instituţiilor publice, mai scăpăm de unii care nu-şi fac treaba. Oricum trebuie să facem simplificare, debirocratizare, digitalizare, oricum trebuie să face un audit, o evaluare a instituţiilor publice şi, în mod evident, e posibil să fie redus numărul de angajaţi în sectorul public. Sunt în pericol unii care au fost obişnuiţi să se facă că muncesc, nu cei care-şi fac treaba”, a declarat prim-ministrul, la România TV.

La rândul său, senatorul PNL Alina Gorghiu susține că administrația trebuie regândită și reorganizată. „Administrația trebuie regândită, redimensionată, optimizată. Asta nu înseamnă că dai afară oamenii. Îi muți pe locurile care trebuie, sunt reorganizări care s-au făcut în toate ministerele (…) Nu mi se pare deloc o problemă. Ne-am angajat în programul de guvernare că facem asta. E bine să știe lumea că viitorul premier al României are în vedere foarte clar o analiză profundă pe partea de resurse din administrație și că se gândește la eficientizarea administrației. Până la urmă, e un deziderat, cred, al oricărui guvern”, a declarat Gorghiu, pentru România liberă.

Pe de altă parte, eroziunea la guvernare își spune și ea cuvântul. O serie de evenimente, dar și de măsuri nepopulare luate de liberali ar putea, de asemenea, să coste electoral. Incendiul de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, unde mai mulți pacienți și-au pierdut viața, a creat un val de emoție, însă acesta pare că s-a estompat deja.

Probabil că cea mai nepopulară măsură luată de PNL a fost aceea a închiderii piețelor. Faptul că partidul a decis acum să atace la Curtea Constituțională modificarea făcută de PSD în Parlament prin care se cerea redeschiderea acestora ridică încă o dată mingea la fileu pentru PSD care îi atacă pe acest motiv.  

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă