8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăCine sunt părinții ”Revoluției fiscale”

Cine sunt părinții ”Revoluției fiscale”

Liberalii au depus ieri, la Camera Deputaților, o moțiune simplă împotriva ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, în care afirmă că se impune demiterea acesteia din cauza ”incompetenţei de care a dat dovadă”. PSD și ALDE au majoritate iar adoptarea unei moțiuni simple nu atrage demiterea ministrului în cauză.

Semnatarii reclamă, printre altele, dezechilibrele pe care le-a provocat modificarea Codului Fiscal (OUG 79/2017) prin care contribuțiile sociale au fost trecute de la angajator la angajat. De la 1 ianuarie, angajații trebuie să plătească 35% din salariu contribuții sociale, comparativ cu 16%. Potrivit textului moţiunii, două milioane de români au salarii mai mici iar unii dintre ei „trebuie să aducă bani de acasă la sfârşitul unei luni de muncă”. Calculul PNL se bazează pe faptul că, în mediul privat, o parte dintre patroni nu a mărit salariile brute, pentru a păstra veniturile nete ale angajaților. ”Au fost operate în Revisal 2,9 milioane de contracte de muncă până în prezent, dintr-un total de 6,3 milioane, cele mai multe fiind din mediul privat”, atrag atenția semnatarii.

De asemenea, liberalii afirmă că sunt şi români cărora salariile le-au crescut, dar aceia sunt parlamentarii şi miniştrii. ”Salariile nete ale bugetarilor vor crește cu doar 3,8 % din cele 25% promise, și nu pentru toți bugetarii, căci prevederile din Legea nr. 153/2017 (legea salarizării – n.red.) duc și la scăderea salariilor nete în unele cazuri”, afirmă semnatarii moțiunii.

 Însă Olguța Vasilescu nu este nici pe departe singura responsabilă de acest haos.

 

 

Gabriel Biriș, pus la zid de PSD

 

Primul care a avut ideea transferului contribuțiilor a fost, în 2016,  Gabriel Biriș, la aceea vreme secretar de stat la Ministerul Finanțelor, în Guvernul Cioloș. Ideea nu a fost pusă în practică, iar Biriș a fost forțat să demisioneze în urma acestui demers. Social-democrații au criticat intenția lui Biriș. ”Este o bazaconie!”, a comentat președintele PSD, Liviu Dragnea. ”Cred că putem să îi asigurăm pe români că orice creştere de taxe, orice tăiere de venituri va fi reparată şi stopată de noi, imediat ce vom veni la guvernare”, a anunțat liderul PSD.

 

”Anihilare, într-un cuvânt! Aici vorbim clar de trădare de ţară”, i-a ținut isonul Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD. ”Este atât de extremă dreapta această prostie de proiect, că nu pot să-i spun altfel, nu vreau să jignesc pe nimeni, încât este aproape fascist, vă spun cu toată responsabilitatea”, a comentat și Adrian Dobre, purtător de cuvânt al PSD.

 

Darius Vâlcov, eminența cenușie

Cu toate acestea, ideea a fost preluată de guvernarea PSD, toate semnalele mergând în direcția lui Darius Vâlcov. Despre implicarea fostului primar din Slatina în realizarea programului de guvernare al GuvernuluI Tudose a vorbit, de mai multe ori, chiar președintele PSD, Liviu Dragnea. Cu Vâlcov coautor, în noul program de guvernare se vorbea despre schimbarea regulilor pentru contribuțiile sociale. Paragraful a generat confuzie, iar premierul Tudose s-a arătat iritat de întrebările ziariștilor pe această temă. ”Nu știu de unde tot scoateți lucrul acesta. Spuneți-mi și mie cine v-a spus dumneavoastră că cele două (CAS si CASS – n.r.) … Nu, ele vor rămâne pe modelul actual. Toate taxele de genul acesta, CAS, CASS, vor fi plătite de angajator, fiindcă altfel riscăm”, a comentat Tudose.

Ministerul de Finanțe, condus atunci de Ionuț Mișa, a venit, însă, cu o serie de precizări. ”Aceste contribuții vor fi datorate de către angajat, însă obligația stabilirii, reținerii și plății acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului”, se arăta într-un comunicat din 27 iulie 2017.

 

Ionuț Mișa promite doi lei în plus

 Audiat de Comisia economică a Senatului, în septembrie 2017, ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, anunța că Guvernul va da o lege prin care îi va obliga pe patroni să mărească salariile brute. Ideea a fost abandonată după ce specialiști în drept și economie au atras atenția că o astfel de măsură ar fi neconstituțională.

Pe 8 noiembrie 2017, Guvernul Mihai Tudose a aprobat ordonanța de modificare a Codului Fiscal, pe baza proiectului elaborat de Ministerul de Finanțe. Ionuț Mișa a ținut o conferință de presă în care a prezentat un calcul în privința salariilor: dacă angajatorul adaugă la brut și cheltuielile pentru angajat, salariul net crește cu doi lei. Pentru un salariu brut de 3.200 în acest an cu un venit net de 2.244, salariul brut va urca, în 2018, de la 3.200 la 3.840, iar salariul net se va majora la 2.246 de lei.

 

Tudose a dat vina pe multinaționale

Premierul Mihai Tudose a aprobat Ordonanța de modificare a Codului Fiscal, cu toate că actul normativ era contestat din toate direcțiile. Executivul a ignorat semnalele de alarmă venite de la primari, sindicate, patronate, specialiști în fiscalitate, opoziție, ONG-uri.  

La începutul ședinței de Guvern în care s-a luat decizia, Mihai Tudose a spus că măsurile fiscale au devenit atât de contestate pentru că „s-au inflamat niște multinaționale”. „Este vorba despre creșterea contibuțiilor. Acolo, și sindicate, și patronate, care până mai deunăzi erau în regulă cu trecerea contribuției, s-au inflamat după ce Guvernul a decis să introducă niște măsuri ferme în ceea ce privește externalizarea profitului”, a spus Mihai Tudose. „Adică să avem și noi niște bani din care să facem educație, sănătate și infrastructură”, a adăugat el.

 

Dragnea nu crede în scăderi

Actul  normativ a fost sprijinit și de Liviu Dragnea, liderul PSD, care s-a implicat în realizarea proiectului, după cum reiese chiar din afirmațiile sale.

 „S-a lucrat foarte mult la acest act normativ. S-a analizat și cu specialiști în drept constituțional, fiscaliști, juriști. Nu văd de ce ar putea să fie neconstituțională această ordonanță. Aduceți-vă aminte toate criticile că vor scădea salariile și deja companii peste companii anunță că nu se va întâmpla asta, că nu poate să fie ăsta efectul ordonanței”, a spus Liviu Dragnea, după modificarea Codului Fiscal. „Împreună cu premierul am lucrat la acest proiect. Premierul nu a ezitat nicio clipă”, a spus Dragnea, în noiembrie, în contextul în care PNL anunțase o moțiune de cenzură, după modificarea Codului Fiscal.

 

Guvernul pregătește modificarea modificării

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat ieri că săptămâna aceasta am putea avea creionat proiectul prin care Guvernul își propune să rezolve problemele apărute după transferul contribuțiilor sociale și modificarea Codului fiscal. Ministrul a spus că se ia în calcul „o comasare a formularelor existente”, cinci la număr. O altă modificare ar privi modul de calcul al contribuțiilor. „Mergem pe o estimare, nu pe ceea ce s-a realizat în anul 2017”, a spus Teodorovici. Actul normativ de modificare a modificărilor aduse Codului fiscal la finalul anului 2017 va fi aprobat „în prima parte a lunii martie”.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă