11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăCE, după valul de acuzaţii de la Bucureşti: MCV are scopul de...

CE, după valul de acuzaţii de la Bucureşti: MCV are scopul de a ajuta, nu de a pedepsi

“În primul rând, după cum a declarat prim-vicepreşedintele Timmermans, MCV are scopul de a ajuta, nu de a pedepsi. Obiectivul şi motivaţia este, bineînţeles, de a realiza progrese pentru încheierea MCV. După cum am spus la prezentare, Comisia Europeană va raporta asupra progresului în timpul acestui mandat. Comisia nu are culoare politică. Întotdeauna ne străduim să prezentăm o analiză cât mai echilibrată şi obiectivă a situaţiei în cele două state membre (România şi Bulgaria – n.r)”, a afirmat un purtător de cuvânt al CE, la solicitarea MEDIAFAX.

Reprezentanţii CE adaugă că observaţiile din rapoarte MCV făcute de-a lungul timpului sunt sprijinite de concluziile Consiliului Europei. Oficialii europeni amintesc şi de analizele realizate de Grupul de State Împotriva Corupţiei din Consiliul Europei (GRECO) şi de căre Comisia de la Veneţia.

“Observaţiile făcute în rapoartele noastre au fost susţinute puternic de concluziile de-a lungul anilor ale statele membre din Consiliu. De asemenea, puteţi vedea analizele făcute de GRECO sau de către Comisia de la Veneţia – toate acestea arată înspre aceeaşi direcţie. Nu avem nicio agendă politică pe acest subiect. Ne îndeplinim misiunea cu care am fost încredinţaţi la momentul în care România a aderat la Uniunea Europeană”, a conchis sursa citată.

Adoptarea legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra DNA, au generat dubii privind ireversibilitatea progreselor înregistrate de România, a anunţat Comisia Europeană, la prezentarea raportului MCV, recomandând suspendarea procedurilor în cazul procurorilor de rang înalt.

În ultimele 12 luni, România a luat anumite măsuri pentru implementarea recomandărilor formulate de Comisia Europeană în ianuarie 2017.

“Cu toate acestea, raportul de evaluare din ianuarie 2017 a fost permanent condiţionat de evitarea măsurilor negative care pot genera dubii asupra progreselor înregistrate în ultimii zece ani. Intrarea în vigoare a legilor justiţiei, presiunile asupra independenţei justiţiei în general, în special asupra Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), şi alte măsuri care subminează combaterea corupţiei au generat regrese ori semne de întrebare privind ireversibilitatea progreselor (…)”, se arată în raportul elaborat de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Preşedintele Senatului şi liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, după publicarea raportului MCV, că în momentul de faţă Comisia Europeană intră într-o zonă politică ce nu e justificată, că raportul e unul cu precădere tehnic.

Totodată, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor şi deputat PSD, Florin Iordache, a declarat, miercuri, că Guvernul poate contesta MCV la Curtea de Justiţie a UE. Deputatul PSD a adăugat că Parlamentul şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader vor analiza asupra argumentelor juridice şi politice din raportul prezentar de Comisia Europeană.

În schimb, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că nu a discutat cu nimeni în privinţa contestării raportului MCV la CJUE şi că, după ce va vedea motivele acestui demers, va reprezenta Guvernul dacă va mai fi ministru la acel moment.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă