8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăCe urmează după ieșirea ALDE de la guvernare. Soarta moțiunii de cenzură...

Ce urmează după ieșirea ALDE de la guvernare. Soarta moțiunii de cenzură depinde de Pro Romania

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni seară, că reprezentanţii formaţiunii au decis să renunţe la continuarea guvernării împreună cu PSD. El a anunţat că ALDE va rămâne în opoziţie, iar el îşi va prezenta demisia din funcţia de preşedinte al Senatului. Tăriceanu a precizat că ALDE va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Chiar dacă a rămas fără majoritate parlamentară, Viorica Dăncilă a anunțat că va continua guvernarea.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, anunţă că liderii grupurilor PNL din Parlament au fost mandataţi să discute cu grupurile parlamentare pentru susţinerea moţiunii de cenzură, el spunând că nu se ”oboseşte” să ceară demisia premierului, pentru că ştie că nu va face acest lucru. Pentru aprobarea unei moțiuni de cenzură care să ducă la debarcarea Guvernului sunt necesare 233 de voturi. PNL are în prezent 94 de parlamentari. Moțiunea de cenzură va fi votată și de USR, potrivit anunțului făcut de liderul acestei formațiuni politice. Partidul condus de Dan Barna are 40 de parlamentari.

Jocul lui Victor Ponta

La rândul său, președintele UDMR Kelemen Hunor afirmă că Uniunea nu are argumente pentru a susţine un Guvern minoritar PSD, după ce ALDE a ieşit de la guvernare. Kelemen Hunor a adăugat că nu că găseşte argumente ca UDMR să nu voteze moţiunea de cenzură. UMDR are 30 de senatori și deputați.

Așa cum menționam, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că și formațiunea sa, care are 31 de parlamentari, va vota moțiunea de cenzură. PMP, partid care are 16 parlamentari,se situează, de asemenea, în opoziție, votând, de fiecare dată, moțiunea de cenzură. Împreună, PNL, USR, UDMR, PMP și ALDE, partide care s-au pronunțat, ferm, în favoarea moțiunii de cenzură, au 211 parlamentari.

În acest moment, soarta moțiunii de cenzură depinde, practic, de ProRomânia. Formațiunea condusă de Victor Ponta are 30 de parlamentari și ar înclina, practic, balanța. Chiar dacă în trecut Victor Ponta a mai sprijinit moțiuni de cenzură ale Opoziției, acum declarațiile sale au fost evavize, chiar ostile la adresa PNL.  ”De ce să faci moţiune de cenzură, din moment ce Guvernul trebuie să vină să ceară votul pentru restructurare?”, a comentat Ponta.

 

 

Ce înseamnă restructurarea?

În replică, președintele PNL Ludovic Orban i-a atras atenția lui Victor Ponta că respingerea restructurării nu duce, automat,  la plecarea Guvernului Dăncilă. ”Nu există nicio prevedere constituțională care să stipuleze în mod expres și clar, de asemenea, nu există nicio decizie a Curții Constituționale care să spună acest lucru, că în cazul în care premierul vine în Parlament să înlocuiască miniștrii ALDE cu miniștrii PSD și nu primește votul Parlamentului, Guvernul cade. Nu cade, pur și simplu, rămâne în funcțiune Guvernul. Probabil, trebuie să ajungem din nou la o sesizare a Curții Constituționale”, a explicat Orban.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă