Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO: Inquam

FOTO: Inquam

Cine sunt candidații PSD la euroalegeri

Doi miniștri, o realizatoare TV, președintele Comisiei SRI, un pastor greco-catolic, unii eurodeputați dar și parlamentari de la București se alfă pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.

Romulus Georgescu 0 comentarii

Social-democrații au votat, ieri, în Parlament, la ședința CEX, lista PSD la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Prima poziție este deținută de Rovana Plumb, ministrul fondurilor Europene. Rovana Plumb a mai fost europarlamentar între 2007 și 2012. Acum, plecarea sa din Guvern va da semnalul unei remanieri. Social-democrații trebuie să îi găsească înlocuitor.

De asemenea, și un alt membru al Guvernului, Natalia Intotero (ministrul pentru Românii de pretutindeni), candidează pentru Parlamentul European, fiind pe locul 11 pe lista PSD. Liviu Dragnea a anunțat că remanierea va avea loc înainte de euroalegeri. ”Eu nu cred că trebuie să stea în guvern până la data alegerilor. Eu nu cred că un membru al guvernului trebuie să fie şi în campanie electorală şi să gestionze treburile din minister. Rovana Plumb e ministrul Fondurilor Europene, un portofoliu foarte important, nu ne putem juca. Aştept ca, după ce doamna prim-ministru se întoace, să avem o discuţie”, a declarat Liviu Dragnea.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, recent, că o va propune pe Rovana Plumb pe primul loc pe lista pentru euroalegeri. De altfel, Rovana Plumb s-a apropiat, în ultimii ani, de Liviu Dragnea, după ce, inițial, ea se număra printre susținătorii fostului premier Victor Ponta. Procurorii DNA au clasat cercetările față de Rovana Plumb, în dosarul Belina, după ce Camera Deputaților a respins cererea de urmărire penală. Rovana Plumb fusese acuzată de complicitate la abuz în serviciu.

 

O realizatoare tv și un pastor

Pe locul doi se află jurnalista Carmen Avram, realizatoarea emisiunii ”În premieră” de la Antena 3. Recent, și liberalii au promovat o vedetă TV pe listele pentru Parlamentul European – Rareș Bogdan, fostul realizator al emsiunii ”Jocuri de Putere” de la Realitatea TV, ocupă locul 1 pe lista PNL pentru euroalegeri.

Pe locul trei este Claudiu Manda, în prezent președinte al Comisiei pentru controlul SRI. Claudiu Manda s-a căsătorit, recent, cu Lia Olguța Vasilescu, purtăror de cuvânt al PSD. Deputatul USR Lucian Viziteu a comentat că preşedintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, va fi pe lista PSD pentru PE ca răsplată pentru faptul că a blocat practic activitatea comisiei şi a refuzat audierea lui Liviu Dragnea. Liderul PSD ar fi trebuit audiat la comisia de resort, după apariția unor dezvăluiri în presă potrivit cărora Dragnea ar fi participat la mai multe petreceri ale SRI și ar fi avut relații informale cu șefii serviciului.

O supriză a fost aparția pe locul 4 a lui Chris Terhes, pastor greco-catolic, președinte al Coaliției românilor din SUA. Potrivit unor surse din PSD,  acesta ar fi finanțat prin asociația sa campania pentru referendumul pentru familie susținut anul trecut de PSD. Pastorul a devenit cunoscut în mediile politice românești după ce a depus o plângere la Inspecția Judiciară la adresa Cristinei Tarcea, președinta Înaltei Curți. Plângerea viza modul în care sunt constiuite completurile de cinci judecători.

 

Candidați eligibili

Europarlamentarul Dan Nica ocupă locul 5 pe lista social-democraților. Numele lui Dan Nica este legat de unul din cele mai răsunătoare scandaluri politice: ieșirea PSD din Guvernul Emil Boc, petrecută în 2009. Dan Nica, pe atunci ministru de Interne din partea PSD, a lansat acuzaţia că se pregăteşte fraudarea alegerilor prezidenţiale cu autocarele care plimbă turiştii electorali să voteze în mai multe localităţi. În loc să verifice acuzațiile, premierul Emil Boc l-a dat afară din Guvern, iar social-democrații au părăsit Executivul.

Locul 6 este ocupat de europarlamentarul Maria Grapini, ironizată adesea de presă pentru gafele sale de exprimare. Următorul clasat este deputatul Tudor Ciuhodaru, medic de profesie. Senatorul Dragoș Benea ocupă locul opt. Lansat în politică de Viorel Hrebenciuc, Benea a fost președinte al CJ Bacău (2004-2016), înainte de a deveni senator.

Pe locul nouă este plasat Victor Negrescu, care și-a dat demisia, în noiembrie anul trecut, din funcția de ministru pentru Afaceri Europene. „Ca urmare a discuţiilor purtate am ajuns la concluzia că nu mai pot exercuta mandatul la acelaşi nivel ca până atunci. Am anumite standarde profesionale, încerc să îmi fac treaba cât mai bine. Ca urmare a discutiilor purtate, la ultima şedinţă de guvern la care am participat am constatat că nu mai pot face munca la acelaşi nivel. Discuţia în şedinţa de Guvern este la capitolul confidenţial”, a spus Negrescu, după ce și-a dat demisia.

Pe locurile următoare se află Andi Cristea (europarlamentar) și Natalia Intotero (ministrul pentru Românii de pretutindeni). 

Oficial, conducerea PSD mizează pe obținerea a 14-15 locuri de europarlamentari. În schimb, simulările independente, bazate pe sondajele de opinie, prevăd că PSD va obține 11 sau 12 europarlamentari. PSD are în sondaje între 26% și 32%, iar România are alocate 33 de locuri de europarlamentari.

 

Dragnea, sprijinit de Ștefănescu

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a venit susţinut de Codrin Ştefănescu  la şedinţa PSD în care s-a validat lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Liviu Dragnea şi-a făcut apariţia mergând cu dificultate şi sprijinindu-se de secretarul general al partiduui Codrin Ştefănescu.

De altfel, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, el a spus că pe Codrin Ştefănescu se poate sprijini întotdeauna.  Aceasta este prima apariţie publică a sa după problemele pe care le-a avut cu coloana şi pentru care a fost spitalizat.

Comentarii

loading...